Acasa | Familie | Cum sa disciplinezi copilul fara sa-l bati

Cum sa disciplinezi copilul fara sa-l bati

 SHARE  

Adaugat in 31 ianuarie 2012

Cum sa disciplinezi copilul fara sa-l bati

Afectiune si disciplina. Foto: Photoxpress

Nu sunt putini parintii din ziua de azi care, pe vremea cand erau copii, au fost educati cu nuiaua. Nu putini parinti de azi au invatat ca "unde da mama creste" sau ca "bataia e rupta din Rai".

Nu sunt putini parinti din ziua de azi care au promis, si-au jurat ca nu-si vor mai batea copiii si totusi ii lovesc. "Ce sa fac daca m-a scos din minti?!", "Nu m-am mai putut stapani!" sunt "scuze" pe care si le gasesc in incercarea de a se ierta pe sine si de a trece mai usor peste promisiunea incalcata.

Cand isi pierd controlul, unii parinti recurg la bataie. Dar nu asa se face educatia copiilor, mai mult copiii sunt "educati" ca e OK sa loveasca atunci cand sunt nervosi. Iar daca nu o fac va adopta fata de parinti o atitudine de defensiva, iar parintii nu vor avea niciodata "respectul" la care viseaza din partea propriilor copii.

Iata cateva sfaturi oferite de specialisti in psihologia copiilor care ii vor ajuta pe parinti sa isi controleze mai bine nervii si sa isi educe copiii fara sa-i loveasca.

Nu baga in seama lucrurile marunte si iesi din camera cand esti nervos

Cel mai simplu si eficient element de calmare este respiratia adanca. Daca nu te ajuta, paraseste locul in care te-ai enervat. Ofera-ti ragazul necesar de a elibera furia si intoarce-te pentru o discutie calma cu copilul tau.

Un alt lucru important este sa treci usor pentru greselile marunte si facute neintentionat. Daca bagi in seama toate lucrurile marunte vei acumula si mai repede frustrari care la un moment dat vor refula nefericit printr-o alta "corectie" aplicata copilului. In plus, daca-l bati la cap pentru toate nimicurile, copilul isi va forma despre sine parerea ca "Nu e bun de nimic!". Sau va deveni "imun" la toate certurile, tipetele isteriile etc. ale parintelui.

Daca vrei sa-ti disciplinezi copilul, trebuie sa te focusezi pe efectele pe care le produce comportamentul copilului asupra celorlalti si nu pe copil. Asa ca in loc sa-i spui "Intotdeauna iti scapa lingura din mana!" sau "Esti asa de neindemanatic /nepriceput",  ii explici mai bine ca "Ai facut murdarie, iar acum eu trebuie sa fac curat. Crezi ca poti fi mai atent data viitoare, ca sa nu se mai intample acest lucru?".

Transmite-i copilului mesaje pozitive

Exista si cealalta extrema. A parintilor prea "moi". Potrivit unui studiu realizat de Cadet Forces, unu din patru parinti nu-si disciplineaza copilul de frica sa nu fie prea "duri". Insa toti copiii trebuie sa stie daca a facut ceva bine sau ceva rau. Insa, cea mai buna tactica este lauda faptelor bune si nu critica faptelor rele. De exemplu, in loc sa-i spui de fiecare data (eventual sa tipi dupa nenumarate atentionari), "NU mai face zgomot cand eu vorbesc la telefon", sa-l lauzi atunci cand ai observat ca s-a jucat in liniste cand tu ai vorbit la telefon: "Sunt foarte mandru/mandra de tine ca te-ai jucat frumos si nu ai facut galagie etc., cand eu am vorbit la telefon".

Foarte important, intotdeauna dupa o lauda sa mentionezi si "sursa". Mai exact, nu generalizezi spunandu-i doar "Ce copil cuminte ai fost!". Ci trebuie explicat: "Ce cuminte ai fost cand am mers in parc si n-ai mai tipat, n-ai mai lovit copiii etc.". In acest fel, copilul va sti ce anume a facut bine si se va simti foarte mandru. Mai mult, in dorinta de a primi noi laude, va incerca din rasputeri sa repete comportamentul. Acelasi lucru se va intampla si la faptele rele. Copilul priveste cearta ca pe o "atentie" din parta parintelui si se va stradui sa le repete.

Recompenseaza-ti copilul pentru faptele bune

La unii copii functioneaza foarte bine sistemul de recompense cu buline, stelute etc. De exemplu, stabileste cu copilul pentru ce primeste stelute, iar la acumularea a X stelute va primi o recompensa. Nu trebuie sa fie neaparat un cadou. Poate fi o ora in plus la televizor sau la calculator, sau sa-i faci prajitura preferata etc. A facut curat in camera, nu s-a certat cu copiii la gradinita/scoala, nu s-a batut cu fratii/surorile, si-a strans jucariile etc. – primeste cate o steluta. Daca a facut o fapta rea, i se retrage o steluta. Chiar daca toata saptamana a facut fapte bune, nu ceda. A gresit, retrage-i steluta. Altfel ii vei transmite mesajul "Lasa, ca ma iarta!".

Cum te comporti tu, asa se va comporta si copilul

Ca sa inveti copilul sa fie politicos, trebuie ca tu sa fii politicos cu ceilalti. Nu-i poti cere sa-l respecte pe vecinul X, daca tu de fiecare data cand il vezi il injuri marunt printre dinti. Nu-i poti cere copilului sa fie linistit, cand tu insuti fierbi de nervi dupa o cearta cu partenerul de viata. Copilul absoarbe absolut orice stare de nervozitate a parintilor, ba chiar o amplifica, pentru ca ei nu au inca definitivat autocontrolul. Daca un copil tipa, veti stii clar ca in respectiva casa se tipa.

Citeste articolul integral pe SfatulParintilor.ro



Autor: SfatulParintilor.ro
 


 SHARE :  Trimite pe mail
educatiedisciplinadezvoltareparinticopiipsihologia copilului CITESTE MAI MULTE DESPRE

34361 citiri

115 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.