Acasa | Articolul tau | Poate ca acum s-a dat liber la depresie, poate ca dreptul la depresie este un drept castigat

Observatii inspirate din experienta personala

Poate ca acum s-a dat liber la depresie, poate ca dreptul la depresie este un drept castigat

 SHARE  

Adaugat in 18 octombrie 2011

Poate ca acum s-a dat liber la depresie, poate ca dreptul la depresie este un drept castigat

Intre depresie si depresie / Foto: Photoxpress

Depresia este un cuvant foarte uzitat in zilele noastre. Lumea isi pune automat si foarte repede diagnosticul de depresie.  Exista si varianta englezita - "Sunt depresata!" - care da, in mod intentionat, impresia ca este o forma parca mai superficiala de depresie. Orice anxietate, tristete, suparare, nostalgie este catalogata ca fiind depresie. In fond, termenul e la moda si parca le inglobeaza pe toate celelalte.

Experienta mea cu depresia mi-a aratat ca aceasta imbraca multe forme, in functie de cauze, si ca aceste forme se pot manifesta chiar simultan. Depresia evolueaza in timp (unele forme mai mult decat suratele lor) pentru ca o alimentam neincetat; in timp, ea se instaleaza confortabil, te paraziteaza si, in cele din urma, preia controlul. Cele ce urmeaza reprezinta rezultatul observarii experientelor personale, nu ma erijez in psiholog.

Depresia - angoasa

Aceasta te invaluie subtil, de fapt nu stii prea bine ce ti se intampla. Te impresoara o frica cu obiect nedefinit, esti nesigur si nelinistit. Nu indraznesti sa vorbesti cu nimeni despre fricile tale care nu stii cand au crescut asa de mari. Au inceput de la frica de "bau-bau" si s-au tot acumulat. Daca ar sti parintii ce cutie a Pandorei deschid cu aceasta amenintare! Din fricile tale s-au nascut superstitiile tale, la care ai adaugat superstitiile altora. Asta nu e chiar grav pentru ca ai o problema, dar ai si rezolvarea ei. Exemplificare: pisica neagra care iti taie calea - trei pasi inapoi si trei scuipaturi in sus. Mai greu devine cand frica isi pierde caracterul concret, dar creste in intensitate. Presimti furtuni si parca le astepti, le provoci. Stai incordat, la panda, iar cand chiar se intampla ceva rau, simti o satisfactie perversa ca frica ta s-a materializat. Stadiul cel mai grav al depresiei - angoasa este cand incepe sa iti produca reactii fizice puternice - asa numitele "atacuri de panica", care se manifesta prin palpitatii, sufocare, transpiratii reci. Te vei duce la doctor si acesta iti va prescrie sedative. Asa amortit, te vei obisnui cu soarta, cu varsta, vei duce-o pana la capat. Mai tarziu, manifestarile fiziologice vor fi puse pe seama varstei, colesterolului si altor cauze, iar depresia va fi inlaturata din categoria "suspectilor". De ce ar mai putea sa-I fie frica unui batran? De moarte??!!

Depresia - dezamagire

Hmmm... Ai asteptari? De la tine? De la ceilalti? De la "viata"? Too bad, vei avea dezamagiri! Dezamagirile cronicizate vor deveni depresie. "Mami, eu de ce nu sunt ca ceilalti copii?" este inceputul. Daca nu observi tu ca ai avea vreun defect, nu te lasa ceilalti copii, fii fara grija! "Aragaz cu 4 ochiuri!" Revolta si resemnare, aceasta va fi viata ta de acum incolo. Ah, era sa uit despre asteptarile celorlalti de la tine: "Trebuie sa inveti, sa fii primul din clasa!" va spune ceva? Dar "Ce o sa zica lumea ca nu ai fost in stare sa iei un examen?", "Copil rau", acestea erau mesaje care trebuiau sa iti trezeasca ambitia din tine! Si ce s-a intamplat cand n-ai mai reusit sa fii primul din clasa sau n-ai luat un examen? Ai fost dezamagit si i-ai dezamagit si pe ceilalti. Ai fost indragostita, in secret, de un coleg de liceu care nu numai ca nu iti dadea nicio atentie, dar o placea, in mod evident, chiar pe prietena ta cea mai buna (cea mai buna poate pentru ca era si singura)? Ai studiat, ai muncit din greu, cu constiinciozitate si onestitate, dar nu ai reusit sa faci avere si nici sa obtii o functie pe care crezi ca o meriti? Asta e viata, cea care te dezamageste.

Ai avut tinte in viata, termene, teluri, aspiratii? Nu ti le-ai atins?

