Smart Woman

Fie ca te casatoresti ca sa obtii loc la camin in studentie, pentru ca a aparut un copil neasteptat, pentru ca ti se pare ca il iubesti pe celalalt ca pe tine insuti sau un pic mai mult, ca esti obligat de alte circumstante s-o faci, indiferent de ceea ce-ti propui inainte, in timpul sau imediat dupa evenimentul matrimonial, indiferent cat dureaza relatia legalizata, casatoria ramane insa legatura pe care o accepti ca si cand ar fi pentru totdeauna.

(De aceea divortul este o cadere din etern, din promisiunea vesniciei).

Casatoria are la baza promisiunea ca vei ramane langa cel pe care l-ai ales tu sau pe care ti l-a ales soarta, circumstantele, iar aceasta promisiune se transforma in tine si ia forma unui drum, a unui viitor, intr-o oarecare masura, bine determinat. Casatoria este un mister al promisiunii, o chestiune care tine de mistica si de subconstient, intr-o combinatie indescifrabila. Nu vrei sa fie asa, nu vrei sa te ia valul necontrolabilului, dar i te supui intr-o ascultare muta. Pe de o parte chestiunea tine de societate, societatea iti impune acest "etern", "pana cand moartea ne va desparti" si tu urmezi regulile societatii, ale proiectiei legii nascute in tine.

Necazul cand vine vorba de casatorie este ca oamenii nu se cunosc sau nu au capacitatea sa se cunoasca indeajuns, astfel ca, odata promisiunea facuta, lipsa de asumare completa a raspunderii unuia sau a amandorura ii arunca pe acestia intr-o panica, iar aceasta panica ii poate bloca existential. Alt necaz al casatoriei este ca mersul pe acelasi drum ii schimba pe oameni si nu-i schimba pe amandoi la fel, intr-o anumita directie, ci ii face sa fie diferiti, unuia incepe sa-i placa la un moment dat alta intersectie si, fie ca partenerul este slab, lipsit de toleranta, fie nu e dispus sa faca compromisuri, diferentele se tot adancesc si cei doi nu mai sunt in echilibru, iubirea, afectiunea nemaifiind suficienta.

Si intr-o zi, dupa ce ai strigat ani la randul si nu ai fost auzit, te trezesti ca nu mai poti, ca iti ajunge haosul si vrei sa-ti refaci ordinea ta pe care n-o mai poti compara cu a celuilalt. Si astfel se ajunge la limitarea respectului fata de celalalt, apoi aceasta duce la violente, violentele duc la urasi ulterior la indiferenta. Iar cand omul ajunge la indiferenta, s-a terminat totul definitiv. Atunci cand totul s-a terminat definitiv intervine iarasi societatea, care permite sau nu permite eliberararea. Sau o permite in anumite circumstante. Societatile noastre liberale permit eliberarea, dar nu inceteaza sa o condamne in mod indirect, prin membri ei, prin prejudecatile lor, care, de fapt, intr-un mod tacit, aparand institutia casatoriei, exprima prin aceasta tendintele conservatoare, traditionaliste ale societatii.

Ceea ce este foarte interesant este modul de abordare a problemei divortului din perspectiva femeii, pe de o parte si a barbatului, pe de alta parte (cat priveste divorturile intre parteneri de acelasi sex, aceasta devine deja alta chestiune). Femeia se simte abandonata, indiferent daca ea insasi doreste divortul. Se simte reasezata intr-o lume care, deodata, nu mai este a ei, se framanta in esec si in certitudinea esecului, isi asuma deodata o multime de responsabilitati pentru care deseori nu este pregatita. In plus, intre o femeie divortata si o femeie celibatara (cu sau fara copii) nu se poate pune semnul egalitatii. Si aceasta atat din propria ei perspectiva, cat mai ales din perspectiva societatii, a celorlalti, care o condamna, caci social vorbind, divortul presupune o anumita decadere a femeii, o decadere din conditia ei.

Femeia este mai prudenta in ceea ce priveste o alta relatie, si deseori alege mai degraba concubinajul decat o alta casatorie, o alta promisiune, un alt eventual esec. Barbatul devine si el mai prudent, dar uneori nu suficient. In timp ce insa femeia e speriata de responsabilitati si de obsesia securitatii si a supravietuirii sale, de refacerea unei imagini sociale, barbatul este speriat de singuratate si de consecintele ei. De aceea barbatul alege deseori prima femeie care-i sare in cale si prefera sa investeasca in umplerea golului ramas decat in rezolvarea conflictelor anterioare si propria sa reechilibrare. Si astfel, este foarte posibil ca prima femeie aleasa, in disperare, sa-i fie caderea.

Divortul dintre soti presupune ulterior si divortul de prieteni. Cel care are surse financiare isi pastreaza mai usor prietenii decat cel care este in dificultate financiara. Iar aceasta regula se aplica pana si cazurilor la care te-ai fi asteptat cel mai putin. Nu e vorba de faptul ca sursele financiare te ajuta sa-ti pastrezi prietenii, dar te ajuta sa fii mai activ. (In zilele noastre, prietenia ajunge sa aiba alte definitii, sa fie dominata de alte principii, sacrificiul fiind ultimul lucru sperat la care te mai astepti de la prietenul tau). Ulterior, prieteniile care rezista se aleg, prietenii se hotarasc daca si cu care dintre cei doi raman prieteni activi. Acelasi lucru este valabil si pentru unii membri ai familiei.

Cat priveste copiii rezultati din casatorie, divorteaza si ei odata cu tine. Problema cea mai grava este ca ei preiau inconstient atat nefericirea si problemele unuia dintre parinti, cat si pe ale celuilalt, incarcandu-se deodata cu povara a doua existente in haos, condamnat la asta fara a fi deloc vinovat. Copilul este condamnatul inocent al divortului. De aceea multi copii devin introvertiti, egoisti, neascultatori. Ei sunt fortati sa-si creeze propria lor lume, ei sunt fortati sa dezvolte o noua imunitate pentru a se proteja.

Divortul nu constituie nici pe departe refacerea unei armonii individuale, ci doar distrugerea unei stari de fapt si de drept. Libertatea pe care o primesti inseamna insa sansa ta de a-ti reorganiza existenta dupa alte criterii, dupa alte reguli. Daca reusesti sa depasesti momentul de panica, libertatea poate sa-ti ofere sansa unui nou inceput. Dar o anumita tristete iti va ramane nestearsa pe chip, in privire, pentru intreaga ta existenta. Iar cei de langa tine trebuie sa invete s-o accepte. Altfel nu are nimeni nicio sansa.