Smart Woman

Zilele trecute m-a sunat fostul meu sot, care are o relatie foarte stabila, oarecum multumitoare, nu stiu insa cat de fericit se crede, desi cel putin pentru ochii publicului specatator pare ca e destul de increzator in succesul viitor al celei mai longevive relatii a vietii lui, spunandu-mi ca s-a gandit profund si destul de des la mine si ca si-ar dori sa am pe cineva in viata mea, ca in doi greutatile trec altfel, ca mi-ar fi si mie mai bine. Nu serios, chiar asa? Am vrut sa-l intreb daca gandul asta i-a venit dupa vreo betie cu baietii, sau cand in cele din urma a realizat, dupa patru ani si cinci Craciunuri pe care si le petrece in compania ei, ca eu prea sunt singura si a nimanui. Am fost si inca mai sunt cam muta de uimire si ma gandesc serios sa ma duc la un psiholog/psihiatru sa intreb care e urmatorul gand care i-ar mai putea trece prin minte?

Anul acesta, pentru prima data in 11 ani, nu mi-am petrecut Craciunul in orasul in care de altfel am trait o buna parte din viata si asta pentru ca nu mai simt mai nimic pentru orasul in care m-am maritat, am divortat, am trait cele mai cumplite momente de singuratate, declin, unde am schimbat cateva locuri de munca si de care nu ma mai leaga mare lucru, pentru ca pana si locul pe care il numeam "acasa" este inchiriat si pot, maxim, sa ma plimb pe strada principala si sa ma chinui sa vad o lumina la o fereastra.

Nu mi-au mai ramas decat cativa prieteni, cu care vorbesc din ce in ce mai putin la telefon si inteleg ca in timp orice relatie, indiferent cat de puternica ar fi, se mai sterge, imbatranim, ne stabilim alte obiective, avem alte ganduri; ne amintim si de cei dragi, e adevarat, insa doar la anumite ocazii, uitam se ne mai impartasim din grijile acelea pe care obisnuiam sa ni le spunem la cafea. Timpul trece sau noi trecem prin timp... Si pentru ca nu am fost acolo, mi s-a spus ca m-am schimbat, ca m-am racit, ca nu mai sunt eu cea de odinioara. Insa cati dintre noi mai suntem cei de odinioara? Oare timpul, tristetile, bucuriile, neincrederile, nu lasa peste noi semne? Cati mai suntem la fel de-alungul a 10 ani?

N-am putut spune ca pentru mine acolo nu mai e ACASA, ca e timpul sa merg mai departe cu viata mea si sa nu ma mai chinui spunandu-mi ca acolo imi e bine, caci, azi, cand scriu nu mai stiu cum imi e acolo. Totul e doar impresia a "ce a fost" si acum nu-mi mai doresc sa traiesc cu o impresie.

Vreau sa merg inainte; destul am ramas blocata in timp. E vremea sa inteleg ca am viata mea, ca toate se schimba, ca sunt momente cand trebuie sa acceptam ca pierdem si castigam in aceeasi masura; ca asa cum se fac casnicii si se desfac, la fel se leaga si se dezleaga prietenii. Sau daca nu, sunt puse intr-un con de umbra.

Nimic nu e pentru totdeauna, insa atata vreme cand invatam sa ne acceptam toate infrangerile, toate neajunsurile, putem fi cu un pas inainte. Iar daca lucrurile se mai cern in viata, e si asta tot un pas. Nu stiu daca inainte, insa e un pas. Poate ca invatam sa ne maturizam, sau, macar nu mai punem capul in pamant cand ceva ne roade pe dinantru!

Pana la urma e dreptul fiecaruia sa decida cum vrea, cat vrea, ce vrea si mai ales unde vrea!

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.