Acasa | | Cum uzi ghivecele cu plante din apartament
Violeta africana / Foto: bioproduct.ro
Sunt plante care se uda mai des, altele care se uda mai rar, unde mai pui ca intr-un fel se uda vara si altfel iarna (ce sa-i faci, traim intr-o tara cu clima temperata). Foarte mult conteaza si felul in care le uzi: exista specii carora le face placere “dusul” pe frunze, pe cand altora nu le place decat sa le torni apa in ghiveci sau direct in farfurioara, ocolind cu grija frunzele si tulpina.
Cand uzi plantele?
Plantele iti spun chiar ele ca le este sete in momentul in care frunzele se apleaca si incep sa isi piarda din vigoare. Pamantul din ghiveci este uscat, uneori cu crapaturi, iar ghiveciul este mai usor decat de obicei.
O regula de aur spune ca vara, pe canicula, plantele se uda dimineata devreme sau seara dupa apusul soarelui. Adica atunci cand temperatura mai scade un pic si nu mai exista riscul ca plantele sa fie arse de soare (picaturile de apa ramase pe frunze amplifica lumina soarelui si se comporta asemanator unor lentile).
O alta regula spune ca plantele se uda, pe cat posibil, cu apa de ploaie. Cea de la robinet contine anumite cantitati de clor si minerale precum calciul si magneziul, care schimba in timp pH-ul din ghiveci. De altfel, depunerile de minerale pot fi observate la suprafata pamantului din ghiveci, sub forma unui strat alb care poate fi confundat cu mucegaiul. Oxizii de calciu si magneziu sunt albi, ei nu afecteaza plantele in mod direct ci indirect, prin cresterea nivelul pH-ului din sol. Daca ai observat un astfel de strat de oxizi, indeparteaza stratul superficial de pamant (1cm).
Pentru a preveni aparitia stratului de oxizi, este bine sa lasi cel putin o zi apa de la robinet intr-un vas deschis cu gura larga, la temperatura camerei. Clorul din apa se va evapora treptat, iar oxizii si impuritatile se vor depune. Daca planta ta are nevoie de un pH ceva mai acid (cum este anthurium), poti sa pui putin (un strop, nu mai mult) otet in apa de udat.
Cum uzi florile?
Daca ai plante cu bulbi, cel mai bine este sa le lasi pe ele sa isi ia apa din sol. Toarna apa doar in farfurioara si lasa planta sa faca restul. Majoritatea plantelor cu puf pe frunze (violetele africane, de exemplu) se pot imbolnavi daca le stropesti frunzele, intre perisori raman picaturi de apa in care se pot dezvolta ciuperci si bacterii. Dimpotriva, altor specii precum hibiscus (trandafir chinezesc), crotonul, citricele – in general plantelor cu suprafata foliara lucioasa si neteda – le place sa fie pulverizate cu apa pe frunze. In fine, la speciile de epifite (billbergia) stropirea pe frunze este obligatorie si, totodata, singura metoda de udat admisa.