In acest punct, situatia este deja serioasa. Nemultumirile tale ar trebui sa te duca la progres, asta daca poti sa iti dai seama, la timp, de oportunitati, sa iti valorifici punctele tari (daca ti le cunosti), daca vei sti sa provoci soarta. Imobilizat de inertie si lipsa de orizont, vei apela la scuze si explicatii ("Tata nu e senator", "Prefer sa fiu sarac, dar cinstit", "Nu am avut noroc" - mai ales daca in viata chiar n-ai avut parte de nicio "pleasca", de niciun castig la Loto). Iar acest stadiu nu este chiar rau, dar in momentul in care iti asumi totul, toata raspunderea pentru neimplinirile tale, nu mai ai scapare din calea sentimentului de ratare. Te va devora, mai ales in momentele de bilant ale vietii, cum ar fi aniversarile. Cel mai bine, in astfel de cazuri, este sa iti sarbatoresti ziua cu o multime de invitati, ca sa fii atent si ocupat cu detaliile practice. In rest, nu poti decat sa capitulezi in fata sentimentului acut al ratarii, sa te resemnezi cu soarta, precum gaina in fata asaltului cocosului insistent. Nu poate fi vorba de impacare aici. Si, cu rabdare, vei imbatrani si fie te vei acri, carcotind la orice, fie nu o sa iti mai pese, pentru ca va fi prea tarziu sa mai faci ceva sau pentru ca oricum nu va mai conta: moartea vine si la cei bogati si la cei saraci, si la cei ratati si la cei realizati. Cred ca si ajutorul de inmormantare este acelasi pentru toata lumea.

Depresia - desertaciune

Depresia poate sa vina, de exemplu, din faptul ca nu iti gasesti rostul pe lume, ca toate ti se par desarte. De ce am venit pe lume? Ce cautam aici? Care este sensul vietii? Eu din adolescenta mi-am dorit sa gasesc sensul vietii.  Acest lucru mi se parea cu atat mai greu cu cat am avut revelatia mediocritatii mele destul de timpuriu. Intelegeam de ce exista genialii si talentatii pe lume. Ei puteau sa faca ceva, ceva memorabil, care sa contribuie la desavarsirea lumii asteia, pe cand cei fara niciun talent, fara nicio chemare, fara o inteligenta sclipitoare, la ce folosesc? Precum furnicile dintr-un musuroi - trudesc urate, mici si neinsemnate, pentru ce? Oare vad ele marele tablou? Rolul care le-a fost rezervat in musuroi? Si cum se impaca cu acesta? Nu le apuca niciodata revolta fata de viata de truda ce le-a fost rezervata?

Mi-am dorit, ca matur, sa aflu sensul vietii. Am trecut printr-o perioada in care am incercat sa ma gandesc ca lumea este perfecta, asa cum exista; prin urmare, chiar daca nu este evident, am un loc foarte bine stabilit in aceasta masinarie uriasa, ca prezenta mea chiar este utila, daca nu indispensabila, iar fara mine lumea ar fi altfel - mai buna sau mai rea, greu de spus.  Este tentanta si, poate, "acoperitoare" aceasta imagine. Si, totusi, prezenta omului in aceasta imagine nu este foarte clar justificata. Daca pentru insecte se gasesc tot felul de explicatii ale existentei lor (afanare sol, polenizare etc.), pentru plante la fel, animalele isi gasesc rolul in lantul trofic (deci, sensul existentei lor este sa fie papica pentru altii), oamenii de ce sunt aici? Ce rost au? Sa manance tot restul, asa rezulta.  Hmmm, cam putin, in final, nu o justificare cum trebuie a rostului omului pe pamant.

Revenind la imaginea globala, aceasta este prea abstracta pentru nevoia de concretete a omului, nu? In cautarea sensului concret al vietii, singura concluzie la care am ajuns, dupa fragmentate framantari (sa nu va inchipuiti ca in momentul in care verificam si semnam documente de miliarde, la serviciu, ma chinuia cautarea sensului vietii!), este de o uimitoare banalitate: traim pentru familie si pentru prieteni, ca sa ii ajutam, sa ii ocrotim si sa ne ajutam reciproc sa trecem cu bine prin viata asta, ca apoi sa murim. Nu prea are o fundamentare solida, mai ales ca daca facem testul negatiei rezulta ca cei care nu au o familie si nici prieteni, nu au niciun rost pe lume si ei nici nu ar trebui, deci, sa existe. Cred ca e totusi vorba de o accentuare prea mare pe utilitatea prezentei umane, in detrimentul sensului acesteia, o confuzie intre scop si ideal.

