Acasa | Smart Story | Ana Ularu: Viata nu incepe si nu se termina cu meseria, iar eu trebuie sa-mi repet asta mereu, ca sa o invat

Ana Ularu: Viata nu incepe si nu se termina cu meseria, iar eu trebuie sa-mi repet asta mereu, ca sa o invat

 SHARE  

Adaugat in 17 ianuarie 2012

Ana Ularu: Viata nu incepe si nu se termina cu meseria, iar eu trebuie sa-mi repet asta mereu, ca sa o invat

Ana Ularu. Foto: Alex Galmeanu

S-ar putea spune ca am vorbit cu cartile pe masa, insa de fapt a fost cu tigarile pe masa. Abia dupa ce doua pachete, o bricheta si scrumiera au fost asezate in pozitii strategice, am putut incepe discutia.

Cu ce sa incepi? Cu lunga lista de actori mari alaturi de care a jucat, de la Stefan Iordache si Oana Pellea, la Monica Davidescu si Andi Vasluianu? Cu regizorii care si-au lasat amprenta, precum Catalina Buzoianu (care i-a fost ca o mama, dupa spusele Anei), Silviu Purcarete sau Francis Ford Coppola? Ori cu filmele in care s-a facut remarcata, precum Italiencele, Damen Tango, Hartia va fi Albastra si Periferic?

Intotdeauna voi fi un actor de limba romana

La cei 26 de ani ai sai, Ana Ularu se poate mandri cu o experienta impresionanta. Dar nu o face. Este modesta si asteapta cuminte sa-mi pun intrebarile notate pe carnetel. Ma intereseaza in primul rand ce simte despre alegerea ei in Shooting Stars - program din cadrul Festivalului de la Berlin in care zece tineri actori europeni sunt selectati in fiecare an, ca recunoastere a talentului si sanselor lor de a deveni nume grele in domeniu. Candidatura nu si-a depus-o ea, iar alegerile sunt facute de un juriu strict, asa ca alegerea ei a venit ca o surpriza. Si ca o bucurie. Si cu emotiile de rigoare.

"Toata treaba a inceput atunci cand am fost chemata sa dau o proba pentru Periferic, am luat proba respectiva si tot ce a urmat a urmat pe baza succesului filmului, pe baza unei colaborari foarte bune dintre mine si Bogdan [n. red. Bogdan George Apetri, regizor]. Eu nu sunt genul de om care sa se bage in fata sau care sa-si caute publicitatea. Daca mi se cer interviuri este minunat, daca nu, nu ma apuc eu sa sun pe la publicatii sa le spun ce am mai facut".

Caracteristica rar intalnita la tinerii romani, Ana are idei destul de patriotice, asa ca urmatoarea fraza a venit oarecum normal, aproape ca o asteptam: "Sunt extrem de mandra de alegerea mea si sunt extrem de mandra de faptul ca sunt ambasadoarea tarii mele prin ceva". Nu este prima aleasa sa ne reprezinte, pana acum au mai fost selectati in Shooting Stars, in diferiti ani, si Maria Popistasu, Anamaria Marinca si Dragos Bucur. Este insa cea mai mica de pana acum si, cu fiecare talent recunoscut, se demonstreaza ca avem o generatie tanara de valoare.

Ce ii lipseste si ar putea gasi la Shooting Stars? Un agent. Daca in Romania aceasta ramura este subdezvoltata (a se citi lipseste cu desavarsire), asta nu inseamna ca este de prisos: "Un actor in industria actuala, mondiala, europeana, are nevoie de un agent. Are nevoie de cineva care sa cunoasca intortocherile meseriei mai bine si sa stie, sa fie informat de ce probe sunt. Pana una alta, daca iti cauti tu lucrurile astea, afli cat reusesti sa afli de la prieteni, sau de pe o foaie pusa la avizierul unui teatru, sau la avizierul facultatii de film, sau daca primesti un telefon in momentul in care mai ai oarece relatii. Dar esti limitat".

Ana Ularu este la fel de dezinvolta vorbind de la pene roz si tabieturi la cinematografia mondiala si la problemele sociale din Romania. Faptul ca isi iubeste tara, ca isi doreste sa revina in Romania, indiferent cat de mult ar calatorii sau pe ce scene de renume ar juca, nu o face o nationalista oarba la adevarurile inconjuratoare. "Patriotismul nu este o chestie seaca si teoretica. Este o dragoste. Pe de o parte, fata de spatiul geografic, pe de alta parte fata de anumite caracteristici ale spiritului national. Si o ingaduinta si un zambet imediat ce imi trece furia pe alte caracteristici ale spiritului national. Orice s-ar intampla pe lumea asta - am jucat in franceza, engleza, spaniola, am jucat si in rusa, nestiind rusa - eu intotdeauna voi fi un actor de limba romana. Tot timpul voi rezona mult mai bine cu un conational decat cu altcineva. Suntem legati de locul in care ne-am nascut".

Sunt momente in care iti dai seama ca nu esti in stare, ca esti un om cu limite

Ana este genul de patriot pragmatic, ce prefera sa faca ceva ca sa schimbe situatia decat sa se planga stand cu mainile in san, si care nu se lasa ademenit de visul american. Sau european. 

