Acasa | Casa si gradina | The High Line - grădinile suspendate din New York
Grădinile suspendate din New York. Foto: Thehighline.org
Savoarea istoriei locale, voinţa şi puterea de convingere a unui grupuleţ de oameni care au reuşit să schimbe faţa New Yorkului şi nu în ultimul rând soluţii de amenajare a unei ruine într-un parc minunat, soluţii din care ne putem inspira şi noi, de la proiecte mari de urbanism (vezi TER) până la cele mai mici planuri personale de grădinărit. Sper că îmi dai dreptate că un astfel de subiect e vrednic de a fi făcut cunoscut şi merită să ocupe o suprafaţă atât de mare în umila mea Grădină Nouă.
În 1847 primăria New York înfiinţează în partea de vest a Manhattan-ului o cale ferată la nivelul străzii, dar traficul aglomerat produce atât de multe accidente între trenuri şi automobile, încât 10th Avenue capătă în curând supranumele de Death Avenue (Bulevardul Morţii).
Pentru siguranţa traficului sunt angajaţi călăreţi - West Side Cowboys - care merg în faţa locomotivelor, fluturând steaguri roşii.
În 1929, proiectul de modernizare a părţii de vest a Manhattan-ului cuprinde şi înlocuirea vechii linii cu o cale ferată suspendată - the High Line. Aceasta nu este suspendată deasupra bulevardului, aşa cum era de aşteptat, ci este proiectată să treacă direct prin clădiri, având staţii la etajele superioare ale fabricilor şi depozitelor.
Începând cu anii '50, ca urmare a creşterii transportului de mărfuri cu camioane, traficul marfarelor începe să scadă din ce în ce mai mult. În 1980, ultimul tren care mai trece pe High Line este compus din trei vagoane care transportă curcani congelaţi.
Încetul cu încetul, the High Line devine o ruină năpădită de buruieni. La mijlocul anilor '80, un grup de proprietari de terenuri de sub calea ferată încep să facă presiuni pentru demolarea acesteia.
În 1999 este fondată asociaţia Friends of the High Line: se susţine păstrarea liniei ferate, reabilitarea şi deschiderea acesteia publicului.
În 2003 este organizat un concurs de idei pentru reabilitarea liniei ferate şi transformarea acesteia într-un parc public. Din echipa câştigătoare fac parte două firme de arhitectură şi numeroşi specialişti în construcţii, horticultură, artă stradală şi alte discipline colaterale.
În aprilie 2006 încep reparaţiile la Secţiunea 1 (între străzile Gansevoort şi 20th). Renovarea structurii durează 2 ani, după care se trece la amenajarea punctelor de acces, a aleilor, la amplasarea mobilierului şi a instalaţiilor de iluminat, la plantarea vegetaţiei.
În iunie 2009 este inaugurată prima secţiune a parcului, urmând ca cea de-a doua (până la strada 30th) să fie deschisă în 2010.
Când ultima dintre cele trei secţiuni este deschisă publicului, parcul suspendat va cuprinde peste o milă şi jumătate de vegetaţie şi spaţii de recreare.
Peisajul nu a fost schimbat foarte mult: segmente mari din şine au rămas, iar pavajul şi mobilierul amintesc de ceea ce a fost aici - o linie de tren.
Nu doar oamenii se bucură de noul parc răsărit în inima New York-ului :)