Smart Woman

Eu eram mai de modă veche, el nu dădea prea mulţi bani pe ce spunea maică-sa, taică-su, sau bunică-sa (la care, de altfel, ţinea foarte mult). Eu credeam că nu merită riscul să iei de nevastă una după care bărbaţii întorc capul pe stradă, el îmi spunea că preferă să mănânce dintr-un tort cu mai mulţi decât dintr-un rahat de unul singur.

Sârbului, aşa cum îi spuneam, îi curgea prin vene sânge de negustor grec, îi plăceau femeile dar iubea şi banii şi... nici până în ziua de azi n-am aflat care dintre ele era pe primul loc. Pe când era student în Timişoara aducea blugi, ţigări, aur, adidaşi şi câte altele, pe care le vindea la suprapreţ muritorilor din oraşul nostru.

Eram în cea mai neagră perioadă  a comunismului, în metastaza lui, dar nici eu, nici el şi nimeni altcineva nu vedea asta. Credeam că vom trăi veşnic în agonia aia, flămânzi şi legaţi la ochi, umiliţi de neputinţa de a spune adevărul. Nu de plăcere şi bucurie plăteau amărăştenii pe un pachet de ţigări de zece ori cât făcea şi nici faptul că rafturile magazinelor gemeau de pantofi, nu-i făcea să-şi dea leafa pe o lună pe o pereche de adidaşi, nici ăia de firmă.

Aşa îşi câştigase porecla, Sârbul. Ajunsese să facă bani frumoşi din bişniţă, student fiind avea maşină, era bine îmbrăcat, totul părea să-i meargă din plin. Şi i-a mers. După absolvire, s-a gândit că e timpul să se însoare şi a găsit o bunăciune, una dintre cele mai frumoase femei din oraş, pe Angi. Arăta ca Nicole Kidman. O frumuseţe mai degrabă anglo-saxonă, blondă, înaltă, cu picioare lungi dar cu un aer distant, uşor dispreţuitor. Orice cârpă punea pe ea, ziceai că-i scoasă din atelierul lui Armani sau Versace, aşa de bine-i stătea. Se distra teribil atunci când suratele ei, nu într-atât de binecuvântate cu frumuseţe, o întrebau de unde a cumpărat bluza, sau fusta... sau orice. "Ce bine arată, fato... ce faină e, unde ai găsit aşa ceva?"

Angi nu găsea nimic interesant sau deosebit; hainele o găseau şi iubeau să fie purtate de ea, spre disperarea nedisimulată a celorlalte.

Şi uite că nici nu apucarăm bine să vedem cum e să fii însurat, că veni Revoluţia.

Eu am rămas în banca mea, încă  năucit de ce ni se întâmpla, dar Sârbul s-a urcat pe coama valului şi a intrat în prima serie de business-meni autohtoni. Făcea ce făceau toţi în 1990, curse în Germania şi Turcia, cumpăra ieftin şi vindea scump. Începuse cu 1.000 de mărci, ăsta era tot capitalul lui. Se mai întâmpla s-o ia şi pe nevastă-sa când mergea după marfă şi într-una din cursele astea, în Turcia, a primit o propunere "indecentă" care avea să le schimbe viaţa. Erau în maşină, aveau pe atunci un Oltcit făcut cu piese franţuzeşti şi negociau cu un turc, să cumpere blugi şi haine din piele peticită, marfă care era super-trendy şi viral în România anilor '90.

Spahiului i-au alunecat ochii pe Angi şi se pare că i-a căzut cu tronc. S-au trezit cu el că face semne spre femeie şi le-a făcut brusc o ofertă absolut neaşteptată: "One thousand marks for the lady!" Cum ei păreau că nu înţeleg ce vrea, a scos din buzunarul de la spate al pantalonului un teanc de mărci şi a repetat propunerea. "One thousand marks for the lady!" şi i-a fluturat Sârbului pe sub nas purcoiul de bani. Ca să vă faceţi o idee cât însemna 1.000 de mărci în 1990, pot să vă spun că puteai să cumperi un apartament cu 2 camere în centrul oraşului cu 5.000 de mărci. Sârbul s-a uitat fără grai la nevastă-sa şi ea la el. Pe amândoi îi privea spahiul cu ochii umezi de poftă şi cu teancul de bani îndoit în mână.

Mi-a spus că l-a mirat nu atât propunerea turcului, cât mai ales faptul că nevastă-sa nu părea deloc şocată sau indignată. Îl privea oarecum întrebător şi cu un zâmbet uşor dispreţuitor în colţul gurii. Sârbul era un om care nu avea reflexe foarte bune decât atunci când se bătea cu cineva. În rest, deşi nu era ardelean, percuta destul de greu, avea nevoie de ceva timp ca să deschidă gura, iar acum, mai mult ca oricând, a rămas fără să spună nimic o bună bucată de vreme. O clipă, poate două, i-a fulgerat prin cap să încheie târgul, 1.000 de mărci însemna că-şi dubla capitalul, dar raţiunea a învins dragostea de bani şi a refuzat.

Turcul şi-a băgat banii în buzunar, i-a luat pe-ai lor în schimbul mărfii şi a plecat.

El a plecat, e adevărat, dar stafia lui nu. Din acel moment i-a bântuit şi i-a hărţuit permanent, le-a otrăvit viaţa, până când într-un final au divorţat. El n-a reuşit să uite niciodată privirea ei, iar ea nu i-a iertat niciodată tăcerea îndelungată. În cei doi ani care au urmat până la divorţ, fiecare ceartă, oricât de neînsemnată ar fi fost, ajungea să se sfârşească cu ţipete şi lacrimi şi cu stafia turcului cu teancul de bani în mână, bântuind printre ei. Este ca atunci când de la cea mai banală răceală, faci o sinuzită severă sau chiar meningită.

Sârbul e acum bine-mersi, om cu bani, recăsătorit cu o femeie cu 15 ani mai tânără şi cu o afacere prosperă. Mai bem din când în când câte-o bere împreună şi ne mai amintim.

Nici Angi n-o duce prea rău, s-a recăsătorit cu un belgian, are o fată care-i moşteneşte frumuseţea şi din nefericire pentru cititorii noştri de gen masculin, nu ştiu să vă spun cu cine obişnuieşte să-şi bea din când în când cafeaua.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.