Acasa | Articolul tau | Ia Garofinei

Ia Garofinei

 SHARE  

Adaugat in 24 iunie 2013

Ia Garofinei

Ia Garofinei. Foto: arhiva personala

Niciodată nu i-am spus „mamă soacră”. Poate fiindcă arăta atât de tânără, sau poate pentru că îmi plăcea atât de mult numele ei rar, de floare-femeie, femeie-floare: Garofina.

Garofina-cea-subţirică-sprintenă-şi-rumenă-în-obraji...
Garofina-cea-fină-ca-o-garoafă...
Garofina-o-altă-Mirelă-doar-un-pic-mai-împlinită.

Cu Mirela m-am cununat într-o zi de 23 august. Cele două zile libere de sărbătoare comunistă au picat, în acel an, chiar într-un sfârşit de săptămână. Pe cei mai mulţi dintre nuntaşi îi cunoşteam. Aproape toţi - profesori, ingineri, medici, mineri sau simpli săteni, tineri sau bătrâni, femei sau bărbaţi- erau îmbrăcaţi în costume populare. Femeile purtau ii măiestrit lucrate, catrinţe legate în talie cu brâuri colorate şi baticuri înflorate, iar bărbaţii cămăşi lungi, cu broderie pe piept, curele late de piele şi iţari. Şi cu toate că era o zi de vară destul de caldă, toţi - bărbaţi şi femei, deopotrivă- purtau, pe deasupra, bundiţe cu blană de dihor.

Petrecerea a fost la clubul minierilor. Fără bundiţă, numai în ie şi catrinţă, Garofina alerga ca o zvârlugă printre mesele nuntaşilor. Când Mirela a oprit-o cu o îmbrăţişare, i-am mărturisit admiraţia pentru straiele bucovineşti şi, mai cu seamă, pentru cusăturile alese, cu fir de aur şi de mătase ale iei. „Aşa ne îmbrăcăm noi la sărbători! Doar opincile nu le mai încălţăm, ca pe vremuri, mi-a răspuns, mângâind ţesătura grea de borangic a mânecii. Cămaşa asta e lucrul meu cel mai de preţ. Am moştenit-o de la bunica şi va fi, odată şi-odată, a Mirelei!”.

Abia târziu, după tortul miresei, „soacra mică” şi-a îngăduit să-şi ia de mână „omu´ ei” şi să-l scoată la joc. Aţi văzut vreodată cum se dansează o bătută în Bucovina? Cu spatele drept, bărbaţii se legănă uşor, bat din călcâie şi îşi trec pe sub mână partenerele, învârtindu-le ca pe nişte sfârleze- un soi de „rock-and-roll moldovenesc”. Nu mă pricepeam eu, prea tare, la dansuri populare, dar tot mi-am dat seama că la nunta noastră cei mai mulţi dintre dansatori erau nişte virtuoşi.

Cu toate acestea, nicio pereche nu se compara cu cea alcătuită din socrii mei. Când au intrat în joc, ceilalţi s-au dat, cu respect, în lături, lăsându-i pe ei la mijloc. Nu mai văzusem până atunci asemenea dansatori: se mişcau, ca într-o magie, cu uşurinţă, cu graţie, dar şi cu vigoare, el înalt, drept ca bradul, mândru de comoara-i din braţe - ea zâmbitoare, cu gropiţe în obraji şi îmbujorată, ca o fetişcană la primul său bal. Au jucat fără întrerupere, până spre dimineaţă, când pe terasă au rămas numai bărbaţii, înlănţuiţi într-o „corăbească” îndrăcită, iar ea şi-a reluat, conştiincioasă, îndatoririle de „soacră mică”.

Peste un an, s-a născut Irina. Garofina şi-a lăsat gospodăria în grija bărbatului şi s-a mutat la Bucureşti. „Doar pentru câţiva ani, spuneam noi, măcar până când Irina va împlini vârsta grădiniţei”. Dar aceşti „câţiva ani” au fost, până la urmă, cu scurte întreruperi, nouăsprezece. Mereu apăreau „probleme importante”, cu termene de rezolvare vag definite: „până scăpăm de rate”, „până îşi ia Victor doctoratul”, „până îmi schimb slujba”. Apoi, la opt ani diferenţă, a apărut, cu adevărat, cea mai importantă „problemă”: Elena...

Autorii bancurilor despre soacre ar fi dat faliment dacă ar fi cunoscut-o pe Garofina. Casa arăta ca un pahar de cristal, fetiţele erau îngrijite iar masa ne aştepta, gata pusă. Vă amintiţi cum alergam ca disperaţii după fiecare bucăţică de salam? Ei bine, familia noastră nu huzurea, dar nici nu răbda de foame, căci Garofina avea grijă să se aşeze la toate cozile, pentru noi. Şi nu numai pentru noi. „I-am luat şi doamnei de la cinci două pachete de pulpe, că-i bolnavă, săraca!”

Ştia ce „se bagă” la magazinele de la parter, numai după forma, culoarea sau mărimea maşinilor de aprovizionare. Se ridica mereu în vârfurile picioarelor ca să se uite după acele maşini; ăsta devenise „ticul” ei cel mai simpatic.

