Smart Woman

G.G.: Sunteti o formatie foarte mare, cum ati ajuns sa fiti 12?

China Forbes: Ne place cum suna o orchestra si de-a lungul anilor ne-am tot extins - de la 4 am ajuns la 12. Thomas, cel care a pus bazele acestei formatii, a adunat in formatie diverse instrumente. Acum suntem 12, dar nu cred ca vom mai coopta pe cineva in echipa. Suntem deja prea multi si este destul de dificil sa calatorim atunci cand avem turnee. Abia incapem in masina pe care o avem, asa ca nu ne mai putem permite sa mai aducem pe cineva.

G.G.: Cum v-ati ales instrumentistii?

C.F.: Nu am facut niste selectii. Nu am selectat pe nimeni in urma unor auditii sau concursuri. Thomas este cel care a adus oameni in formatie, bazandu-se mai mult pe cunostinte si pe feeling. Exista o comunitate a muzicienilor in Portlan, cunoastem o multime de muzicieni si totul a venit de la sine. Daca ne-a placut de cineva, un muzician cu personalitate, cu un sound care ni se potriveste, pe care l-am simtit ca poate sa faca parte din trupa nostra, l-am cooptat. In general i-am atras alaturi de noi pe cei din generatiile mai vechi. Cei tineri ni se par cam moderni si stilul asta nu ni se potriveste.

G.G.: Este important sa fie niste muzicieni celebri si bine scoliti sau este mai important ce transmit prin muzica lor?

C.F.: Important este sa se integreze, din toate punctele de vedere, in fizionomia formatiei. Am intalnit foarte multi oameni talentati, care ne-au placut, dar care nu se potriveau cu muzica pe care o facem noi. Este vorba de chimie, ca in dragoste, daca te potrivesti cu cineva totul merge de la sine.

Pink Martini / pinkmatrini.com

G.G.: Cine compune melodiile? Stiu formatii cu 3-4 membri care s-au despartit pentru ca nu au cazut de acord in ceea ce triveste trendul, sound-ul melodiilor si asa mai departe. Voi sunteti 12, cum reusiti?

C.F.: Noi ne scriem melodiile impreuna. Eu si Thomas am compus de-a lungul timpului mai multe melodii. Evident, au existat si neintelegeri. Suntem diferiti din foarte multe puncte de vedere si asta se simte. El este un adept si un interpret al muzicii clasice, al pianului, iar eu, in schimb, neavand la baza o scoala de muzica, sunt adepta genului pop, rock alternativ. Atunci cand compunem fiecare insista pentru varianta lui, insa trebuie sa facem compromisuri.

Aici intra in discutie mai multi factori: starea de spirit, momentul zilei si asa mai departe. Au existat multe piese care, din punctul fiecaruia de vedere ar fi trebuit sa sune altfel, dar cred ca tocmai faptul ca suntem diferiti ne face se creem o muzica speciala si sa fim apreciati.

G.G.: Si cine ia deciziile importante ca de exemplu - ce melodii sa intre intr-un album, in ce limba sa fie cantate?

C.F.: Eu si Thomas, insa in special el pentru ca este directorul artistic al formatiei.

G.G.: Care este cel mai fericit moment din cariera ta?

C.F.: Acum, daca stau sa ma gandesc, cel mai fericit moment al carierei mele a fost atunci cand am cantat prima data pe scena Carnegie Hall. A fost pentru prima data in viata mea cand m-am simtit Cenusareasa. Desi sunt din New York si am locuit la 2 blocuri distanta de Carnegie Hall, nu mi-am imaginat niciodata ca am sa ajung sa cant pe acea scena. Mi-aduc aminte ca am purtat o creatie a designer-ului Carolina Herrera, o armata de oameni mi-au aranjat parul si m-au machiat, iar cand am pasit pe scena m-am simtit ca o printesa.

Pink Martini in concert / Foto: Gabriela Olteanu

G.G.: Ai o melodie preferata?

