Acasa | Articolul tau | Exerciţiu de sinceritate

Exerciţiu de sinceritate

 SHARE  

Adaugat in 11 martie 2013

Exerciţiu de sinceritate

Ganduri ascunse. Foto: Photoxpress

Salut, mă numesc Ioan Miron Oltenescu, am 33 de ani şi sunt român, mai precis oltean. Nu ştiu dacă faptul că sunt oltean, deoarece sunt un oltean pur, are vreo importanţă, dar s-ar putea să aibă aşa că voi menţiona această descendenţă, această rădăcină.

Am terminat politehnica şi sunt specializat în automatizări centrale electrice. Dar, asta, meseria, nu are nici o relevanţă, nici un impact, nimic. O spun aşa, ca să mă aflu în treabă sau poate din obişnuinţă.

Ce este cu adevărat important, este că eu sunt un om rău. Am descoperit asta de ceva vreme şi nu mi-a căzut deloc bine. Am încercat să îndrept această stare de fapt şi am eşuat. Mai mult, am tras concluzia că nu e nimic de făcut şi că aşa-mi va fi dat să trăiesc până la moarte. Nu e deloc o bucurie să te naşti aşa ca mine, e un handicap. Am prieteni puţini, de fapt unul singur şi sunt destul de stingher, de retras.

Cu cei "apropiaţi" vorbesc puţin, excepţie face amicul în cauză, cu care discut mult şi cu plăcere, de cele mai multe ori la o terasă cu o bere în faţă. Eu am fost rău de mic, evident, doar că nu am realizat asta până de curând. Mă minţeam, ca să zic aşa. Nu semăn cu nimeni din familie din punctul ăsta de vedere, mai am doi fraţi şi-o soră care sunt "normali", adică au sentimentele la ei.

Nu-mi iubesc familia, n-am iubit-o niciodată, dar subliminal am ascuns asta tot timpul. Eu de când mă ştiu visez cu ochii deschişi. Merg pe stradă şi nu văd oameni, clădiri sau maşini, ca voi toţi; eu mă văd pe mine cucerind femei celebre, ajungând preşedinte de stat, savant, artist etc. Ca să fie cât de cât credibilă fantazia îmi mai pun câte o piedică mică, un obstacol ceva, peste care trec victorios, en fanfare. 

Ei… de multe ori, copil fiind, îmi imaginam că toată familia mea, absolut toţi, dispar, mor tragic într-un accident de maşină şi rămân singur, la fel ca-n "Home Alone", sau mă rog ceva asemănător. Mă simţeam fericit. Îmi amintesc de clipele alea şi nu-mi dau seama cum de nu realizam că n-aş fi putut rezista singur nici măcar o zi. Mi-am dispreţuit mereu părinţii pe care-i socoteam inferiori şi speram din toată inima ca să nu fiu copilul lor.

Visam că am fost schimbat din greşeală la maternitate şi că părinţii mei sunt bogaţi, celebri şi frumoşi. Visam că mă vor găsi şi mă vor salva.

Ah… eram copil. Să zicem că nu se pune, mulţi copii au ciudăţenii din astea ce dispar ca şi cum n-ar fi fost. Chiar şi mie mi-au dispărut, după un timp nu mai visam să-i văd pe toţi morţi, dar sentimentul de superioritate l-am avut tot timpul, ăsta nu mi-a dispărut niciodată.

Eu am o minte ordonată (cât de cât, nu vreau să mânii pe nimeni, probabil că mulţi dintre voi mă consideră deja un monstru sau, măcar, în cel mai bun caz, un bolnav psihic, un dezaxat), o minte care funcţionează logic şi de aceea am fost foarte surprins să constat că mă bucura răul altuia doar aşa… să-i fie lui rău. Adică, nu-l voiam belit pe şeful meu ca să-i iau locul şi nici călcat de tramvai pe unul care mi-a furat vreo gagică, astea puteau fi înţelese, aveau o noimă.

