Smart Woman

Noi, cand ne nastem, nu avem pahar. Daca un bebelus este atins cu o picatura de frustrare, vor sti si vecinii despre asta. Un copil reactioneaza acum cand nu-i convine ceva. Nu tine foamea in el sau frustrarea scutecului plin pentru cand ar fi un moment mai potrivit sa intervina in discutie si sa-si mentioneze oful. Nu asteapta pauza la emisiunea mamei cu nurori.

Pe de o parte pentru ca un bebelus nu are perceptia timpului (nu stie ca exista un "mai incolo") si, pe de alta, pentru ca nu stie care este treaba cu regulile sociale si pentru ca nu-i pasa de nimeni. Daca el are o problema, tot universul trebuie sa faca ceva. Nu conteaza cine, cum, conteaza sa se intample acum.

Apoi mai crestem si ne dam seama ca suntem fiinte separate si ca avem nevoie de alte fiinte ca sa ne fie bine. Astfel intelegem ca trebuie sa stim sa ne purtam ca sa ni se implineasca nevoile. Invatam comportamente, invatam "ce este bine". Si aceste comportamente (gen, a ruga pe cineva, in loc sa impunem) ne vor ajuta sa fim mai fericiti, pentru ca ne vor adapta la realitate. Unul dintre aceste comportamente importante este sa caram un pahar cu noi.

Faptul ca suntem o cismea de furie si nervi cand suntem mici ii cam deranjeaza pe parintii nostri. Si nu faptul ca ne enervam este partea deranjanta, ci faptul ca dramatizam si exageram si facem crize doar ca nu ne-a luat o jucarie, de exemplu. Avem niste asteptari mult prea mari. Totul trebuie sa fie ca noi! Este absolut groaznic daca nu-i asa! si este normal sa ne enervam daca nu ni se ia o jucarie. La urma urmei ni se cuvine.

Dupa un timp invatam sa nu mai gandim asa. Usor-usor. Uneori mergem prea departe si decidem ca nimic nu ni se cuvine, ca nu meritam nimic. Frustrarile oricum exista. Nu suntem multumiti, nu suntem impacati ca nu suntem stapanii universului. Suntem doar fortati sa acceptam asta. De fiecare data cand ne dam seama ca nu suntem Dumnezeu, ca nu la noi se inchina lumea, simtim o durere profunda. si luam aceste dureri si le punem de-o parte, pentru ca a le manifesta produce o durere si mai mare (se supara mami si tati pe mine). invatam sa inghitim frustrarile si, astfel, ne cream paharul.

Paharul, insa, are fund. La un moment dat se umple. Nu putem accepta la nesfarsit ceea ce ni se intampla. La un moment dat (sau la mai multe momente date) va trebui sa varsam macar o parte din continut. Daca exista lichid vechi, se va intari pe fundul paharului si vom varsa de multe ori paharul, la multa lume, in speranta ca se va goli odata si-odata. si nu se va intampla asta. Care este mecanismul? Aici vom apela la descrierea facuta de Eric Berne (fondatorul Analizei Tranzactionale). El a numit picaturile "cupoane".

Unii oameni acumuleaza frustrari cum acumuleaza altii cupoane de la magazine. Ati vazut ca la hipermarketul Real, la benzinaria Mol, la Vodafone etc. se dau puncte de fidelitate, in baza carora poti achizitiona un premiu (sau, mai degraba, sa faca dintr-un pret exagerat unul doar scump). Exista, de altfel, mai multe premii si, in functie de cate puncte ai strans, poti sa iei unul mai valoros sau unul mai putin valoros. Depinde cand "versi paharul".

In lumea relatiilor dintre oameni, daca ai strans suficiente puncte, ai voie, de exemplu, sa te enervezi si sa-ti exprimi o nemultumire (gen "te-am lasat o data, de doua ori, dar chiar asa?") sau ai voie sa zici o insulta ("ma uit la tine ca te tot chinui… mare prost esti") sau dreptul de a abandona, de a pleca ("imi vorbeste urat sefa, daca nu inceteaza din senin in urmatoarea luna, imi dau demisia") etc.

Cele mai mari "premii" sunt spitalul si avocatul de divort. Nu intotdeauna cineva care ajunge aici este genul care acumuleaza puncte (cupoane, picaturi), dar cu cat mai multe puncte, cu atat mai multe sanse de castig.

Citeste articolul integral pe TopExperti.ro