Cel mai greu este sa intelegi care mai este rostul tau pe lume cand esti somer si nimanui nu-I pari atat de util incat sa-ti dea un job, cand prietenii te parasesc (fara motive evidente pentru tine, bineinteles) si evita sa se intalneasca cu tine (or fi simtit mirosul "de mort"?), cunostintele nu iti raspund la mesaje, iar de sarbatori trebuie sa trimiti tu primul mesaje de felicitare ca sa primesti. Intai te revolti ("Nu se poate, am valoare, stiu ca pot, stiu ce pot, eu as putea mai mult"), dupa care iti strunesti rabdarea ("Trebuie sa se intalneasca odata si odata cererea cu oferta!", "La cate sute de aplicatii sunt depuse pentru un job, exista o probabilitate de... ca sa ma nimereasca pe mine" etc.), dupa care vine indoiala. Dupa indoiala, incerci sa-ti ajustezi asteptarile, sa te multumesti cu din ce in ce mai putin, in speranta ca, odata fortat destinul, va fi mai usor sa-l intorci de partea ta si sa recastigi ce-ai pierdut. Este marginea abisului, in care lipsa de succes iti submineaza orice incredere in tine si ajungi si tu sa crezi ca nu valorezi nimic, ca nu insemni nimic.  Daca te vei reintegra in campia muncii, vei avea sentimentul reconfortant ca faci iarasi parte din sistem, ca ti-ai reluat locul in musuroi, vei face toate eforturile sa recuperezi si sa nu mai pierzi niciodata, vei fi umil, slugarnic si anxios. Munca iti va face bine si te va scoate din abis, dar nu te va vindeca din depresie. O vei purta in tine si te va face vulnerabil. Cand vei ajunge la pensie, vei fi scapat de ea, dar va ramane in memorie, ca o rana. Iar daca nu vei fi angajat de nimeni si nici nu iti vei fi gasit nimic de facut, din care sa iti castigi existenta... Importanta, pana la urma, este calatoria, nu sosirea, nu-i asa?

Depresia - nenorocire

Ei, cand pierzi in mod irevocabil ceva in viata, durerea traieste in tine, ascunsa intr-un cotlon. Ea este neagra si permanenta. Cand imbatranesti, ea te face sa lacrimezi "din senin" sau atunci cand empatizezi cu alte persoane aflate in durere, chiar si cu personaje din filme sau carti. Ea te va ajuta sa te stingi, mai repede sau mai tarziu, intr-un fel sau altul.

Evolutia depresiei

Depresia evolueaza de la negare la constientizare si declarare. Atunci cand e declarata, inseamna ca e inca bine. Este inca bine cand cineva recunoaste ca este deprimat. Aceasta recunoastere este, de fapt, un strigat de ajutor. Ce se intampla cand lumea nu sesizeaza acest lucru?  Dar poti, de fapt, sa ajuti un om deprimat?  Habar nu am, eu sunt cea deprimata aici! Cand este trecuta sub tacere, este semn ca cel deprimat nu mai vede nicio iesire din depresie si, deci, rostul de a o mai declara - nu s-a ales cu nimic cand a facut-o. Si apoi, cum poate cineva indrepta, repara irevocabilul? Trecerea sub tacere a depresiei proclama victoria sa. Niciun argument rational nu ii mai sta in cale. Nici dragostea celor din jur nu mai poate spulbera insingurarea suferintei. Ne nastem singuri, suntem singuri in depresie. Nu mai e nimic de facut, decat terapie cu socuri electrice - asa am vazut intr-un film.

Intalnirea cu deprimatii

Dar ce te faci cand, deprimat fiind, te intalnesti cu cineva care iti spune: "Sunt deprimat" sau "La mine depresia a ajuns cronica"? Ce poti sa ii spui? Poti sa ii spui vorbe de mangaiere, daca acestea ar exista, dar ar trebui sa crezi tu, mai intai, in acestea, iar asta ar insemna ca tu ai gasit cheia de a iesi din depresie. Cum poti sa ii spui vorbe care - tu stii - sunt goale?  

Salvarea

Singura salvare din toata nebunia asta, din labirintul asta din care ai impresia ca ai gasit, in sfarsit, iesirea, pana dai iarasi cu nasul intr-o fundatura, este credinta - credinta in Dumnezeu. Numai credinta poate sa te aline. Credinta care iti spune ca acolo sus este cineva care stie ce cauti tu pe lume si de ce ti se intampla ce se intampla, care te va ajuta si te va salva atunci cand tu nu mai vezi iesirea; credinta ca faptele tale, bune si rele, vor conta candva, vor fi cantarite drept si vei primi chiar si rasplata pentru ele. Credinta iti va da tenacitatea de a astepta, increderea ca sperantele tale se vor implini. Credinta fara a cerceta este salvarea din depresie. Dar credinta trebuie sa fie absoluta, totala, neconditionata, altfel nu merge. Ferice de cei ce au credinta, ca ei vor supravietui depresiei!

