Acasa | Familie | Organizaţia Salvaţi Copiii dotează 15 maternităţi din ţară cu echipamente medicale performante

Organizaţia Salvaţi Copiii dotează 15 maternităţi din ţară cu echipamente medicale performante

 SHARE  

Adaugat in 8 martie 2013

Organizaţia Salvaţi Copiii dotează 15 maternităţi din ţară cu echipamente medicale performante

Maternităţi dotate cu echipamente medicale. Foto: salvaticopiii.ro

Organizaţia Salvaţi Copiii va dota 15 maternităţi şi secţii de nou-născuţi din Bucureşti şi din ţară şi va dezvolta, de asemenea, programe de suport socio-medical pentru 2024 de femei însărcinate, tinere mămici şi copiii acestora.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, prezent la eveniment, a apreciat eforturile Organizaţiei Salvaţi Copiii pentru reducerea mortalităţii infantile din România. În perioada următoare cele două instituţii vor încheia un parteneriat pentru intervenţia în comunităţi şi dezvoltarea unor module de pregătire pentru specialişti.

Valoarea totală a investiţiilor  realizate de Salvaţi Copiii este de 1.090.000 de lei. Suma necesară pentru aceste echipamente performante a fost colectată în urma derulării campaniei de strângere de fonduri "Bun venit pe lume", în perioada octombrie - decembrie 2012, când 42 de angajaţi şi 846 de voluntari din Craiova, Petrila, Târgu Mureş, Timişoara, Suceava, Vaslui, Mangalia, Piteşti, Piatra Neamţ, Braşov, Iaşi, Bucureşti şi Ploieşti s-au implicat activ pentru cauza reducerii mortalităţii infantile din România.

Ţara noastră se menţine pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalităţii infantile de 9,4 la 1000 de copii născuţi vii în 2011, cauza principală fiind naşterile premature. O treime dintre aceste decese pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe suport pentru mame şi copii dotarea maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi cu echipamente medicale performante.

"Acţiunea de astăzi este o certitudine a faptului că împreună putem schimba statistici dureroase, dar reale. Suntem recunoscători tuturor persoanelor fizice şi companiilor care ne-au susţinut în strângerea de fonduri şi au crezut puternic în cauza Salvaţi Copiii. Echipa noastră este pregătită să continue, prin campania 2%, să colecteze sumele necesare pentru a face următorul pas, şi anume achiziţionarea de mese de reanimare pentru alte 12 maternităţi din sudul ţării, echipamente necesare pentru intervenţia imediată la naşterea copiilor premature precum şi pregătirea medicilor neonatologi pentru intervenţia imediat după naştere în cazul prematurilor, prin organizarea unui Centru de instruire condus de dna dr.Stoicescu, în cadrul Maternităţii Polizu”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii.

Maternitatea Cantacuzino din Bucureşti, secţiile de nou-născuţi a spitalelor judeţene din Adjud şi Piatra Neamţ au primit anul trecut incubatoarele şi alte echipamente medicale din partea Organizaţiei Salvaţi Copiii. În perioada imediat următoare, vor fi livrate echipamente şi către maternităţie din Piteşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Petroşani, Iaşi, Târgu Mureş, Suceava, Timişoara, Vaslui şi Bucureşti (Polizu şi Cantacuzino). Cu ajutorul echipamentelor donate de organizaţie, aproximativ 327 de nou-născuţi vor fi salvaţi şi 380 de naşteri vor avea loc în condiţii normale anual, conform estimărilor Salvaţi Copiii.

Cei care doresc să susţină în continuare demersul Salvaţi Copiii de a reduce mortalitatea infantilă în România, o pot face redirecţionând 2% din impozitul pe venit, completând formularul ce poate fi descărcat de la adresa: http://www.salvaticopiii.ro/?id2=00040006#Campania%202%.html.

Campania "Bun venit pe lume" face parte dintr-un program complex – "Fiecare copil contează". Acest program, cuprins în campania mondială Every One, derulata de Save the Children Internaţional iniţiat de Salvaţi Copiii România şi susţinut de GSK (GlaxoSmithKline România) şi de Dettol - Reckitt Benckiser România - îşi propune diminuarea cu 15% a mortalităţii infantile şi a mortalităţii copiilor sub cinci ani, în perioada 2010 – 2015.

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii

Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care militează activ pentru drepturile şi protecţia copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. 
 
Programele organizaţiei sunt adresate tuturor copiilor, cu o atenţie deosebită către cei aflaţi în situaţii dificile - copiii din comunităţile dezavantajate, copiii victime ale violenţei, exploatării prin muncă, traficului sau neglijării, copiii refugiaţi etc. În cei 22 de ani de activitate, peste 760.000 de copii au fost implicaţi în campaniile şi programele desfăşurate de organizaţie. 
 
Salvaţi Copiii România este membru al Save the Children Internaţional, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări.



Autor: SalvatiCopiii.ro
 


 SHARE :  Trimite pe mail

2722 citiri

1 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.