Acasa | Articolul tau | 21km

21km

 SHARE  

Adaugat in 24 iulie 2012

21km

A început semimaratonul. Foto: Photoxpress

… 5, 4, 3, 2, 1, START – numeri împreună cu sutele de alergători din jurul tău. Apoi aplauzi şi strigi de bucurie. A început semimaratonul.

Cam după primul kilometru, liniştea se aşterne treptat şi nu mai auzi decât zgomotul făcut pe asfalt de pantofii de alergat şi respiraţia sacadată a alergătorilor din preajma ta. Respiraţia şi gândurile tale se aud altfel, din interior. Din când în când, mai ales în locurile umbrite unde publicul se adăposteşte de căldură, liniştea este întreruptă de câteva aplauze, încurajări şi declanşatoarele aparatelor de fotografiat.

În opinia mea, cel mai vechi sport din lume, „alergatul”, este şi cel mai simplu, căci în esenţă nu ai nevoie decât de o sănătate care să-ţi permită să-l practici şi de voinţă. Sau dorinţă. Sau plăcere de a alerga. Nu-ţi trebuie minge şi porţi, fileu sau rachetă, bazin sau pârtie, ghidon sau volan. Ai nevoie eventual de o pereche de pantofi de alergat şi poate de un tricou care să se usuce rapid. Însă nu neapărat, mai ales dacă alergi pe o plajă.

Când alergi de plăcere, nu ai nevoie neapărat nici măcar de adversari. Căci cel mai mare adversar eşti tu, cu limitele tale, obiective sau subiective, fizice sau mentale. La maraton concurezi în primul rând cu tine şi abia apoi cu ceilalţi. Pe care nu-i vezi ca pe nişte adversari, ci ca pe nişte parteneri. Pe care îi încurajezi şi, la nevoie, te opreşti să-i ajuţi.

Consider alergarea la maraton ca fiind cel mai frumos „antrenament” – festiv şi comunitar. Însă pregătirea lui începe cu ceva timp înainte, când te antrenezi singur sau într-un grup restrâns de prieteni sau colegi. Pe pista stadionului. Sau pe aleile asfaltate (sau nu) şi luminate (sau nu) ale parcului, adesea strecurându-te printre mămicile ce-şi plimbă copiii în cărucioare, grupurile de tineri ieşiţi la plimbare şi oamenii opriţi în faţa chioşcurilor cu popcorn, acadele, colaci ungureşti sau îngheţată. Te poţi antrena la prima oră, pe răcoare, când sorbi cu nesaţ energia zilei ce abia începe, care pluteşte în aer. Întorci capul admirativ după o bătrânică pe care o vezi alergând dezinvolt în fiecare dimineaţă în care tu reuşeşti cu greu să câştigi lupta cu somnul. Sau după un domn cu cadru, căruia doctorul i-a prescris probabil să se plimbe zilnic. Dacă se întâmplă să mai întâlneşti şi o persoană în cărucior cu rotile, atunci te consideri norocos că poţi alerga şi te ruşinezi de gândurile care-ţi treceau prin cap cum că ai cam obosit şi ai vrea să te opreşti. Sau te poţi antrena seara, după serviciu, „rumegând” în linişte discuţia uşor tensionată cu şeful sau gândindu-te ce film vei vedea după cină.

Se mai întâmplă uneori la antrenament ca atunci când eşti pe cale să-ţi termini liniştit ultima tură pe care ţi-ai propus-o, după ce ai alergat vreo 18 km, să te depăşească în viteză o fată drăguţă. Ţi se declanşează atunci nişte resorturi nebănuite şi descoperi noi rezerve de energie. Sprintezi pe ultimul tău kilometru şi te menţii cu greu la mică distanţă în spatele fetei drăguţe, până la linia ta imaginară de finish. Acolo te opreşti, te apleci sprijinindu-ţi mâinile pe genunchi, îţi tragi sufletul şi continui să o priveşti îndepărtându-se. Noroc cu linia de sosire, căci altfel te-ai fi făcut de râs în proprii ochi, pierzând încet dar sigur distanţă faţă de fata care nici măcar nu bănuieşte ce efort ai făcut tu ca să o admiri în timp ce alerga. Sau bănuieşte?

Alteori, încetineşti să admiri o răţuşcă care şi-a aliniat cei nouă pui pe bordura ce mărgineşte lacul, încălzindu-se sub soarele blând al primăverii. Zâmbeşti văzând pe o bancă un cuplu de pensionari: doamna îi citeşte domnului din gazetă, apoi comentează împreună. O broască ţestoasă te priveşte lung din apă în timp ce te gândeşti că sunt oameni care aleargă maratoane prin deşert sau la Polul Nord. Iar alţii aleargă în noaptea de Revelion, pe drum de pământ, pe o ploaie măruntă şi rece, noroindu-se până în vârful urechilor, în timp ce tu ciocneşti o cupă de şampanie şi priveşti artificiile, bine înfofolit. Alţii decid să alerge în ciuda dizabilităţilor, problemelor de sănătate şi accidentărilor. Sunt şi persoane care zboară mii de kilometri pentru a alerga la un maraton renumit sau într-un oraş frumos. Te mai gândeşti şi la ultra-maratoniştii care zburdă pe sute de kilometri, iar atunci cei 21 km pe care îi ai tu de alergat ţi se par o joacă. La sfârşitul antrenamentului, te aşezi pe o bancă lângă lac şi admiri verdele proaspăt al naturii. Te gândeşti să vii şi mâine să te bucuri de parc – nu să alergi, ci doar să stai pe o bancă, cu o carte în mână.

