Acasa | Articolul tau | Ce facem cand iubirea doare?
Ce se intampla cu cu acesti copii? Foto: Photoxpress
"Cu inima deschisa copilul te iubeste!
Nu-i fa rau, parinte, caci durerea-i creste!
Iar sufletul de inger, in demon i-l transformi
cu tipete si lovituri. Gandeste-te!... de doua ori!''
Copilaria! Cati dintre noi, nu ar da averi sa devina din nou copii?! Sa nu aiba griji, sa viseze cai verzi pe pereti, vorba cantecului! Cati nu ne-am dori sa zburam iar si iar prin lumea copilariei urcati pe un calut de lemn cu aripi adevarate , sa vedem lumea de sus, sa ne aruncam pe un norisor alb si pufos, sa lasam ploaia calduta sa ne ude parul si sa dansam cu picioarele goale in baltile din curte?!
Apoi sa ne urcam pe curcubeul imens si sa alunecam usor pe spate ca pe un tobogan cu mainile in aer, lasand vanticelul cald sa se joace prin parul nostru despeltit si lung! Si apoi cati dintre noi nu ar vrea ca seara, obositi dupa atata joaca, sa adoarma in asternuturile albe mirosind a curat si a primavara in bratele mamei ce-i citeste o poveste cu zane, printese si feti-frumosi dintr-o carte frumos colorata, mare si groasa?!
Si totusi, sunt copii care doar viseaza sa aiba o mama! Sunt copii care au o mama, dar viseaza sa aiba o mama! Sunt copii care viseaza sa aiba un tata si copii ce au un tata si viseaza sa aiba un tata! Sunt copii care viseaza sa aiba o copilarie! Sunt copii care nu stiu ce inseamna copilaria!
Ce se intampla cu cu acesti copii?
Din propria mea experienta de viata cunosc faptul ca acesti copii stiu sa ascunda nefericirea de a se fi nascut intr-o familie sora cu zicala: pe afara-i vopsit gardu', inauntru leopardu'. Ce se intampla cu copiii abuzati care, din cauza iubirii fata de parintii lor, nu pot spune nimic din ce li se intampla? Cine ii ajuta pe acesti copii?
Ne facem ca nu ii vedem? Ii lasam sa sufere abuzurile? Ii lasam sa indure bataile si urletele? Da, stiu, frumos este sa nu judecam parintii, dar aici nu este vorba despre judecata! Aici este vorba despre cruzimea lor si despre fiintele minunate, sincere, copiii lor!
Cine ii ajuta pe acesti copii ce nu pot evolua pentru ca nu au voie si timp sa viseze? Cum ii invatam sa spuna adevarul si cum invatam sa ii credem pe cuvant? Cum ii invatam sa faca deosebirea dintre bine si rau? Cum le reparam traumele si ranile din suflet?
Cu mult timp in urma, o fetita de vreo 8 anisori a primit multe lovituri de la parintii sai in urma unei nazdravanii facute. Dupa ce i s-a aplicat corectia, a fost pedepsita sa stea in dormitorul sau fara sa se joace, cu usa inchisa. Fetita statea in pat, distrusa de durerea fizica si de durerea din suflet si plangea incetisor. Deodata, in fata sa a zarit icoana Sfantului Nicolae, ce era agatata in perete. S-a dat jos din pat, s-a asezat pe jos sprijinandu-se de marginea patului, a impreunat manutele si a inceput sa se roage.
Il ruga pe Dumnezeu sa o ajute, sa le vorbeasca parintilor sai, caci nu mai dorea sa fie lovita, sa fie jignita, sa nu mai fie pedepsita atat de tare si sa o ierte... insa rugaciunea i-a fost intrerupta de usa dormitorului ce s-a deschis brusc! Aceasta s-a speriat foarte tare si a ramas pe jos incremenita de spaima. Mama sa a intrat, s-a repezit la ea, a luat-o "de-o aripa", a tras-o de ureche, l-a chemat pe tatal fetitei si i-a spus: "Uite ce face fiica-ta! Se joaca!" si i-a aplicat o noua corectie! Iar fetita striga printre lacrimi: "doar ma rugam! Ma rugam sa nu ma mai loviti!"
A avut cineva urechi sa o auda? Si totusi s-a rugat in continuare, pe furis.
Ce s-a intamplat cu ea dupa aceste abuzuri? Au urmat altele, a invatat ca a minti este cea mai usoara sursa de a trece mai usor prin viata. A insela, a fura, a distruge suflete la randu-i este mai usor. A devenit depresiva, a devenit mai apoi o femeie usoara, cu lipsa de respect al sinelui, nu a stiut sa mearga mai departe.
A ramas prinsa intr-o carapace din care cu greu a iesit dupa mult timp. Cu multa suferinta, deoarece sufletul ei s-a inchis. Sufletului sau ii era frica de durere si de iubire! Pentru ca ea isi iubise parintii si acestia i-au oferit multa durere, frica si groaza.
Poate ca acesti parinti au fost abuzati la randul lor, dar eu ma refer la prezent! Cum ii putem ajuta pe acesti copii? Caci violenta naste monstrii! Cum putem opri violenta si, prin prisma ei, ura, durerea, disperarea si lipsa stimei de sine? Cine ii apara pe acesti ingeri ce vin pe pamant plini de iubire si lipsiti de frica?
Nota redactiei: Acest material a fost
primit la rubrica "Articolul tau".
Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.
Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.