Acasa | Opinii | Intre pierderea adolescentei si descoperirea maternitatii

Intre pierderea adolescentei si descoperirea maternitatii

 SHARE  

Adaugat in 20 august 2012

Intre pierderea adolescentei si descoperirea maternitatii

17 filles. Foto: filmlinc.com

Din clasa a VIII-a si pana spre sfarsitul liceului, in fiecare an am avut cate o prezentare despre corpul femeii, cum se transforma in perioada adolescentei si cum se foloseste un absorbant. Ciudat, sau nu, nu am primit in aceasta perioada nici macar 5 minute de educatie sexuala.

Desigur, aveam la dispozitie ceva informatii in revistele "BRAVO". Iar parintii faceau fiecare dupa cum considera. Unii se faceau ca ploua, altii explicau cat de cat copiilor care este situatia, iar cei mai multi parinti de fete... considerau ca tot ce trebuie sa stie ele este ca daca fac vreo prostie, "le calca in picioare". Ce faceau adolescentii? Fiecare ce-l taia capul. Aveam o colega care prefera sa faca 1-2 avorturi pe an decat sa foloseasca vreo metoda contraceptiva.

Totusi, cand urmaream trailerul filmului frantuzesc "17 filles" (in trad. "17 fete"), premiza filmului mi s-a parut putin trasa de par. Un grup de fete, toate mai mici de 16 ani, fac un pact sa ramana gravide si sa-si creasca impreuna copiii. Apoi a aparut pe ecran "Film inspirat din fapte reale". Mirarea mi-a fost mare, curiozitatea si mai mare.

Am descoperit astfel ca evenimentele dateaza din 2008 cand, la un liceu din Massachusetts, s-au inregistrat intr-un singur an scolar 18 sarcini, conform CBS News. Doua lucruri au ridicat mari semne de intrebare: numarul mare al gravidelor si faptul ca multe dintre ele s-au intors luna de luna la cabinetul medical pentru a cere teste gratuite de sarcina, aratandu-se, pe rand, dezamagite de rezultatul negativ si incantate de cel pozitiv, relateaza editia online a revistei TIME.

Dupa ce autoritatile au inceput sa ancheteze fenomenul, 8 dintre fete au recunoscut (conform directorului scolii) ca au facut un pact - cel despre care vorbeam mai sus. Este vorba insa de 17 adolescente, ultima negand ca ar fi avut vreo legatura cu ele, intr-un interviu pentru Marie Claire. Se pare ca li s-a parut draguta ideea de a fi mame tinere, de a putea sa isi inteleaga copiii mai bine decat au facut-o parintii lor si de a avea parte de dragoste neconditionata, din ce povestea o colega mai mare, care avea la randul ei copil si care ar fi incercat sa le avertizeze ca nu este atat de usor pe cat credeau ele.

Dupa ce fenomenul a declansat dezbateri la nivel national si o goana dupa senzational a televiziunilor, primarul orasului a declarat ca nu a existat un pact de a ramane gravide ci, dupa ce si-au dat seama ca sunt insarcinate, o parte dintre ele si-ar fi propus doar sa se sustina reciproc in cresterea copiilor.

Afirmatiile primarului vin in contradictie cu cele ale directorului liceului, ale asistentei medicale si chiar cu faptele, avand in vedere ca una dintre fete s-a culcat chiar si cu un om al strazii, cu 10 ani mai mare decat ea, in incercarea de a ramane gravida. Totusi, dupa refuzul majoritatii fetelor de a discuta cu presa, pactul a ramas la nivel de mit.

Pana una alta, desi suna senzational si putin infricosator acest pact, adevarul este ca nu are nicio importanta in toata ecuatia daca a existat sau nu. Fetele au ramas gravide, iar bine nu le-a fost. Doi ani de la izbucnirea scandalului, lucrurile stateau cam asa: sase dintre fete facusera avort sau suferisera pierderi ale sarcinilor (facand parte dintr-o comunitatea catolica, care se impotriveste avorturilor, probabil ca majoritatea au pierdut sarcina din diverse motive), unul dintre copii a murit, una dintre fete a ajuns (alaturi de copilul ei) la orfelinat, iar celelalte noua isi cresc in familie copiii. Niciuna dintre cele 17 nu erau, in 2010, casatorite, desi una dintre ele tocmai nascuse si al doilea copil.

Cele care au acceptat, in 2010, sa stea de vorba cu presa au recunoscut ca le-a fost mai greu decat se asteptau. In familie, cu banii, cu educatia, cu trezit in miez de noapte si trait 24 din 24 de ore pentru copil. Iar comunitatea nu a fost deloc intelegatoare cu ele. De la priviri dezaprobatoare la colegi care tipa dupa ele "tarfa".

Multi americani au acuzat filme precum Juno  sau Knocked Up, ambele aparute in 2007, ca ar fi cosmetizat si infrumusetat ideea de mama tanara si necasatorita. Tot in acea perioada anunta ca este insarcinata, la numai 16 ani, Jamie Lynn Spears - sora mai mica a lui Britney Spears si un idol pentru adolescentele de peste Ocean. Si ea a fost denuntata ca influenta negativa.

Altii au acuzat sistemul educational, care pune la dispozitie diverse facilitati pentru a incuraja tinerele mame sa termine scoala. Si totusi, desi societatea si comunitatea au aratat cu degetul in toate directiile posibile, parintii au continuat sa refuze, din motive religioase, accesul adolescentilor la metode contraceptive. Intr-un final, vina probabil ca este impartita, insa victime au devenit niste copile cu copii.



Autor: SmartWoman.ro
 


 SHARE :  Trimite pe mail
sarcinaliceuadolescenta17 girlsscandaldiscutii17 filles CITESTE MAI MULTE DESPRE

12192 citiri

9 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.