Sociabilitatea la birou. Foto: Photoxpress
Daca unele persoane pastreaza distanta fata de colegi, altele nu ezita sa inchege legaturi de prietenie si sa isi faca prieteni la locul de munca. "A lega prietenii la locul de munca este un fapt pozitiv. Aceasta poate contribui la marirea coeziunii de grup sau poate constitui o supapa de siguranta in momentul in care creste presiunea la locul de munca. Munca de echipa va fi mai eficienta, iar climatul de munca se va imbunatati si el", ne explica Fanie Zuchowski, expert in psihologia muncii.
A petrece 60% din timpul unei zile in compania acelorasi persoane timp de ani de zile, creaza legaturi puternice intre persoanele cu afinitati similare. Orele suplimentare, perioadele stresante, micile tracasari de birou sunt mai usor de suportat cand esti inconjurat de oameni cu care te intelegi bine.
Dar, desi este comod sa iti petreci timpul intr-un mediu confortabil, este totusi necesar sa fim foarte atenti la mediul profesional. Acest mediu are legile si rigorile lui. De exemplu, cand suntem proaspat angajati si nu ne cunoastem prea bine colegii, trebuie sa pastram o distanta confortabila fata de acestia, sa nu ne dezvaluim prea mult, deoarece nu stim cum ar evolua lucrurile in caz de conflict. Este necesar doar sa stabilim anumite limite, fara ca prin aceasta sa inchidem portile camaraderiei.
La locul de munca trebuie sa prevaleze relatiile profesionale, alaturi de dorinta de a evolua si de a fi bine vazut de superiori. Cand permitem colegilor sa ne calce intimitatea, riscam sa fim judecati nu numai dupa performanta profesionala, ci, automat, si prin prisma vietii private, iar acest lucru nu este intotdeauna in avantajul nostru. Si acest lucru nu il putem reprosa nimanui, deoarece noi suntem cei care am permis sa se intample acest lucru. Nu trebuie sa uitam ca, la serviciu, scoatem la iveala doar partile pozitive ale personalitatii noastre, in ideea de a ne forma o imagine cat mai buna in ochii colegilor si a superiorilor.
Citeste articolul integral pe TopExperti.ro