PS: Depresia ca vocatie nationala

Nu stiu altii cum sunt... Ba da, stiu despre unii cum sunt. Am vazut o piesa  de teatru al carei subiect este Rusia anilor nostri, scrisa  de un polonez - prin urmare, obiectiv, fara atasamente patriotarde. Acolo toate personajele erau in depresie si beau. Inlocuind bombele teroristilor ceceni cu bombele de presa, mi s-a parut o reflectare fidela a societatii romanesti actuale. Totusi, eu nu imi aduc aminte, din copilaria si din o parte din tineretea mea, comuniste ambele, ca oamenii sa fi fost atat de deprimati ca acum. Poate ca acum s-a dat liber la depresie, poate ca dreptul la depresie este un drept castigat. Poate o fi de la mancare - acum mancam mai multa carne si mai putina soia. Poate o fi de la schimbarile climatice... Poate e tranzitia perpetua in care ne aflam de 20 de ani incoace, faptul ca nu avem repere clare ale existentei noastre. La fel se intampla in toate tarile fost-comuniste, iar depresia nu cuprinde pe fostii nomenclaturisti. Nu am auzit despre niciun membru al nomenclaturii sa fi fost cuprins de depresie din cauza ca le-a cazut sistemul. Poate Nicu si Zoe Ceausescu doar.

Daca  luam depresia ca expresie a nefericirii, antonimul fericirii, ar insemna ca tarile cu oamenii cei mai fericiti sa fie tarile cu cei mai putini oameni depresivi. Cum se face ca Danemarca, Elvetia si Austria sunt tarile cel mai putin depresive, conform unui studiu recent? Clima, hrana, istorie? Nu cred ca Danemarca are de-a face cu o clima nemaipomenita, ca sa nu mai vorbim de noptile albe care se joaca cu nervii oamenilor. Ce stiu despre danezi este ca au o viata foarte bine "aranjata": de luni pana vineri seara muncesc, de vineri seara pana sambata seara inclusiv beau crunt, duminica se refac. Nu tin sa fie proprietari de case, sa le aibe nu-stiu-cum aranjate, dar au festivaluri de muzica fabuloase, la care participa cu intreg familionul. Sunt toleranti, dupa o istorie in care au capatat siguranta razboinicului cuceritor (cred ca au demonstrat ceea ce era de demonstrat), iar uneori sunt chiar excedati de pretentiile lor de oameni civilizati, incalecati de imigrantii asiatici. Elvetienii - ei par sa-si fi gasit de mult timp izvorul fericirii in neutralitatea lor fata de istoria Europei. Prosperitate, pace, peisaje superbe - poate ca acestea reprezinta cheia fericirii sau cheia de incuiat depresia. Iodlere rasunand in munti ca expresie a fericirii, dar cu grija, sa nu se produca avalanse. Cat despre Austria, probabil ca aici se vad roadele politicii duse de pe vremea imparatesei Maria Teresa. Bucurandu-se de o vitalitate si pofta de viata de invidiat, imparateasa a observat ca supusii sai au tendinta de a fi deprimati si de a-si manifesta deprimarea mergand la cumparaturi si in carciumi. De aceea a impus ca magazinele si restaurantele sa aiba program de lucru scurt in timpul saptamanii, astfel incat supusii sa petreaca mai mult timp in familie. Se pare ca familiile lor nu sunt surse de depresie. Poate ca toate aceste popoare au imagini mai simple cu privire la fericire, poate ca pentru ei fericirea este definita prin lucruri simple, concrete si de atins.

Eu totusi cred ca unele popoare sunt mai inclinate catre depresie decat altele. Uitati-va la doinele noastre - numai noi avem doine, asa ni s-a spus, iar acestea nu sunt ca si cantecele triste irlandeze, povestind despre iubiri tragice. Doinele noastre sunt, in mare parte, metafizice. Ele sunt tragice, de neconsolat sau reconciliat, nu sunt numai triste. Poate ca noi, ca popor, din perspectiva istorica, avem o imagine abstracta cu privire la fericire, o voluptate a tragicului, o credinta in implacabil.   Fericirea pentru noi este o notiune intangibila pe pamant. Si poate ca asa trebuie sa fie, ca sa ne comportam cum trebuie pe Pamant, sa fim umili si smeriti si sa fim mai buni. Sau poate ca nu stim sa recunoastem fericirea atunci cand o avem, cine stie?  

PPS: Depresia pandemica

A ajuns depresia pandemica? Este sinuciderea unul dintre rezultatele depresiei? Daca da, tarile cu cele mai inalte rate ale sinuciderilor arata intinderea transcontinentala a depresiei: Lituania, Coreea de Sud, Kazahstan, Bielorusia, Japonia, Rusia etc.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii si clipuri video.



Autor: Ramona B.
 


 SHARE :  Trimite pe mail
anxietatedepresieexperientaanalizaopiniecomunismtranzitietarinatiunispecificalcoolrefacerepopordumnezeucredintareligiesperanta CITESTE MAI MULTE DESPRE

7895 citiri

43 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.