Smart Woman

Dupa un timp in care nu mai stia ce zi e, ce ora, daca ii este foame sau nu, asteptand vesti, ascultand posturi de radio interzise, cautand oameni ce ar fi putut sa-i descrie macar atmosfera din tarile prin care trecea el, iubitul ei, zilele au inceput sa devina mai limpezi, desi se scurgeau pe nesintite.

Prima scrisoare a primit-o abia dupa trei ani. Radu era inca in Istambul.

Cu timpul contactele au devenit mai organizate. Traiau amandoi intr-un soi de comuniune extrasenzoriala care devenise pentru Tina o hrana adevarata. Isi nota gandurile, apoi le confrunta cu scrisorile lui. Aceasta telepatie a readus-o la viata si speranta a luat incet, incet locul deznadejdii. Scrisorile nu aveau un ritm normal, iar asteptarea o epuiza psihic. Tina avea nevoie de activitate ca sa suporte aceste presiuni.

Cautand sa nu se tradeze, caci timpurile erau extrem de periculoase, invata sa traiasca doua vieti - una afisata si o alta ascunsa - ca mai toata lumea ce dorea sa supravietuiasca in noua oranduire ce incepea sa devina tot mai sigura, tot mai aspra si ostila.

Dupa nenumarate esecuri motivate de "dosarul" necorespunzator, cautand o facultate care sa o accepte, printr-o minune, isi incepe studiile in cadrul ISEP (ASE-ul de mai tarziu) invatand si muncind din greu, epuizant. Nu avea nici in clin nici in maneca cu contabilitatea. Ea era artista, canta la vioara, picta, si ar fi fost chiar o buna actrita! Dar nimic din toate astea nu au fost cu putinta!

De indata ce au venit la putere, comunistii au concediat absolut toti functionarii vechiului regim si au angajat fideli si simpatizanti. Problemele au inceput imediat, caci dintre acestia foarte putini erau cu scoala, multi nestiind sa scrie si sa citeasca, asa ca... acesta a fost norocul tinerilor care au fost angajati pe la mai toate birourile pentru redactarea documentelor.

Un astfel de serviciu a gasit Tina, insa pe langa munca de 8 ore cu cifre intr-un serviciu de contabilitate din sediul unei primarii din Bucuresti, seara mergea sa tricoteze intr-un atelier tinut de o evreica. Aici, majoritatea lucratoarelor erau sasoaice din Ardeal, ai caror barbati si fii fusesera deportati in Transnistria, ca "pedeapsa de razboi"! Toate ramasesera fara casa, fara familie. Atmosfera atelierului era ingrozitor de trista; in timp ce mainile impletau, din ochii femeilor siroaie de lacrimi curgeau pe piept intr-un concert al dureri! Tina nu castiga mare lucru din tricotat, dar era ceva in plus.

Incepuse sa invete engleza in mare taina.

Prea retrasa si extrem de necomunicativa, Tina a trezit banuieli si, intr-o seara, la usa camerei ei batu cineva. Dupa haina lunga de piele si masina de la poarta, a inteles cine era. Avertismentele au curs sacadat. "Stim totul despre familia ta, despre chiaburul de taica'tu, dusmanul poporului, care s-a ascuns in munti... daca nu esti cu noi... stim noi ce sa facem! Te urmarim si nimic nu se alege de tine". Si asa a continuat pana in zori. Ea incepuse sa se invineteasca de frica si de frig. Ii era asa de frig...

Uneori nici nu intelegea vorbele barbatului, dar sclipirile de ura din ochii lui ii ingheta sangele in vine! Nu-si spunea decat ca era singura cu el si orice putea sa se intample! Dar a plecat fara sa o agreseze fizic! Nu-i pomenise nimic de Radu, ceea ce o linistea! Somnul nu a mai cuprins-o si tot trupul i s-a umplut de blande mari si rosii. Trei zile a zacut in pat.

Apoi din nou viata si-a reluat cursul, iar tanara femeie traia cu frica si speranta, cu cosmaruri si vise, traia si ea ca toata lumea. In camera ei saracacioasa, privind in nestire peretele din fata patului, hotari sa puna acolo o harta. Decupand si lipind texte din scrisorile lui, urmarindu-i peregrinarile cu varful acelor in care lipea stegulete, invatand limbi straine, pregatindu-se in ascuns sa-si urmeze iubitul, adormind si trezindu-se cu gandul la el, acolo, doar in camera aceea, exista cu adevarat, reconstruindu-si in fiecare zi propria fericire.

