Smart Woman

Imaginati-va un recuperator. Acum uitati totul. Uitati stereotipurile, cliseele si tot ce ne-au invatat filmele americane. Pentru ca de data asta avem de-a face cu un nou tip de profesionist. Profilul: 1.62 inaltime, 53 de kilograme, sex feminin. Obiectivul sau: sa obtina pana la ultimul leu de la datornici.

Unde altundeva decat la un targ de carte o puteam intalni pe Nina Crisu. Acolo, printre standurile de carti, am vorbit despre cum a ajuns sa fie unul dintre cei mai apreciati recuperatori de pe aceasta piata. Pentru inceput am clarificat faptul ca functia oficiala, asa cum este trecuta in cartea de munca, este director de vanzari. Adica trebuie sa supravegheze intregul traseu al cartii dintr-o editura, de la livrare si pana la prezentarea in librarii. Tot oficial, 30% din timp ar trebui sa se ocupe de recuperarea banilor de la librarii. In realitate, procentul este mult mai mare. Si asta pentru ca, de cele mai multe ori, contractul incheiat intre libraria care preia cartea spre vanzare si editura este “foarte subtire si fara acoperire” – spune Nina Crisu, in timp ce apasa sacadat, in ritmul vorbelor, cu degetele mainii desfacute larg peste cartea din fata sa.

“Daca cineva nu vrea sa-ti dea banii, in instanta imbatranesti si te imbolnavesti pana vezi ceva. Si nu vezi, pentru ca patronii se lichideaza, statul recupereaza ce are de recuperat, iar editorul ramane cu ochii in soare. Aici intervin eu. «Arta» unui bun recuperator sta in transformarea datoriilor in bani cat mai rapid.”

“Pana la urma un recuperator este un recuperator, indiferent daca alearga pentru o banca sau pentru o editura. Uneori ai de acoperit toata tara cand nu exista oameni responsabili de anumite zone. La fostul loc de munca asa era, lucram la Gramar pe vremea aceea si cand identificam problema, imi puneam traista-n bat si-o luam la drum”. Sta un pic pe ganduri si fara sa clipeasca imi spune ca la Brasov, la Libraria Hyatt, avea de recuperat banii pe multe luni – i-a ramas in minte cazul pentru ca “patroana a inceput sa ameninte, a chemat politia, s-a ascuns, a mintit. Ca sa aflu ca, de fapt, femeia isi facea casa in Fagaras si pe banii pe care ni-i datora. Patroana a chemat politia, dar oamenii legii au inteles despre ce este vorba si nu au intervenit. Si-a trimis apoi amantul cu un caine lup. Fara sa stie ca eu iubesc cainii; lupul a venit la mine, eu i-am intins mana, iar cainele a lins-o. S-a zis cu amenintarea! Am intrebat apoi politia cat costa sa sparg vitrina, pentru ca eu trebuia sa-mi recuperez banii. Bineinteles ca oamenii legii m-au sfatuit sa ma adresez instantei, dar mi-au inteles si frustrarea si nevoia. Pana la urma am rezolvat problema: i-am luat din librarie casete si CD-uri in contul cartilor, pe care le-am revandut apoi ca sa scoatem banii”.

Iar sirul exemplor din viata sa profesionala continua. “La Husi, trebuia sa recuperez 40 de milioane de la o librarie. Am luat carte de la alte edituri, din rafturile bibliotecii, si am vandut-o in regim de engros-ist. La Braila a mai fost un caz. Am dat mana cu patronul, am incheiat intelegerea si i-am trimis carte. Dupa 6 luni, trimisese in cont o bruma de bani. M-a intrebat: cum de il pot banui de rea-credinta, doar a dat mana cu mine!? I-am zis ca vin si ii iau toata cartea inapoi. Nu m-a crezut. De obicei, oamenii nu cred ca au de-a face cu un recuperator deghizat in femeie. Mizeaza pe faptul ca sunt discreta, ca e distanta mare intre Bucuresti si orasele in care au ei librariile si pe faptul ca nu fac scandal”.

Dupa atata alergatura, probabil ca o astfel de zi iti poate lasa si un gust amar, la fel cum te poate multumi sentimentul ca ai realizat ce aveai de realizat. Nina Crisu spune fara vreun regret ca face astfel de recuperari ca sa poata dormi linistita si sa aiba sentimentul lucrului bine facut. “Nu pot sa ma uit in urma si sa vad lucruri pe care nu le-am realizat. Este vorba despre mine ca om. Asta este munca mea si trebuie sa o fac bine”.