C.F.: Offf... asta este o intrebare dificila. Am o multime de melodii preferate. Ma simt ca o mama care are mai multi copii si nu pot sa spun ca il iubesc pe unul mai mult decat pe ceilalti. In orice caz, "Sympathique" este primul cantec pe care eu si Thomas l-am scris impreuna si pe care pot sa spun ca il iubesc. Este melodia cu care noi am devenit celebri si care ne-a atras o multime de fani. "Amado mio" este iarasi o melodie care imi place. Imi plac in mod deosebit melodiile noastre de inceput, asa ca imi este foarte greu sa aleg o singura piesa.

G.G.: Exista vreun loc in care ai simtit ca publicul traieste in stilul Pink Martini?

C.F.: Hmmmm... Am cantat la un moment dat in Coreea, unde, la fel ca si in Bucuresti, ne-a intampinat o multime de oameni depre care nu stiam prea multe, nu stiam daca au auzit de noi, nu stiam cum vor reactiona la muzica noastra. La concertul din Coreea aveam in fata un public foarte tanar, care ne-a intampinat cu multa caldura si am trait impreuna acel concert la o intensitate maxima. A fost un concert foarte viu.

Diferite tari, cu diferite culturi dau nastere la diverse interpretari ale muzicii. Oamenii interpreteaza munca noastra in diverse moduri, sii asta ne face sa ne simtim bine.

In orice caz, nu ne place sa cantam in fata unui public rezervat. Este plictisitor sa canti in fata unor astfel de oameni, este plictisitor sa nu primesti nimic inapoi. Este foarte important sa se creeze un dialog intre cei care canta si public. Pentru noi conteaza foarte mult ca dupa un concert Pink Martini sa ajungi acasa si sa spui "Wow, ce concert!". Este extrem de important ca oamenii sa reactioneze la muzica noastra, sa cante, sa danzeze, sa vibreze odata cu noi.

G.G.: Unul dintre telurile Pink Martini este sa recreeze o lume care sa cante si sa danseze. Ati reusit?

C.F.: Sincer, cred ca da. Oamenii spun ca vocea mea este usor de imitat datorita tonalitatii joase. Intr-un concert, lumea poate foarte usor sa cante si danseze alaturi de noi. Sa ii faci pe cei din fata ta sa cante si sa danseze este un lucru foarte greu, de aceea aceasta legatura invizibila s-a cam pierdut, nu prea o mai intalnesti in zilele noastre. Am cunoscut artisti celebri si foarte apreciati care spun ca legatura dintre ei si public, in timpul concertelor, nu mai este ce a fost. Sincer, eu cred ca este vina lor, ca nu mai au capacitatea de a transmite emotie si energie celor care ii asculta.

Un lucru esential este sa poti sa transmiti energie pozitiva publicului tau, care, la randul lui, sa poata sa iti trimita mesaje pozitive.

Pink Martini in concert / Foto: Gabriel Olteanu

G.G.: Ce inseamna Pink Martini?

C.F.: Ei bine este numele pe care Thomas l-a dat formatiei cand avea 24 de ani. In acea perioada, o mare a timpului o acorda petrecerilor si si-a dat seama ca ii place culoarea roz si ca ii place sa bea Martini, deci, de ce sa nu denumeasca asa formatia.

G.G.: Spune-mi cateva cuvinte despre ultimul vostru album.

C.F.: Sunt mama de aproape un an si din pacate nu m-am implicat cum as fi vrut sau asa cum am facut-o pentru albumul precedent. Am fost in concediu de maternitate, daca asta poate sa fie o scuza.

Interesant la acest album este ca, desi nu imi este tocmai pe plac, copilul meu adoarme pe melodiile din "Splendor in the grass" si ii place in special "Ninna Nanna". Daca ar fi dupa mine, as vrea sa inregistram din nou acest album pentru ca stiu ca acum as putea sa ma implic mai mult si sa cant mai bine.