După atâtea antrenamente, iată că vine ziua cea mare. Îmbraci tricoul roz al clubului tău de alergat şi îţi prinzi pe el numărul de concurs. La standul firmei tale, amenajat în cortul de organizare prin grija colegei de la marketing care s-a ocupat de tot, te întâlneşti cu mulţi colegi, actuali sau foşti. Nu simţi emoţia dinaintea unei competiţii (sau a unui examen), ci doar bucuria că te afli în mijlocul unor oameni care au aceeaşi „nebunie” ca tine. Grija ta este doar să te încălzeşti bine până la momentul startului. Şi să te simţi bine la poza de grup. Apoi te aşezi în formaţie. Cele câteva minute până la start sunt unice. Femei şi bărbaţi, tineri şi vârstnici, europeni şi africani – căci sportul ăsta nu împarte oamenii pe categorii. În marea fremătândă de oameni, saluţi un coleg, faci cunoştinţă cu un prieten de-al colegului, mai zâmbeşti domnişoarei din dreapta (întrebându-te dacă o alerga mai repede decât tine), iar dacă ea se uită nedumerită la tine te faci că-ţi verifici şireturile.

La prima tură de 10,5 km te simţi bine alergând, nu e prea cald, eşti în formă. Ai energie şi te abţii cu greu să măreşti ritmul, gândindu-te totuşi că mai sunt mulţi kilometri până la final. Chiar îţi trece prin cap că proba de semi-maraton pe care o alergi astăzi se va termina parcă prea repede şi până la următoarea competiţie importantă va trebui să mai aştepţi câteva luni. Îi priveşti pe ceilalţi alergători, le faci cu mâna sau schimbi un cuvânt-două cu cei pe care-i cunoşti, admiri peisajul. La a doua tură lucrurile se schimbă puţin. Soarele este acum sus pe cer, împuţinând dramatic zonele umbrite ale traseului. Începi să te resimţi pe porţiunea în rampă. În jurul tău sunt mai puţini oameni. Este un pic prea cald şi nu eşti pregătit pentru asta. Depăşeşti alergători care merg sau chiar s-au oprit, să se odihnească. Te intrigă faptul că, văzându-i, eşti tentat să le urmezi exemplul. Spre deosebire de antrenamentele tale prin parc, când te simţeai bine şi prindeai aripi dacă îi depăşeai pe alţii. Chiar dacă „alţii” însemnau două fete de gimnaziu care mai mult discutau între ele decât alergau.

Nu te opreşti fiindcă îţi va fi greu să porneşti din nou. Nici căştile nu vrei să ţi le pui, deşi pregătiseşi atent playlistul. Te gândeşti că nici măcar muzica nu te poate ajuta prea mult în lupta cu arşiţa. Numeri în gând kilometrii rămaşi. Mult mai important decât linia de sosire ţi se pare acum punctul de hidratare de la kilometrul 20. Căci, adâncit în gândurile tale, ai făcut greşeala să nu bei apă deloc de la începutul cursei, trăgând de tine să alergi fără pauză şi amăgindu-te la fiecare punct de hidratare că te vei opri la următorul. La antrenamentele prin parc nu obişnuiai să bei apă în timp ce alergai, ci făceai asta abia când ajungeai acasă. Însă parcă atunci nu era aşa cald. Este clar că te-ai deshidratat şi că, din cauza asta, nu alergi aşa cum ai fi putut să o faci şi pierzi timp. Acum însă este prea târziu. La punctul de hidratare, iei din mers o bucată de banană. Nu ai stare, nu te poţi opri în loc, aşa că mergi în cerc. Bei apoi nişte apă, mai iei un pahar cu tine şi îşi propui să mergi în ritm alert până îl termini de băut. Cu înghiţituri mici, ca să te hidratezi cu adevărat. Aşa cum ai învăţat în drumeţiile pe munte.

Iei ultima curbă şi îţi apare în faţă linia de sosire. Încă este departe, deci cântăreşti dacă poţi sprinta de pe acum. Mai alergi încet o bucată, apoi începi să măreşti constant viteza. Încerci să îngraşi porcul în ajun, adică să mai câştigi câteva secunde. De parcă ar mai conta, la cele două ore şi douăzeci de minute scurse deja. Te gândeşti că, în timpul ăsta, alţii pot termina un maraton întreg. Te bucuri totuşi că mai ai resurse să sprintezi. Asta înseamnă că puteai mai mult. Şi că data viitoare vei scoate un timp mai bun. Deci vei participa şi atunci. Ai hotărât deja, nu mai poţi da înapoi. Şi nici nu mai vrei, căci ţi-a intrat microbul în sânge. Treci linia de final în aplauzele colegilor, prietenilor şi spectatorilor şi îţi dai seama cât adevăr stă în expresia „It’s about the journey, not the destination”.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.



Autor: Cristi Tomescu
 


 SHARE :  Trimite pe mail
maratonalergarepasiunelimitesportcompetitie CITESTE MAI MULTE DESPRE

5198 citiri

13 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.