"Cred ca fiecare tara are somerii ei, fiecare tara are inechitatile ei sociale, si aberatiile economico-birocratice, in fiecare tara exista probleme, nicaieri nu e lapte si miere si atat. Daca toti oamenii astia ar pleca, ar pleca la ce? Eu, de exemplu, nu am plecat in America avand o sansa totusi acolo - tatal meu lucreaza in teatru - pentru ca inca nu consider ca ma asteapta America pe mine, ca toata industria teatrala si cinematografica sta pe loc pentru ca n-a venit Ana Ularu. Come on! De ce sa nu incerci sa faci ceva in parametrii tai? Este oricum mai simplu. Sunt convinsa ca oricare dintre regizorii astia daca ar primi o oferta sa regizeze ceva in afara, s-ar duce cu mare drag, dar sa te duci caine sur la vanatoare doar pentru ca acolo e acolo si aici e aici? Gata, avem si noi Coca Cola, avem si noi H&M". A spus totul pe tonul hotarat si raspicat al omului care stie ca are dreptate, desi la final nu s-a putut abtine sa nu zambeasca. 

Ana este artistul perfect, polivalent, care le face pe toate si exceleaza in ceva. "As putea sa spun ca sunt actrita. Ani de zile m-am ferit de chestia asta, sa spun ca sunt actrita, pentru ca eram in facultate, ma simteam cumva prost fata de profesorii mei. Eu acum sunt actrita in nomenclatorul de meserii, imi place sa desenez, imi place sa cant, imi plac toate lucrurile astea si, daca am sansa sa o si arat, este minunat, dar nu le transform intr-o definitie a mea, pentru ca am trait cu mine atata vreme incat este ciudat. Eu am muncit ca sa devin actrita, am facut o facultate, am dat niste examene. Ca sa fiu cantareata, pur si simplu am cantat de mica. Am pictat de mica. Astea nu le-am castigat prin nimic, cumva m-am nascut cu ele. Sa fiu actrita este o lupta continua, cu mine, cu gradul meu de intelegere, o lupta foarte placuta de altfel, dar este ceva pentru care muncesc. Celelalte sunt niste placeri minunate".

Prefer sa vin in fata publicului cu o piesa in doua personaje decat sa fiu "one woman show"

De ce nu vrea ca actoria sa o defineasca? Pentru ca, recunoaste ea, nu vrea ca atunci cand va fi intrebata ce a facut in ultimele luni, sau in viata, sa insire o lista de roluri. Vrea sa fie libera sa spuna ca s-a bucurat de viata, ca a invatat sa calareasca, si-a lasat parul lung, a vazut ceva nou. Are nevoie de timp in care sa fie ea, sa se bucure de prietene, de o plimbare, de un film bun si o carte asemenea. Stie cat de mult isi iubeste timpul liber si tabieturile, chiar daca uneori trebuie sa-si aminteasca: "Viata nu incepe si nu se termina cu meseria, iar eu trebuie sa-mi repet asta mereu, ca sa o invat".

Prima oara a aparut pe sticla atunci cand avea 9 ani, moment in care a castigat aprecierea colegilor de platou. Insa drumul ei a inceput inainte si a continuat mult dupa. Cu parintii ambii scenografi, nu este de mirare ca Ana a fost fascinata de lumea actoriei si a stiut inca de la 6 ani ce isi doreste. Drumul ei a fost continuu, chiar daca uneori cu hopuri. Recunoaste ca a avut momente de dezamagire, de furie, de renuntare, insa cine nu are?  "Cred ca, daca nu ai din cand in cand senzatia aia ca iti vine sa te lasi, nu esti foarte implicat." 

Nu-si doreste si nu se imagineaza facand altceva in viata. Curiozitatea care ma cuprinde este absolut naturala. Cu totii vedem rezultatul pe marele ecran sau pe scena teatrului, insa cum este procesul de creatie pentru actor? Cum este sa dai viata unui personaj?

"Este foarte greu cand inventezi un om, ca trebuie sa-l faci credibil, nu sa-l faci ca tine" imi explica. "Trebuie sa vezi ce ar face si ce nu ar face el. Si nu este vorba de optiunea ta, ci de unde te duce ceea ce ai creat."

Pun multe intrebari, unele fara legatura, insa Ana pare a fi intruchiparea perfecta a zicalei "rabdare si tutun". Mai trage o data adanc dintr-o tigare si imi detaliaza.

"Orice proces incepe cu proba. La proba eu vin cu ideea mea despre personajul respectiv. Daca iau proba, inseamna ca ceva din ce am facut eu este valabil. Mai departe, trebuie sa vorbim. Regizorul trebuie sa-mi spuna «mai asa sau mai asa», eu trebuie sa accept ce mi-a spus, sa diger, sa-mi dau seama cum as putea sa mai nuantez si eu. Este un proces foarte legat, de fapt. Pana la urma, tot ce voi avea eu in viata asta este corpul asta si fata asta la diferite varste, si vocea asta. Eu sunt identitatea omului respectiv. Tunsa mai scurt, mai grasa, mai slaba, mai vopsita roscat, dar eu sunt. Ce reusesc sa construiesc impreuna cu regizorul ca sa nu mai fiu recongnoscibila - lucru care imi place foarte mult, sa inventez un om - aia este arta noastra de fapt."

