Mont Blanc. Foto: oamenifaradelocuri.wordpress.com
Panorama este copleşitoare, peste tot eşti înconjurat de Alpi până la linia orizontului, munte cât vezi cu ochii.
Principalul oraş din zonă este Chamonix, situat în partea de nord-vest a Alpilor, la 15 km de graniţă cu Elveţia şi la aceeaşi distanţă de Italia prin tunelul Mont Blanc. Valea în care se află oraşul este de origine glaciară şi se întinde pe o distanţă de 17 km, de la Col des Montets în nord până la gheţarul Taconnaz.
Aiguille du Midi
Din Chamonix pornesc majoritatea ascensiunilor, tot de aici pleacă telecabina care urcă la Aiguille du Midi (3842 m). Instalaţia pe cablu a fost construită în 1955 şi deţine recordul pentru traseul cu cea mai mare diferenţă de nivel din lume, de la 1035 m la 3842 m.
Circuitul este format din două telecabine, prima care urcă din Chamonix până la Plan de l’Aguille (2317 m) şi a doua care urcă pe o distanţă de 2867 m până la Aiguille du Midi, surprinzător, fără să folosească vreun stâlp de susţinere.
Aiguille du Midi înseamnă în traducere liberă ”Acul de amiaza”, denumit astfel datorită poziţiei soarelui la prânz, care se află chiar deasupra vârfului ascuţit, când este privit din Chamonix.
Odată ajuns sus, este greu de descris în cuvinte sentimentul dat de măreţia peisajului. Ai la dispoziţie mai multe terase de unde poţi admira panorama, o cafenea şi un magazin de suveniruri. De aici se face accesul la Cosmiques Refuge, tabără de bază pentru ascensiunea pe Mont Blanc.
Tot de aici pleacă şi gondola panoramică care te trece graniţa peste munţi până la Pointe Helbronner (3462 m) în Italia, oferindu-ţi o altă perspectivă, mult mai personală, asupra gheţarului Glacier du Geant.
Activitati
În regiune există peste 350 km de trasee turistice marcate şi o multitudine de trasee alpine. Mountain-biking-ul este la el acasă, de asemenea există condiţii foarte bune pentru zborul cu parapanta.
Un traseu accesibil dar deosebit, datorită panoramei oferite, pe care vi-l recomand este Plan de l’Aiguille – le Montenvers. Traseu care te poartă pe sub creasta nordică sau Grand Balcon Nord, şi îţi oferă o privelişte remarcabilă asupra gheţarului Mer de Glace.
Aveţi nevoie de aproximativ 2 ore şi jumătate pentru a parcurge traseul, dar luaţi în considerare ora de plecare a ultimului tren din le Montenvers, altfel mai adăugaţi vreo 2 ore la traseu. Noi am mers pe jos din le Montenvers până în Les Bois, un sat în apropiere de campingul în care am stat. Mai multe delatii despre traseu găsiţi aici.
Mont Blanc si tabara Cosmique – vedere de pe Aiguile du Midi
Les Grandes Jorasses, in plan apropiat coborarea spre Cosmique Refuge
Mont Blanc si terasa panoramica cu acelasi nume
Traseul telecabinei fara stalpi de sustine intre Plan de l’Aiguille si Aiguile du Midi
Geo pattern – Glacier du Geant
Aiguille du Midi – vedere din Les Bois
Chamonix si Glacier de Bossons
Terasa panoramica spre Chamonix
Complexul Aiguille du Midi vazut de pe varf
Zona de pregatire pentru coborarea spre Cosmique Refuge
Mont Blanc, vazut de la Pointe Helbronner in Italia
Indicatie pentru imbarcarea in gondola cu directia Aiguille du Midi
Refuge du Plan de l’Aiguille 2307 m
Mer de Glace, cel mai lung ghetar din Franta (7 km)