Acasa | Articolul tau | Acceptarea ajutorului este dovada de slabiciune?

Acceptarea ajutorului este dovada de slabiciune?

 SHARE  

Adaugat in 3 iunie 2013

Acceptarea ajutorului este dovada de slabiciune?

In asteptarea zilelor senine. Foto: Photoxpress

Era o dimineata mohorata de noiembrie si treceam printr-una dintre cele mai mohorate perioade din viata.

Venisera una cate una. Prima oara, iubitul meu ma anuntase ca se muta din tara. Desi era o relatie care promitea si ne intelegeam minunat, nu simteam ca este atat de bine legata incat sa las familie, prieteni, slujba si toata viata mea in urma pentru a merge cu el. Eram totusi doar de 10-11 luni impreuna.

Asa ca am pus punct acestui capitol din viata noastra, cu inima grea si cu intelegere reciproca.

Apoi am descoperit, pur intamplator, ca in gestiunea firmei la care lucram erau nereguli. Nereguli mari. Si fusesera facute in asa hal, incat eram sigura ca vor iesi la iveala la finalul anului, cand urma sa avem niste controale. Am intors problema pe toate partile si am ales sa imi dau demisia si sa ma retrag cu fruntea sus. Daca vaporul urma sa se scufunde, eu nu aveam de ce sa fiu trasa la fund.

Am avertizat apoi singura persoana din firma aia de care eram sigura ca e inocenta, o femeie de un mare caracter. Nu puteam sa ii spun tot, dar i-am zis sa inceapa sa-si caute alt loc de munca. Ea oricum nu lucra cu banii, asa ca nu ar fi fost implicata in ancheta.

Si, uite asa, in acea dimineata ma gaseam dupa o despartire care inca ma durea crunt, fara loc de munca si ma indreptam catre medic pentru ca nu ma simtisem bine in ultima perioada. Ma asteptam sa am o anemie sau ceva asemanator.

Fusesem cu o seara inainte la ziua tatalui meu. Ca sa nu plang si sa ii stric bietului om sarbatoarea, m-am incurajat cu doua paharele de vin. Eu nu beau de fel, asa ca cele doua paharele au fost de ajuns cat sa ma faca sa ma resimt inclusiv in dimineata de dupa.

Si asa, in acea dimineata mohorata, ma indreptam catre medic, avand o ameteala groaznica. Nu putusem nici sa mananc de greata iar pe cerul gurii simteam un gust metalic, neplacut. Facusem analizele cu cateva zile inainte, iar acum trebuia doar sa le citeasca.

M-a intrebat inca o data ce simptome am, uitandu-se pe rezultate. I-am zis. M-a intrebat de greturi si ameteli, am zis ca nu. Doar nu era sa spun ca vinul dulce de casa, cu aroma de capsunica, facut de ai mei, inca imi curge prin vene dandu-mi stari de care sa ma plang la medic.

S-a uitat la mine si mi-a zis sa ma astept la greata, ameteli, oboseala si alte asemenea manifestari tipice primului semestru de sarcina, pentru ca sunt gravida.

L-am pus sa repete. Inima mi-a luat-o razna si am inceput sa zambesc larg, cu gura pana la urechi, pentru vreo 10 secunde. Dupa care am pufnit intr-un plans isteric. Medicul m-a batut pe umar intelegator si mi-a zis sa nu-mi fac griji, ca din cauza hormonilor este normal sa am schimbari bruste de dispozitie.

Imi venea sa ii spun ca un copil fara tata si o mama fara serviciu nu intra in categoria "schimbari bruste de dispozitie". Dar nu era vina lui ca eram in situatia asta. Nu era nici macar vina mea. Nu aveam de unde sa stiu ca sunt insarcinata cand mi-am dat demisia. Si nu aveam, teoretic, cum sa fiu insarcinata atata timp cat folosisem protectie.

Dar ce fusese si cum fusese nu mai conta. Acum ma aflam pe o banca uda in parc, intr-o dimineata friguroasa de toamna spre iarna, uitandu-ma in gol la leaganele goale. Apoi m-am dus acasa si m-am uitat in gol la pereti. Dar aici macar puteam sa ma manifest. Treceam intr-o secunda de la euforia gandului ca voi fi mama la disperarea ca nu voi avea cum sa ii ofer o familie si o situatie materiala decenta.

Mi-a luat o saptamana sa ma reculeg. Am slabit cateva kilograme in perioada aia (da, gravidele pot sa si slabeasca, nu doar sa se ingrase, asa cum credeam). Apoi am pus mana pe telefon si mi-am anuntat intai fostul prieten si apoi parintii.

El a ramas socat. Daca nu as fi trecut prin acelasi lucru, as fi zis ca e un insensibil, ca e unul dintre acei barbati care nu stiu cum sa o ia la fuga atunci cand afla de o sarcina. Dar am inteles ce simte in clipa aia, ce gandeste. Am stiut ca are nevoie de timp. Asa ca am gasit o scuza pentru a inchide si i-am zis ca revin cu un telefon in cateva zile.

Parintii, pe de alta parte, au fost cum nu se poate mai bucurosi si mi-au promis toata sustinerea din lume. Incepand cu propunerea de a ma muta inapoi la ei pentru o perioada. Le-am promis ca ma voi gandi, dar am simtit in momentul ala toata recunostinta din lume si toata dragostea lor pentru mine.

Inainte sa treaca saptamana de gandire pe care mi-o propusesem sa i-o ofer fostului meu pentru a rumega in liniste ideea ca va avea un copil la distanta, m-a sunat si si-a reinnoit cererea a merge alaturi de el, in strainatate.

De data asta nu m-am mai gandit la familie si prieteni, copilul meu avea nevoie de o familie mai mult decat mine. Si nu m-am mai gandit la "ce ma voi face acolo, printre straini, daca relatia nu merge", suferisem destul cat fusesem separati cat sa stiu ca sunt mai mari sansele sa ramanem impreuna decat sa ne despartim.

Prietenii mi-au zis ca fac o mare greseala. Ca trebuie sa scot la iveala propriile resurse pentru a creste copilul singura. Mi-au zis ca este o prostie si o dovada de slabiciune sa ma agat de fostul prieten pentru a ma scoate din probleme. Si poate ca aveau dreptate, era un semn de slabiciune. Dar nu ar fi fost oare o greseala si mai mare sa nu ii dai sansa unui tata sa fie alaturi de copilul sau, daca el isi doreste acest lucru?

Si daca nu ii permiti celui pe care il iubesti si care te iubeste, si care nu ti-a gresit cu nimic, sa iti fie alaturi intr-o perioada grea, e asta semn de intelepciune? A fost o greseala prima oara, cand a plecat, sa fiu prea precauta si sa raman pe loc. Era cazul sa persist in greseala aia pentru a arata lumii cat de puternica sunt eu ca mama singura?

Au trecut mai bine 10 ani de la acea dimineata ploioasa de noiembrie. Am facut intre timp o nunta, doua botezuri, o scoala (pentru a-mi echivala studiile in strainatate) si am schimbat doua tari si trei locuri de munca. Si suntem inca impreuna. Si suntem fericiti.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.



Autor: Teodora
 


 SHARE :  Trimite pe mail
familiedespartirecupludemisiesarcinaemigrare CITESTE MAI MULTE DESPRE

13000 citiri

187 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.