Obişnuia să se aşeze pe scăunelul ei din bucătărie şi să mă privească în timp ce mâncam. Ştiam ce-şi doreşte cel mai mult şi chiar mă grăbeam să-i declar, după primele înghiţituri: „Sunt cele mai bune sarmale pe care le-am mâncat vreodată, în viaţa mea!”. Zâmbea sfios, căci ştia că glumesc, fără să mint, totuşi, prea mult.

Umbla prin casă, delicat, în vârful picioarelor: „Linişte, fetelor! Tata se odihneşte!”.

În devotamentul ei nelimitat, uneori era tare nostimă. Odată, am cumpărat din Obor un sac de cartofi şi mi-a interzis să-l duc în spinare, până la maşină: „Lasă-mă pe mine, Victoraş, că tu ai probleme la coloană!”. Bineînţeles că n-am ascultat-o.

Nu ne-a adresat niciodată vreo vorbă urâtă deşi, uneori meritam! Nu se amesteca în treburile noastre, nici măcar cu sfaturi. Doar când ne auzea certându-ne, murmura, parcă fără legătură cu discuţia noastră: „Apoi, eu m-oi duce la gară, să-mi cumpăr bilet!”. 

Făcea injecţii, pe gratis, bolnavilor din cartier, chiar dacă pentru asta trebuia să-şi facă ţăndări noaptea, ea care, odată trezită, adormea foarte greu la loc!

În egoismul nostru de copii răsfăţaţi, credeam că această fericire va dura veşnic. Nu a fost să fie aşa! Mirela a observat, cea dintâi, schimbarea: maică-sa slăbea văzând cu ochii. Nu a fost niciodată prea grasă, dar acum pomeţii îi străpungeau pielea obrajilor, iar ochii i se adânceau în orbite. Nu mânca aproape nimic şi, când o chemam la masă, se eschiva. Chipul ei, senin altădată, era, mai mereu, umbrit de tristeţe. Am dus-o la doctor. Pe neaşteptate, o măciucă ne-a lovit drept în moalele capului: Garofina suferea de cea mai nemiloasă dintre boli.

Ca să o menajeze, doctorul i-a spus că are o gastrită mai specială. Eram, pur şi simplu, năuciţi. În disperarea noastră, ceream, oricui, ajutorul. Cineva ne-a trimis la Vâlcea, la un „tămăduitor” de-al lui Păunescu. A consultat-o în salonul casei lui, în spatele unei perdele. „Da´ gâlma asta de când o ai?” „De vreo doi ani...” „Femeie, zici că ai fost asistentă la dispensar! Cum de nu te-ai dus, din vreme, la doctor?” „Păi, n-am avut timp, dom´ doctor...”.

Dintr-odată, m-am luminat: Garofina ştia! A ştiut totul, chiar de la început, dar nu a vrut să ne tulbure cu necazurile ei şi să ne lase singuri cu greutăţile noastre! Ca şi cum toate acele mărunţişuri ar fi cântărit împreună măcar cât a mia parte  din viaţa ei!

Nimic nu a ajutat-o: nici operaţia, mult prea întârziată, nici ceaiurile, nici sucurile naturale. Garofina se stingea încet, încet, ca o lumânare incapabilă să mai ardă.

Niciodată n-am auzit-o pronunţând vorbele „cancer”, „moarte” sau „înmormântare”. După ultima împărtăşanie, m-a chemat la patul ei şi mi-a şoptit: „Victoraş, să nu mă duceţi acasă! Vreau să rămân aici, că şi aici e tot pământ!”. Băgaţi de seamă: nu a spus „să mă îngropaţi în cutare loc”! Pur şi simplu, dorea SĂ RĂMÂNĂ AICI! La capătul celălalt al oraşului, totuşi, AICI, aproape de noi!

Cele din urmă zile i-au fost nemeritat de chinuitoare. Ca să nu ne trezească din somn, cu gemetele ei de durere, îşi muşca, până la sânge, buzele. Doar când durerile deveneau insuportabile, îşi făcea singură injecţiile cu morfină. Ultimele i le-a făcut prietenul nostru, doctorul de la etajul şapte.

La priveghi şi la înmormântare au venit sute de oameni. N-am bănuit niciodată că a avut atâţia prieteni în Bucureşti. Nişte necunoscuţi la fel de îndureraţi ca noi...

După câteva zile, în timp ce deretica prin apartament, Mirela m-a chemat în camera Garofinei. Plângea cu sughiţuri în faţa dulapului cu haine. Pe un umeraş, ia strălucea ca un giuvaer. În dreptul inimii, pe cusătura delicată era prins un bileţel cu scrisul de şcolăriţă al Garofinei: „Mirelucă, nu uita să o îmbraci la cununiile fetelor!”. 

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.



Autor: Paul Dârvariu
 


 SHARE :  Trimite pe mail
familiedurerebunatatepierdereiesoacraajutor CITESTE MAI MULTE DESPRE

14507 citiri

102 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.