Acasa | Articolul tau | Minirezumat al unei vieti irosite

Minirezumat al unei vieti irosite

 SHARE  

Adaugat in 14 mai 2013

Minirezumat al unei vieti irosite

Am nevoie de ajutor. Foto: Photoxpress

Iar este dimineata? Offf! Iar trebuie sa ma trezesc? Dar pentru ce trebuie sa ma mai ridic din pat? Nu am murit inca?

Ce sa mai fac astazi? Pur si simplu nu simt ca traiesc si nici nu vreau sa mai traiesc. Este normala o astfel de reactie? Si de ce o resimt in fiecare minut din fiecare zi? Asa incep de vreo doua luni zilele din viata mea. Cum am ajuns aici? Si de ce ma simt ca si cum as fi straina in propria mea viata? Hmmm, este un pic cam mult de povestit, dar voi incerca sa fac un fel de rezumat.
 
Am venit pe lume intr-o familie normala de romani, fiind a doua din cei patru frati. De mica am manifestat un caracter puternic, fiind foarte indaratnica si dorind ca toate sa se faca dupa vrerea mea. Bineinteles ca familia mea mi-a mijlocit indeplinirea tuturor dorintelor de copil si am crescut dorind in continuare sa pot avea aceeasi atitudine fata de viata.

Insa nu mi-am dat seama ca dorintele mele de copil de a creste si a fi independenta se vor intoarce impotriva mea si ma vor lovi asemenea unui bumerang.
 
Cred ca toti copiii isi doresc sa scape de vigilenta parintilor si sa faca ceea ce considera ca este mai bine pentru ei, nestiind ca vor urma consecinte, de multe ori neplacute, carora nu vom sti sa le facem fata pentru ca nu avem experienta necesara. In plus, nimeni nu ne poate invata cat de mult ne pot minti si rani oamenii de langa noi. Sub aparenta unei prietenii sincere, multi dintre cei cu care intram in contact de-a lungul vietii nu doresc decat sa-si vada propriile interese.
 
OK, dar sa revenim la acest rezumat al vietii mele. Am crescut, am absolvit liceul teoretic Petru Rares din Bucuresti si m-am angajat pentru ca nu credeam ca voi putea intra la o facultate de stat. Ideea este ca pe atunci (bine, cred ca si acum) se spunea ca daca nu faci meditatii nu poti intra la facultate. Provenind dintr-o familie normala, nu ne puteam permite sa fiu trimisa la meditatii. Asa ca in loc sa incerc, am preferat sa ma angajez ca si vanzatoare in Hala Matache.

Asa a inceput odiseea mea! Contactul cu oamenii. La inceput m-am multumit sa fiu o simpla vanzatoare de carne. Era atat de frig iernile incat imi degerau si mainile si picioarele, insa ideea ca imi castig proprii bani si pot contribui la bunastarea familiei mele imi dadea un sentiment placut, care nu ma lasa sa ma gandesc daca asta este ceea ce vreau sa fac pe viitor sau nu.
 
Nu as dori sa fiu interpretata gresit. NU hulesc meseria de vanzator si nicio alta meserie. Din punctul meu de vedere avem nevoie de fiecare meserie pentru ca totul sa mearga bine. Nu este importanta meseria unui om, ci mult mai important este ceea ce poti invata de la fiecare om cu care intri in contact, indiferent de meseria pe care o practica sau de diplomele pe care le are.

Atat de mult se pune pret pe superficialitate incat uitam sa ne mai consideram semenii oameni. Nu mai exista altruism. Fiecare ne vedem propriile interese, si poate ca asa si trebuie caci asta vedem peste tot si de ce am iesi noi din turma? Ce am avea de castigat daca am fi proscrisi? Viata este atat de grea incat tot ce ne intereseaza in ultima vreme este sa supravietuim.

Nu cred ca oamenii de rand mai au timp sa se gandeasca la cei de langa. Nu avem timp sa ne gandim la noi insine. Nu ne gandim decat la datorii, la ziua de maine, daca mai exista o zi de maine pentru noi. Si uite asa uitam sa traim, incercand doar sa supravietuim intr-o viata pe care de multe ori nu ne-o alegem.

Revenind... Ramasesem la faptul ca imediat dupa ce am absolvit liceul m-am angajat ca vanzatoare. Nu regret alegerea facuta, caci ai mei parinti nu mi-au impus niciodata ce sa fac. Mai bine o faceau! Toate alegerile le-am facut dupa cum m-a taiat capul. In minte mea, la acel moment, nu exista facultate, caci asa cum am spus, credeam ca daca nu facusem meditatii nu am nicio sansa. Asa ca doi ani de zile am lucrat ca vanzatoare, luand fiecare zi asa cum venea, nedorindu-mi nimic altceva.

