Acasa | Casa si gradina | Amenajare vintage in culori neutre
Amenajare vintage in culori neutre. Foto: housetohome.co.uk
O amenajare vintage nu este pretentioasa; ea este prietenoasa si "tanjeste" dupa piese de colectie peste care au trecut ani buni si dupa lucruri de valoare lasate mostenire din generatie in generatie. Culorile de baza sunt cele neutre, foarte multe nuante de gri se impletesc cu alb sau crem pentru a crea o atmosfera relaxanta.
Accentul este pus pe confort, surprins prin elemente clasice de design, cum ar fi un pat clasic, mare si pufos sau fotolii de inspiratie retro.
Lemnul este finisajul perfect intr-un decor vintage. El este folosit atat in cazul pardoselei, peretilor si cateodata chiar si in cazul tavanului (fie direct pe suprafata acestuia, fie grinzi). De asemenea, mobilierul trebuie sa aiba un aspect sablat.
Nu uitati de atentia la detalii si accesorii. De exemplu, in bucatarie alegeti electrocasnice cu aspect vintage sau clasic (exista companii care au o linie speciala pentru acest stil), accesorii precum o colivie, veioze retro, tablouri sau afise cu diverse mesaje si pentru o nota personala creati un colt al vostru in functie de hobby-urile pe care le aveti.
Casuta din imagini se afla in Cornwall, Marea Britanie, si este situata in apropierea Marii Celtice. Reconstruita undeva in anii 1800, pe vechea fundatie din secolul XVII, ea rezista si in prezent triumfatoare. La parter se afla trei dormitoare si doua bai, in timp ce etajul este ocupat de un living si o bucatarie.
Articole similare:
Design contemporan intr-un apartament de 74 mp
Mansarda spatioasa si carismatica