Nu, mă bucură când cineva are necazuri, prieten sau duşman, laolaltă. Mai mult decât atât, mă rog să li se întâmple ceva rău, sper uneori cu înfrigurare s-o dea în bară. Chiar amicului de care făceam vorbire mai sus îi doresc numai "de bine", deşi mă simt bine în compania lui şi în fond şi la urma urmei e singurul meu prieten. Îi place să schieze şi aştept cu nerăbdare ziua în care să-şi rupă măcar un picior. Ei ce ziceţi? Nu-i aşa că-i aiurea? Este.

Dintre toate viciile din lume, această plăcere ascunsă şi vinovată de care îmi este o ruşine teribilă şi pe care am ascuns-o atâta amar de vreme chiar şi de mine însumi, îmi pare inutilă, fără sens, fără logică şi total neproductivă. Vreau să mă bucur de bucuria şi împlinirile prietenilor mei (atât câţi sunt) pentru că aşa e normal să fie. Îi invidiez pe cei care sunt generoşi şi mi-e ciudă că nu sunt ca ei. Sunt rău şi ciudos fără voia mea şi din nenorocire, asta nu se mai poate schimba.

Am încercat să "vorbesc" cu mine, să-mi explic absurdul şi idioţenia acestei tare, am mimat bucuria (mai rău ca oricând, pentru că atunci când nu eram conştient de asta îmi ieşea mai bine), am încercat să gândesc pozitiv, să mă umplu de gânduri bune. Am făcut asta multe luni de zile, m-am torturat să fiu bun şi generos sperând ca puterea obiceiului, a obişnuinţei să mă ajute şi să reuşesc să schimb macazul. Nu se poate.

Jucam într-o şaradă ieftină de care cu timpul mi-a fost şi mai scârbă. Pur şi simplu eul malefic din străfunduri e mai puternic. Ce zic eu, puternic! E de neclintit, e un ZEU. N-am simţit că s-a deranjat nici cât să sughiţă odată. Mi-e dor după zilele în care mă minţeam, urăsc angoasa permanentă şi nefericirea actuală. Intuiam eu, cumva, la fel ca şi mulţi din jurul meu, că n-aş fi chiar maica Tereza, dar nu-mi imaginam că sunt atât de jos. Situaţia mea e un bun exemplu că nu e întotdeauna bine să ŞTII.

Sintagma: "cunoaşte-te pe tine însuţi!" nu-i întotdeauna de ajutor, uite că-i mai bine să nu ştii ce zace prin cămările întunecoase ale subconştientului. Eu nu am încredere în preoţi, am cunoscut câţiva mai făţarnici şi mai găunoşi decât sunt eu şi nu-mi plac psihologii. Pur şi simplu nu-mi plac, aşa cum nu-mi place limba rusă şi tot ce e scris în limba asta. E o ţâfnă prostească, o prejudecată, dar mă simt confortabil cu ea şi sunt într-o companie selectă din punctul asta de vedere.

Mi-e prea ruşine să mă destăinui cuiva, dar şi foarte periculos de asemenea, aşa că, pentru a mă elibera într-un fel şi a reduce din presiune, am ales să scriu tot şi să-i dau drumul pe NET. Deja mă simt mai bine. Nu ştiu cât vă foloseşte vouă destăinuirea mea, nu-i plăcut să citeşti aşa ceva la cafeaua de dimineaţă, iar cei ca mine (ca să te fereşti de ei) sunt greu de ghicit mai ales dacă n-au ajuns să-şi recunoască încă handicapul.

Nu-i bine cu ei prin preajmă chiar dacă nu fac rău la propriu, energia negativă care-i urmăreşte şi defineşte nu-i tocmai ce ţi-ai dori să te înconjoare. Mai am o speranţă mică, foarte mică: să fie unul ca mine care a reuşit. Mai am încă de trăit şi vreau să trăiesc altfel. Cu un singur amendament: fără popi şi Dumnezeu şi rugăciuni s.a.m.d

Şi încă ceva; nu mai spuneţi nimănui: Fii bun! Uneori, oricât ar încerca, el (ea) nu poate.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.



Autor: I.M. Oltenescu
 


 SHARE :  Trimite pe mail
sentimenteanalizadestainuireprejudecatacaracter CITESTE MAI MULTE DESPRE

8334 citiri

98 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.