Eram prinsa intr-un cerc din care nu imi doream sa ies. Pana intr-o zi cand am vazut o brosura de la facultatea unde sora mea invata in acel moment si ceva s-a schimbat. Incepusem in sinea mea sa imi doresc, insa fiind cu plata si fiindca nu mai aveam incredere in mine, nu ma puteam decide daca as putea sa urmez si eu cursurile sau nu. Datorita surorii mele, la un moment dat m-am inscris la facultate si am inceput sa muncesc si sa ma duc la cursuri.

Am inceput sa imi dau seama ca viata in care ma complaceam nu era cea pe care mi-o doream si am inceput sa vreau mai mult. Asa ca am plecat de la locul de munca, la un altul - tot ca vanzatoare - insa intr-un alt domeniu. Acela al incaltamintei. Asa cred ca am capatat o pasiune pentru incaltaminte.

Treptat, am descoperit ca nici acest loc de munca nu ma satisfacea. Imi doream sa invat mai multe, sa fac mai multe, sa cunosc mai multe. Asa am inceput sa imi caut un loc de munca intr-un domeniu cu totul diferit si am ajuns secretara. De aici si pana in aprilie 2011 am reusit sa ocup mai multe functii, de-a lungul timpului ajungand de la secretara pana la sef birou administrativ. Am reusit sa invat multe si sa cunosc oamenii. Nu regret, insa am facut si foarte multe greseli. Greseli enorme care m-au marcat si care mi-au marcat viitorul. Si poate ca nu de viitorul meu imi pare cel mai rau cat imi pare de familia mea care a trebuit sa indure foarte multe din cauza mea.

La un moment dat in viata, dupa mai multe relatii esuate, caci nu am avut niciodata un "talent" in a-mi alege partenerul de viata, am cunoscut o persoana care avea sa ma marcheze pentru tot restul vietii mele. Mai precis, in 2004 l-am cunoscut pe Mihai. Doamne, mi se parea ireal ca o persoana sa ma trateze ca pe o printesa. Ideea mea despre mine, care mi-a ramas in continuare, este ca nu sunt cu nimic diferita de restul fetelor. Ba din contra, sunt banala si neinteresanta.

Si, dintr-o data, sa mi se dea atentie si sa fiu tratata ca ceva nemaipomenit m-a impresionat si am renuntat si la bruma de siguranta dedicandu-ma acestei relatii. Dar ca sa vezi! Acest baiat nu vroia decat sa aiba anumite beneficii de pe urma mea deoarece lucram la o societate cu al carui patron el era amic (eu nestiind acest lucru la acel moment) si se gandisera sa traga niste bani, dar sa nu fie ei tapi ispasitori.

Bineinteles ca planul lor a functionat, caci ce-mi pasa mie. Eu eram indragostita si nu am putut sa vad si sa interpretez semnele pe care mi le dadea banuiesc ca Dumnezeu. Asa am ajuns sa fac cunostinta cu politia si cu sistemul legal despre care nu stiam aproape nimic. Ulterior, acuzatiile asupra mea au fost retrase, insa eu am stiu mult prea tarziu acest lucru. Iar acest lucru mi-a fost, intr-un fel, fatal.

Da, stiu ca lumea ma va judeca si se va intreba de ce anume nu mi-am dat seama, ca este imposibil sa nu realizezi ca esti folosit si multe lucruri de acest gen, insa va spun cu cea mai mare sinceritate ca vina mea este aceea de a fi prea credula. Eu credeam ca oamenii sunt buni si ca nu iti fac rau decat daca i-ai ranit la randul tau. Mare greseala, caci lumea este dispusa sa te manance de viu doar pentru a-si urma propriile interese.

Reusind sa ma angajez la o companie foarte mare dupa acest incident, repet, eu nestiind ca de fapt acuzatiile mi-au fost retrase, o perioada de aproape doi ani totul a fost bine pana cand in viata mea a aparut din nou Mihai. Este cred ca derizoriu sa spun ca si de data asta am reusit sa intru in belele si am ajuns pana la minunata fapta de a executa 1 an si 10 luni pentru delapidare. Nu vreau mila nimanui si nu vreau sa fiu considerata o martira sau mai stiu eu cum, dar vreau doar sa imi spun pe scurt povestea.

Va dati seama ca, dupa ce m-am judecat timp de 4 ani, vestea a cazut pe capul parintilor mei ca un traznet. Ideea este ca eu am incercat sa le ascund pe cat posibil problemele cu care ma confruntam, deoarece credeam ca la un moment dat se va vedea ca vina mea cea mare este prostia si ca eram dispusa sa accept orice pedeapsa mai putin executarea.

Insa in data de 13 aprilie 2011 a trebuit sa renunt sa mai sper si sa ma consider om. Parintii mei sunt distrusi din cauza mea, insa nu m-au lasat. Altii poate nici nu mai vroiau sa auda de mine, insa ei nu. Din putinul lor si cu marile greutati cu care se confrunta, timp de 1 ani si 10 luni m-au cautat si in momentul in care am iesit au venit sa ma ia acasa.