Dar si acolo invatase sa se ascunda. Se temea de "bratul lung" al celor ce o urmareau si incercau sa o prinda ca pe o pasare in colivie. Scosese cateva scanduri din podea si, dedesubt, isi facuse o ascunzatoare in care isi punea cu grija toate amintirile, scrisorile, harta, cartile de engleza...

Stoarsa mental de lucrul in serviciul de contabilitate, unde cifrele ii tineau mintea ocupata, odata ajunsa acasa se simtea totusi libera, libera sa il vada in gand. Isi scotea "comoara" din ascunzatoare si incepea sa faca planuri, sa viseze, sa spere, desi oamenii din jurul ei incepusera sa isi piarda orice speranta!

Intr-o zi, o scrisoare parvenita printr-un sofer din Constanta avea sa ii zguduie din temelii fragilul echilibru castigat in ultimii ani.Radu ii scria acum din Australia, unde ajunsese deja de ceva vreme. Dupa pagini intregi pline cu detalii de tot felul despre inscrierea la cursuri de arhitectura, despre locul unde lucra, despre locuinta pe care a ales-o cu gandul la ea, despre cate si mai cate, spre sfarsit erau inserate cateva fraze: "Ca sa pot sa imi rezolv problemele, va trebui sa fac o casatorie de forma. Cineva mi-a prezentat o doamna foarte binevoitoare si dornica sa ma ajute; are vreo 10 ani mai mult decat mine. Sper ca acest amanunt sa nu dea de banuit autoritatilor."

Finalul scrisorii era insa acelas dintotdeauna, cu incredere in viitorul lor comun, cu declaratii de iubire infocate.

Dupa "Ai incredere, te iubesc, al tau pe veci, Radu"... un post scriptum: "As fi un egoist sa te tin incurcata si cred ca e corect sa iti spun ca esti libera sa iti construiesti si tu o viata! Oricum apartinem unul altuia pana la sfarsitul vietii!" Tina nu era o plangacioasa. Socul mortii mamei ei o transformase intr-atat incat in viata ei, pana s-a stins, nu stiu sa o fi vazut cineva plangand. Eu am avut insa in mana aceasta scrisoare si am putut intui ca fusese citita de nenumarate ori si ca lacrimile au curs peste ea si nu au fost putine!

Trei zile nu a iesit din camera ei.

Dupa ce asternutul a devenit ca o sfoara, dupa ce epuizarea fizica a biruit, un gand nou i-a rasarit in minte: va trai si ea un sorogat de viata ca si el, urmand ca apoi sa decida impreuna ce vor face. Da, asta era solutia! Asa ca, in plina criza de alienare, a decis sa accepte cererea in casatorie facuta, mai in gluma mai in serios, de un coleg de serviciu care o asalta de la o vreme.

Totul a mers cu viteza ametitoare. "Nunta" a fost la Starea Civila si la ea nu a participat nimeni, nici macar fratele ei, singurul ei prieten. "Tinerii casatoriti" au plecat apoi la o mica carciuma de langa Sfatul Popular unde au ramas pana cand chelnarii au inceput sa puna scaunele pe masa. Ce au vorbit ? De toate si nimic, aiurea. S-au ridicat intr-un tarziu de la masa si… fiecare a plecat la casa lui! Dupa trei zile au depus cererea de anulare a casatoriei! Au ramas prieteni toata viata !

Invatase sa traiasca fara Radu, putea sa o faca pentru ca gandul si inima ii erau pline de fiinta lui. Ar fi fost insa imposibil sa poarte atata dragoste langa alt barbat! Crezuse ca e simplu dar... odata ce nebunia s-a risipit, onestitatea ei ca si cea a barbatului, care in ziua nuntii lor i-a aflat povestea, au impiedica-o sa sluteasca frumusetea sentimentelor ei!

Si asa avea sa traiasca inca niste ani... cu trupul "aici" si cu sufletul "acolo", acolo, unde era el, unde el urma sa devina cineva, acolo unde plecase pentru a-si implini visul, acolo unde firea rebela, dorinta si orgoliul lui de barbat il purtasera pentru a-si dovedi ca e un invingator.

Si s-a aruncat in munca pana la epuizare.

Citeste si Vise si radacini. Partea I "Acolo" sau nicaieri

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.