Fjorduri islandeze. Foto: www.placerea-de-a-calatori.ro
Rechinul putrezit e categorisit drept una din delicatesele islandeze, un must try. E desigur o mare porcărie care are gust de amoniac şi se serveşte în doze extrem de mini, alături de o pâine udă şi închisă la culoare. Asezonat cu black death, tăria aceea din cartofi cu seminţe de chimen, rezultă o combinaţie cel puţin ciudată rău. Gustul nu trece, ci rămâne impregnat în memorie mult timp după. Rechinul putrezit se mai găseşte în topurile celor mai groaznice mâncăruri ale tuturor timpurilor. Însă de ajungeţi în Islanda, e garantat că nu vă puteţi abţine, oricâte pre-avertizări aţi primi.
Plajele cu nisip negru de la Vik sunt extrem de bizare. E ca şi cum ai lua tot nisipul ăla auriu, cald şi văratic, l-ai impregna cu smoală şi l-ai arunca înapoi pe pământ să formeze o plajă vulcanică. Am nimerit acolo în mijlocul unei furtuni, cu nori grei şi îmbufnaţi de supărare. Acum, că privesc retrospectiv, nici n-ar fi fost drăguţă plaja aceea în lumina soarelui. Nisipul negru şi ud amplifică sentimentul bacovian ce te cuprinde, furtuna face ravagii şi una peste alta, imaginea color obţinută astfel, e de fapt alb-negru.
Krafla sau cum ar fi o plimbare prin iad. Krafla e o zona vulcanică activă a Islandei, cu potenţial de risc, desigur. Turişti sunt pretutindeni, deşi eşti avertizat la fiecare pas că eşti pe proprie răspundere. Acolo, undeva în pustietatea aceea, simţi inima pământului. Auzi, parcă în imaginaţie cum clocoteşte magma dedesubt. Te plimbi pe o coajă de pământ ce poartă nişte straie colorate şi pârjolite. În urma ultimei izbucniri din adâncuri, scoarţa se îmbracă-n curcubeu, e când roşie de sulf, când galbenă, când neagră de fum şi supărare, când verde încremenit al unui fir de iarbă ce îndrăzneşte să trăiască aici, când albă de zăpada ce n-a avut încă timp să se topească.
N-aş fi îndrăznit să regăsesc la capătul pământului nisipuri roşii. Mi se păreau aşa exotice, demne doar de-un deşert arăbesc şi-o pustietate notorie. Uneori lucruri neaşteptate se întâmplă, aşa că nisipurile din cele o mie şi una de nopţi au apărut în lumina solară nordică în fiordurile de vest. Culoarea nisipurilor se schimbă de la galben intens către cărămiziu şi mai apoi un roşu puternic, în funcţie de momentul zilei.
Pufinii arctici sunt nişte romantici incurabili. Sunt omniprezenţi în toate cărţile poştale islandeze, sunt aproape un simbol naţional. Sunt tare simpatici şi prietenoşi. Vin pe stâncile din Latrabjarg pentru a-şi face cuib, apoi pleacă iar pe mare în căutare de hrană. Sunt protejaţi prin lege şi doar un număr mic pot fi ucişi pentru pofta turiştilor. Am înţeles că gustul cărnii e aidoma celui de porumbel.
Laguna albastră este de departe una din cele mai grozave experienţe islandeze. Apa fierbinte de un albastru intens are o consistenţă lăptoasă. Senzaţiile trăite sunt irepetabile, să leneveşti la propriu în apă fiebinte, să fie afară doar câteva grade şi obrajii să-ţi ardă de frig. Să bagi mâna în zăpadă şi să integrezi în tine căldura lagunei şi răceala gheţii. Laguna albastră e o călătorie tactilă, o călătorie a simţurilor. Masca de nămol, ora de masaj, sauna finlandeză sau turcească, restaurantul din lavă cu specialităţi nordice - toate la un loc te îmbie. E o atracţie irezistibilă, în care totul se topeşte.
Soarele de la miezul nopţii e o apariţie seducătoare. Am nimerit într-o zi de 22 iunie acolo unde se termină pâmântul. Latitudine şi longitudine numai potrivită încât să vezi soarele cum fuge pe linia de orizont, diferenţa dintre apus şi răsărit în Islanda în această zi de maxim e de doar douăzeci de minute. Am aşteptat un timp îndelungat, cam atât timp cât am urmărit puffinii ce-şi construiau un cuib. A fost un moment când soarele a început să fugă pe linia de orizont, căci n-a intrat tot discul în apă. O jumate din el a rămas peste ocean, iar mişcarea era nu doar sesizabilă, ci evidentă. Aşadar într-un interval relativ scurt, soarele a trecut din mâna stângă în mâna dreaptă şi-a răsărit iar.
Nu degeaba Islanda e supradenumită ţara de gheaţă şi de foc, nu-i aşa? Vulcanii cei furioşi şi laguna de gheaţă o confirmă. E unicat această lagună de gheaţă, e una din minunile naturale ale acestei ţări deosebite. Cel mai interesant lucru despre lagună e că e în continuă schimbare, laguna văzută de mine nu va mai fi niciodată aceeaşi. Ea va fi o altă lagună, cu alte cuburi de gheaţă, cu alte forme şi alte culori de albastru intens. Se poate vizita for free, doar plimbându-te pe marginea ei şi alături se poate degusta cea mai bună supă de fructe de mare islandeză.
Fjordurile sau dantelăria ţărmului e una din atracţiile deosebite ale acestei ţări. Veşnica ispită a tuturor timpurilor, dantela. Acum, dantela Terrei. Vizibilă mai plăcut din satelit, plimbarea când pe-o latură când pe cealaltă, dantela rămâne surprinzătoare, captivantă, atrăgătoare.
Un număr anume de cascade frumoase se află pe pâmânt islandez. Multe foss-uri sunt semnalizate, toate extraordinar de frumoase. Cascada Zeilor e cea mai spectaculoasă şi cea mai cunoscută, o cascadă în două etaje înaltă de 32m. Parte din cercul de aur, alături de geysir, cuvânt ce a ajuns universal şi de satul islandez Thingvellir.