Smart Woman

Bunicii mei s-au casatorit de tineri pentru ca asa au hotarat familile lor si nu le-a trecut niciodata prin minte ca ar putea sau ar avea dreptul sa se desparta. Parintii mei s-au casatorit de tineri, iar dupa ceva ani si-au dat seama ca le-ar fi mai bine separat. Au ramas totusi impreuna, de dragul copiilor. Cand am crescut, au luat-o pe drumuri diferite. M-am casatorit de tanara, iar dupa un an am realizat ca ne potrivim mai putin decat credeam. Am divortat imediat. Fiecare generatie are propria versiune de happy ending, propriul “si au trait fericiti pana la adanci batraneti”.

Cineva zicea ca totul in viata e trecator. Se pare ca e valabil si in cazul casatoriilor. Poate ca acum cateva decenii era o raritate ca o tanara de 25 de ani sa fie divortata, dar in zilele noastre multe prefera sa nu aiba o casnicie, decat sa aiba una “defecta”. Cati dintre noi au trecut prin asa ceva, las institutele de sondaje sa afle. De ce divorteaza oamenii in general, ii las pe cercetatorii britanici sa descopere. Viata este o poveste, nu o statistica.

Nicoleta a inceput sa iasa la 18 ani cu Mihai, iar la 19 erau deja casatoriti. Mihai insistase pe langa ea sa faca nunta rapid pentru ca o iubea nespus. O iubea nespus si avea nevoie de cineva care sa-i calce, sa-i gateasca, sa-i spele, sa faca ordine si curatenie. Sotia lui era o scumpa, dar o menajera poate fi si mai scumpa. Desigur, acum sunt doar rautacioasa. Mihai era totusi o fire sensibila si avea nevoie la randul lui de dragoste. Nicoleta a aflat asta atunci cand l-a prins cu alta in pat. Ce a simtit ea atunci? Frustrare, dezamagire, tradare. Sentimente care au facut-o sa nu mai aiba niciodata incredere in barbati.

Iuliana si-a cunoscut viitorul sot in adolescenta. Se iubeau, dar ea era constienta ca nu e pregatita de legalizarea relatiei. Dupa cativa ani de presiuni din partea lui, a cedat. A facut nunta cu retinere, dar si speranta. Presiunea a ramas in urma si i-a luat locul posesivitatea. Un control feroce al fiecarei miscari i-a transformat viata. A rezistat in felul acesta mai putin de un an.

Ana s-a maritat la 19 ani. S-a mutat cu sotul, in casa soacrei. Timp de 7 ani a muncit in diferite domenii. Timp de 7 ani barbatul ei a muncit canapeaua si telecomanda schimband canale. Fiecare discutie deschisa de Ana pe tema unui copil se termina cu aceeasi concluzie, trasa de Andrei: “Nu avem bani sa-l crestem”. Iar cum omul care sta acasa se plictiseste, Andrei avea constant crize de gelozie. Daca Ana pleca in vreo delegatie sau lucra peste program, Andrei o avea intotdeauna pe mama sa sa-i tina companie. Si sa ridice intrebari gen: “Dar pe unde umbla nevasta-ta? Chiar este unde zice sau se distreaza cu vreun barbat in timp ce bietul de tine stai acasa si o astepti?”. Divortul i-a adus Anei linistea, iar lui Andrei o slujba.

La 20 de ani, m-am maritat cu iubitul meu. Eram impreuna din liceu si cativa ani de relatie, la varsta aia, par o eternitate. N-am luat decizia in graba, ci cu trei ani inainte. Nunta a fost frumoasa, la fel si prima jumatate de an dupa aceea. Stiu ca soacra cea acra nu este doar un mit urban. Dar eu nu am avut parte asa ceva. Soacra mea era, si probabil inca este, foarte binevoitoare. Sufocant de binevoitoare. Nu era cazul sa fac eu ceva, se ocupa ea pentru ca probabil mama mea nu a avut timp sa ma invete.

Nu trebuia sa ne obosim sa ne certam, trebuia doar sa-i spunem ei ce problema avem si lua ea decizia pentru noi. De ce sa cumparam noi ce vrem, cand puteam sa-i dam ei banii si sa ne cumpere ce considera ea. Totul era propus cu zambetul pe buze, orice raspuns negativ era primit cu acceptare si cu o lacrima in coltul ochiului. Dupa aproape un an, despartirea a fost inevitabila, iar fiecare si-a tras propriile concluzii. A lui: nu aducea destui bani in casa. A mea: nu se poate trai cu soacra, iar dependenta lui de mama e incurabila. A ei: nu ne-a controlat indeajuns si de asta s-a destramat totul.