Smart Woman

Pentru vremurile pe care le trăim nu facem nimic, nici măcar nu ni le asumăm. Ne plângem, deplângem, unii regretă sau înjură trecutul, cei mai mulţi înjurăm prezentul, iar viitorul poate fi concentrat într-o singură propoziţie „om trai şi om vedea”.

Unitatea de măsura pentru pierderea de timp este birocraţia. Cu cât mai multâ birocraţie, cu atât mai mult timp pierdut. Acest lucru este extrem de evident în instituţiile cu profil public. Din cauza serviciului pe care îl am ajung, inevitabil, să petrec destul de mult timp pe coridoarele instituţiilor publice. Instituţia la care fac referire în acest articol o voi numi Oricare ar Fi SRL cu sediul în urbea X. Programul începe la ora 8.

La ora 8.30 gaseşti aici o incredibilă diversitate de oameni, cei mai mulţi oameni de rând care vin cu speranţa că îşi pot rezolva, zilele acestea, o parte din probleme. Pe feţele tuturor vezi cam aceleaşi expresii: disperare, frustrare, resemnare, neputinţă. Cozi sunt la fiecare ghişeu, de cele mai multe ori stai la o coada greşită pentru că, fie nu ai ştiut ce să întrebi, fie angajaţii instituţiei habar nu au ce să îţi spună şi, ca să scape de tine, te trimit la un ghişeu oarecare.

Când în sfârşit îţi vine rândul şi începi să te mai destinzi, ţi se spune de către o doamnă în vârstă, care te priveşte sfidător peste ochelari, „nu aici, dincolo.” Te simţi ca un prost, asta cu condiţia, fericită de altfel, ca proştii să se simtă proşti şi să îşi asume prostia. Nu poti să rezolvi electronic ce ai de rezolvat, pentru că durează mult mai mult decât dacă stai la ghişeu.

Un sistem facut special ca să nu funcţioneze şi nu funcţionează, pentru că altfel birocraţia nu şi-ar mai avea rostul. S-ar reduce din timpul pierdut şi atunci ar înseamna că ai putea să faci ceva şi să nu mai gaseşti scuze de genul ”nu am avut timp”. Bineînţeles ca sunt şi eu un figurant, ca toţi ceilalţi, la cozi şi ghişee. De obicei merg dimineaţa, în speranţa că pot economisi nişte timp.

Cu toate acestea consider că oamenii sunt fascinanţi. Îmi place să mă uit la feţele lor şi să încerc să îmi dau seama cam ce simt. Este foarte trist atunci când priveşti feţele oamenilor de rând, pentru că îţi dai seama cât de săraci suntem. Suntem înconjuraţi de sărăcie. Sărăcie materială, sărăcie spirituală, sărăcie culturală, sărăcie în gesturi şi sentimente, sărăcie în libertăţile pe care ni le permitem.

Dar, într-o dimineaţa, printre aceşti oameni care aleargau disperaţi pe holuri, printre gândurile mele neputincioase, printre angajaţii enervaţi ai instituţiei, prin dezordinea ce ne este caracteristică, un copil de vreo 4-5 ani juca şotronul pe dalele de gresie. Cel mai probabil venise cu cineva care avea ceva de rezolvat. M-am oprit în loc pentru câteva secunde, pentru că am realizat că acel copil era singura persoană cu adevarat liberă dintre multele persoane ce trec prin această instituţie.

La 4-5 ani, ca atitudine, ai lumea la picioare. Poate că ar fi cazul să ne reamintim această atitudine şi ca adulţi.

Oare cum ar fi să punem pauză la ingrijorările şi preocupările de duzină şi să reinventăm şotronul? Să fie un joc nou, la nivel naţional, cu reguli noi, iar miza jocului să fie recuperarea drepturilor furate de un sistem deficitar şi nefuncţional: dreptul la educaţie, dreptul la sănătate, dreptul la cercetare, dreptul de a trăi într-o societate în care regulile sunt aceleaşi pentru toţi, dreptul bunului simţ, dreptul la o clasă politică funcţională.

Şi mai zicem că adulţii sunt cei care ar trebui să îi înveţe pe copii...

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.