O arta pe care, nu ma pot abtine sa nu remarc, este mai apreciata peste hotare decat in tara. Periferic a avut premiera la Locarno, in fata a 4.000 de oameni. La Festivalul Anonimul au fost alti 4.000 de oameni. Criticii au fost incantati, la fel si publicul. Insa in cinematografele din tara nu s-a inghesuit nimeni. Este vina spectatorilor care nu au rabdare sau vointa sa mai dea o sansa filmelor romanesti? A mass mediei tabloidizate pana la radacini, care promoveaza filmele de duzina? Sau a producatorilor care au ales sa faca filme uneori prea greu digerabile? Plecam de la o premisa simpla, o intrebare asemenea: oare ne lipseste diversitatea in industria filmului?

Pe de-o parte trebuie sa faci ce-ti doresti tu si pe de alta parte sa nu uiti ca faci pentru un public

"Este foarte greu de judecat chestia asta atata timp cat finantarile sunt asa cum sunt si atata vreme cat noi nu avem inca o industrie puternica. O industrie inseamna 80-90 de filme pe an, si asta intr-una dintre cele mai putin dezvoltate industrii. Cum sa vorbesti despre diversitate? Am stat si m-am gandit ca se spune ca trebuie comedie romaneasca. Trebuie sa se nasca usor usor niste regizori pentru asta. Nu poti sa ceri unor oameni sa faca altceva decat ii intereseaza pe ei doar ca sa multumeasca publicul. Trebuie cumva balansata chestia asta. Pe de-o parte trebuie sa faci ce-ti doresti tu si pe de alta parte sa nu uiti ca faci pentru un public. Nae Caramfil, de exemplu, face filme care sunt puternic comice. Orice substrat ar avea, ele sunt puternic comice. Nu poti sa spui ca nu exista comedie. Nu poti sa spui ca Mungiu nu a facut comedie. Nu poti sa zici ca Radu Muntean nu a facut un film de actiune, de exemplu. Numai ca noi carcotim inainte de a intra in sali. Asta e nasol. Ca nu stam pana la capat. Nu avem rabdarea aia sa auzim limba romana pe ecran".

Avem o generatie de actori si regizori buni, mari, consacrati. Avem o generatie tanara, promitatoare, care demonstreaza ca poate face lucruri mari. Avem o industrie mica, insa variata, care incearca sa iasa din cliseele americane. N-avem public. Sau, il avem, dar are cu totul alte preferinte. Mass media vorbeste si discuta si dezbate daca nu cumva putem educa publicul. Ana este insa de alta parere.

"Nu cred ca se poate educa publicul in niciun fel, din pacate. Si eu am zis asta «sa educam publicul», insa asta era un tip de gandire al tristei epoci de care am trecut. Publicul va alege sa se uite la ce ii place. In momentul in care televiziunile au decis ca mai bine dau distractie de proasta calitate, au inceput sa educe publicul. Pentru ca, la inceputul tuturor marilor televiziuni, ele dadeau filmele lui Kusturica sau ale lui Forman. Toata lumea se uita la filmele lui Forman, probabil oameni care nici nu mai tin minte acum, in timp ce asculta manele, ca au vazut un Fellini. In momentul in care au inceput sa dea tampenii, toata lumea a inceput sa se uite la tampenii. Ei si l-au educat [publicul], acuma mi se pare comic ca tot ei vorbesc despre chestia asta «ca trebuie sa aducem publicul romanesc in sali». Tardiv."

Ma uit la Ana si ma gandesc, asa cum stam fiecare pe cate o canapea in Green Hours, ca nu este ceea ce te-ai astepta de la o actrita cunoscuta, chiar si din generatia tanara. Nu face reclame si nu joaca in telenovele, asa ca statul de plata nu este deloc impresionant. Nu are aere de vedeta si nu se uita la ceilalti de la inaltimea tocurilor de 15 cm. Nici nu ar avea cum, atata timp cat alege sa-si iubeasca tara, sa incalte bocanci simpli din piele neagra si sa-si plateasca singura cafeaua.

O ultima intrebare, inainte sa o luam fiecare in directia ei. Urmatorul proiect? Un film in regia Ancai Damian, dupa o nuvela a scriitorului irlandez Philip O Ceallaigh. "Este un proiect care o sa ma solicite foarte mult, este un rol foarte greu si abia astept sa-l fac. Mi-e o frica de mor, dar abia astept."

Citeste si: HotNews.ro - Ana Ularu, selectionata in programul Shooting Stars 2012

HotNews.ro - Ana Ularu, recompensata cu premiul criticii elvetiene pentru cea mai buna actrita

Mediafax - Ana Ularu: Eu cred din rărunchi că actorul are nevoie de regizor



Autor: Alexandra Crisu
 


 SHARE :  Trimite pe mail

15016 citiri

12 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.