Tragedia cea mare face ca doar cu o luna inainte bunica mea sa fie omorata de 5 indivizi care au masacrat-o crezand ca in casa vor gasi bani. Era cel mai cald si mai bun om pe care eu l-am cunoscut vreodata. Niciodata nu a dorit raul nimanui, nu a vorbit de rau pe nimeni, nu a facut rau nimanui. Si sa moara in chinuri pentru niste bani pe care nici macar nu ii avea mi se pare strigator la cer.

Si uite asa saracii mei parinti au trebuit sa se imparta intre a se duce la procesul bunicii mele si a ma vizita pe mine "vedeta" la puscarie. Cred ca acest sentiment de vinovatie si de rusine niciodata nu se va estompa. Toti parintii isi doresc ce este mai bun pentru copiii lor. Isi doresc sa nu sufere si sa ii vada la casele lor linstiti. Insa eu ce am facut? I-am nenorocit. Nu au niciun fel de bucurie din partea mea si acum am iesit si stau pe spinarea lor nefacand nimic, nimic altceva decat sa intru zilnic in depresie.

De cand am terminat liceul am lucrat si am avut mereu banii mei, plus ca i-am ajutat si pe ei si pe fratii mei. Insa acum, de cand am iesit, nu mai fac nimic. Sunt o povara pentru mine insami si pentru cei din jurul meu. Prieteni prea multi nu am caci lumea are prejudecati si poate este si normal sa aiba. Nu stiu! Insa de ce eu inca mai traiesc si oameni care au toata viata inainte si au o viata frumoasa sunt rapusi de boli nemiloase? De ce nu putem sa murim cand dorim? Pentru ce mai fac umbra pamantului degeaba?

Societatea romaneasca nu ofera sprijin real pentru reintegrarea sociala. Unde as putea eu sa ma mai angajez acum ca sa imi usurez familia de datorii? Este cea mai mare datorie a mea fata de ei. Si anume aceea de a le alina batranetile. Insa cum as putea sa fac asta cand nu exista nimeni dispus sa imi dea o noua sansa. Cel mai greu este sa ceri ajutor si sa recunosti ca ai nevoie de el. Si cand il ceri cui poti sa o faci? Cui ii mai pasa?

Sunt doar o alta persoana cu cazier care nu are cum sa revina in societate pentru ca daca am gresit o data pot recidiva, nu? Asta este conceptia. Am o facultate absolvita, am o experienta profesionala de aproape 10 ani, sunt inca tanara caci am 32 ani si nu mi-e frica sa o iau de la zero, insa cui si unde as putea sa ma adresez pentru a putea gasi o persoana dispusa sa imi acorde o noua sansa?

De cand am iesit, asta fac insa usile imi sunt inchise in nas. Si atunci daca Dumnezeu m-a ajutat sa depasesc perioada de chin prin care am trecut si mi-a dat o noua sansa cine ma poate ajuta sa beneficiez de aceasta? Ma uit la oameni care nu au problemele mele, care au experienta si scoala mult mai multa decat am eu si nu au locuri de munca. In aceste conditii, daca ei nu isi gasesc, ce sanse exista pentru cei ca mine? Ar trebui sa se gandeasca cineva si la aceste aspecte. Da, am gresit si recunosc. Am platit cu ani din viata pentru ceva ce nu am facut, insa m-am resemnat. Vreau o noua sansa la viata. Cine este dispus sa mi-o ofere?

Nu stiu cat de coerenta am fost deoarece ideile mi se plimba prin minte si imi este foarte greu sa le asez intr-o ordine normala, insa simteam nevoia ca cineva sa citeasca si macar sa stea cateva minute sa reflecteze ca exista si oameni care au nevoie de o noua sansa si nimeni nu le-o acorda.

De asta continui sa imi pun intrebarea: de ce ma trezesc in fiecare zi? Care este scopul meu? Mai are vreun rost viata mea? Si continui sa imi doresc sa nu ma mai trezesc caci nu reusesc sa gasesc niciun raspuns. M-am resemnat in ceea ce priveste o viata personala, caci daca am avut atatea esecuri nu are rost sa mai incerc.

Am iubit cu toata fiinta mea si nu mai pot sa o fac, caci asta a insemnat sa renunt la mine. Ceea ce doresc este sa nu ma mai simt straina in propria mea viata si sa reusesc sa dau un sens acestei noi vieti care mi-a fost acordata. Insa nu o pot face singura si am nevoie de ajutor. Nu de mila. De ajutor!

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.



Autor: M.C.
 


 SHARE :  Trimite pe mail
greselicazierdelapidareajutorreintegrare in societate CITESTE MAI MULTE DESPRE

14137 citiri

56 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.