Inapoi la scoala. Foto: Photoxpress
Daca simti nevoia unor studii in plus si te-ai hotarat sa mergi in directia asta, probabil ca deja te-ai gandit cum se vor potrivi in programul tau. Sau poate ca inca te lupti sa gasesti idei. In definitiv, nu este usor sa introduci ceva serios si de durata intr-un program deja plin. Oricare ar fi situatia, cateva recomandari in plus nu strica niciodata.
Cere ajutorul familiei si al prietenilor, este primul lucru pe care il recomanda pagina de cariere a cotidianului The Telegraph. Daca ai de gand sa parcurgi o forma de invatamant universitar sau post universitar, sprijinul celor apropiati poate fi extraordinar. Vorbeste cu partenerul de viata, cu familia, cu prietenii si explica-le de ce iei aceasta decizie, de ce este important pentru tine si de ce s-ar putea sa ai mai putin timp pentru ei in urmatoarea perioada.
Organizeaza-ti timpul. Care este prima imagine care iti vine in minte atunci cand te gandesti la timpul tau? Ca esti mereu pe fuga, asa-i? Ei bine, s-ar putea sa ai o surpriza daca stai si te gandesti mai bine. Cei mai multi dintre noi au perioade, de-a lungul zilei, pe care le pot programa mai eficient, in care am putea fi mai productivi. Timpul pe care ni-l petrecem in mijlocul de transport in comun poate fi folosit pentru citit. Televizorul ar putea, uneori, sa iti manance mai mult timp decat te-ai astepta, desi nu este nevoie sa uiti complet de el. Mai bine te interesezi din vreme exact la ce ore este programul care te intereseaza decat sa butonezi de colo colo in speranta ca o sa apara ceva interesant la un moment dat.
Orienteaza-te. Fiecare om are alt stil de a invata, asa ca nu incerca ceva doar pentru ca functioneaza in cazul altora. Esti deja la varsta la care te cunosti foarte bine, asa ca porneste de la asta. Daca diminata este momentul in care te simti cel mai in forma, atunci rezerva-ti macar o data sau de doua ori pe saptamana cate o ora, dimineata, pentru a studia. Daca esti o persoana nocturna, urmeaza-ti metabolismul si firea. Asta se aplica si in cazul timpului in care reusesti sa inveti ceva. Fii sincer si acorda-ti atat cat ai nevoie, nu incerca sa trisezi sperand ca, sub presiune, vei prinde lucrurile mai usor.
Aranjeaza-ti o zona de studiu. Incearca, pe cat posibil, sa-ti amenajezi o zona dedicata invatatului. Daca ai o camera intreaga pe care s-o transformi in biblioteca, este ideal. Insa, cel mai probabil, vorbim de inghesuirea unui birou in coltul unei camere. Facand aceasta delimitare clara intre invatat si restul sarcinilor de peste zi iti va ajuta mintea sa se detaseze si sa se concentreze mai usor pe ce ai de invatat. Daca nu ai, sub nicio forma, cum sa-ti creezi un coltisor al tau, atunci incearca sa inveti la biblioteca sau in vreun alt loc linistit unde ai acces oricand ai nevoie.
Gaseste-ti un partener de studiu. Sa-ti stabilesti obiectivele impreuna cu unul sau mai multi colegi te poate ajuta sa treci peste momentele de repetate amanari si te ajuta atunci cand esti tentat sa renunti prea usor. Daca faci cursuri la distanta, intereseaza-te daca exista macar o comunitate on-line infiintata de compania care ofera cursurile. Legaturile dintre studenti ar putea fi la fel de eficiente in ceea ce priveste progresul actului de invatare.