Acasa | Familie | Eu nu mă pricep la băieți!

Eu nu mă pricep la băieți!

 SHARE  

Adaugat in 13 august 2013

Eu nu mă pricep la băieți!

Otilia Mantelers. Foto: arhiva personala

"De ce unora dintre mame li se pare tare greu să crească băieţi şi altora li se pare o încântare? Contează, desigur, dacă ai crescut cu verişori sau fraţi, dar nu cred că acest lucru e crucial.

Am cunoscut multe mame minunate care nu au avut fraţi. Pentru mine două lucruri sunt importante la o mamă de băiat: (1) dacă îi plac bărbaţii şi (2) dacă este capabilă să se adapteze la ritmul şi temperamentul băieţelului ei."

(Michael Thompson PhD – Speaking of Boys)

Am un băieţel de 6 ani şi jumătate, pe nume Yuri. Şi două fetiţe, Anna (5 ani) şi Kim (2 ani şi jumătate). Dar azi voi vorbi doar despre Yuri. Pentru că datorită lui Yuri, în special, a lui Jo, soţul meu, şi a altor bărbaţi buni pe care am avut ocazia să îi cunosc, mi-am schimbat răspunsurile iniţial negative pe care le dădeam celor două întrebări din citatul lui Michael Thompson.

Încep cu întrebarea 2, că e mai uşoară pentru mine: “Sunt capabilă să mă adaptez la ritmul băieţelului meu?”

Yuri în pântecele meu a fost o încântare, un vis trăit la cote maxime. Până la ecografia de 20 de săptămâni credeam că e fetiţă. Când am aflat că e băiat, primul lucru pe care l-am simţit a fost teama că “eu nu mă pricep la băieţi”.

Apoi au urmat o curiozitate imensă legată de ce înseamnă să fii băiat, dar şi o mândrie unică, pe care numai o mamă de băiat o simte: aceea că voi fi adorată de acest băieţel, că voi fi confidenta acestui băiat adolescent la ore târzii şi că, mai târziu, voi fi casa la care Yuri bărbat va reveni să îşi ia energie!

Primii doi ani au fost frumoşi şi plini de căldură şi adorare. Nu credeam că pot iubi pe cineva atât de mult! Apoi au venit fetele şi echilibrul acesta s-a destabilizat. M-am suprins că în momentul în care vin acasă după o zi lungă sunt instinctiv mai tare atrasă de jocul mai liniştit al fetiţelor decât de cel al băieţelului meu frumos şi bun!

Iar Yuri a simţit asta din prima clipă. Norocul meu e că ştie să mă tragă de mânecă, aşa, în felul lui de… băieţel!

Da, fetele şi băieţii chiar sunt diferiţi. Am în sufragerie o masă de colorat pentru copii. Orice fetiţă care o vede îşi trage un scaun şi începe să deseneze la măsuţă. Aproape toţi băieţeii se urcă pe ea şi sar! De ce?

Yuri e maestrul meu interior – este busola care îmi atrage atenţia când greşesc cum să interacţionez cu el. Dacă îl cocoloşesc prea mult, îmi spune: “Mami, e ok, zău, nu trebuie sa mă pupi toată ziua, ştiu că mă iubeşti!” Dacă nu îi ofer atenţie când are nevoie, răstoarnă ceva, aparent din senin.

Dar nu doar Yuri m-a ajutat să îl înţeleg mai bine, ci şi un om minunat şi frumos, care îi ştie şi iubeşte pe băieţi ca nimeni altul, psihologul Michael Thompson. El mi-a explicat de ce băieţeii sar pe măsuţa mea: fiindca la originea lor, încă din epoca preistorică, băieţii plecau la vânătoare cu taţii, iar energia aceea exploratoare au moştenit-o genetic.

De aceea băieţii nu stau o clipă locului când e ora mesei, fiindcă au lucruri mai importante de descoperit, de experimentat! Din acest motiv orice obiect pe care îl ating se poate transforma în puşcă: nu pentru că băieţeii sunt agresivi, ci pentru că pur şi simplu băieţii sunt construiţi să meargă la vânătoare să aducă mâncare pentru familie, să se lupte cu tigrii cu dinţi sabie şi cu lupii care atacă tribul familiei.

Aşa era pe vremuri, acum nu mai e cazul. Dar ce vină au băieţii noştri că s-au schimbat vremurile? Codul lor genetic atât de dinamic şi activ nu era pregătit pentru aşa schimbări majore cum ar fi procuratul hranei de la supermarket şi nu din copaci!

Băieţii au nevoie să se simtă competenţi. La desen, la karate, la spălatul vaselor, la orice. De aceea, ori de câte ori îl simt pe Yuri trist sau negăsindu-şi locul, mergem la înot sau la rampe – acolo se simte el campion! E un sentiment pe care are nevoie să îl aibă mereu, pentru a-şi găsi locul în societate. Am văzut că e valabil şi la soţii noştri.

Ca mama de băiat trebuie să accept cum băieţii mei (Yuri şi Jo, soţul meu) lasă urme de pipi pe colacul de la WC – orice atenţionare nu a funcţionat – să fie oare acea marcare de teritoriu, acel organic “Pe aici am trecut eu?” Ca mamă de băiat am învăţat să mă joc jocuri de băieţi: luptele fizice cum ar fi K1, sumo cu perne sub bluză, kung fu!

Pot să discut cot la cot cu un bărbat fan Star Wars şi ştiu să ţin o conversaţie despre maşini de curse. Câte mame de fete au auzit că Bugatti Veyron e cea mai tare maşină de curse? Pot vorbi în somn despre toate personajele din Ben 10 şi toate superputerile lor!

Ca mama de băiat am învăţat (mă rog, oarecum) să descopăr cât de interesante sunt broaştele şi şopârlele. Că trebuie să accept un anumit nivel de dezordine în casă. Şi că glumele favorite ale băieţilor (şi bărbaţilor deopotrivă) sunt cele legate de cuvinte dubioase şi de râgâieli!

Şi, da, dupa 6 ani şi jumătate, încep să simt că mi-am adaptat ritmul meu la ritmul băieţelului meu!

Acum aş vrea să încerc să răspund la a doua întrebare din citatul introductiv: “Îmi plac bărbaţii?” Fiindcă de răspunsul ăsta depinde cât de acceptat, valorizat şi iubit se simte Yuri! Ca să răspund, e nevoie să îmi pun mai multe întrebări: Care a fost relaţia mea cu bărbaţii când eram copil? I-am privit ca pe niște pericole sau ca pe prinți care mă adoră şi mă protejează?

Dacă primul răspuns este cel valabil, atunci e de muncă, e nevoie de vindecare a rănilor la mine, mama, astfel încât relaţia mamă-băiat să fie bună. Şi ce nu face o mama pentru asta? Noi mamele de băieţi suntem ca nişte tigroaice, nu?

M-au mai ajutat nişte fraze de la Michael Thompson să ajung la răspunsul pozitiv:

“Când nu îţi înţelegi băiatul, întreabă-l pe soţul sau pe fratele tău cum era să fii băiat. Ce le plăcea să facă, ce simţeau, ce cărţi le plăcea să răsfoiască.”

Aşa am făcut… Aşa mi-a zis Jo cum îi plăcea să hoinărească prin pădure în căutare de plante din care să facă poţiuni otrăvitoare! Și e un om OK acum, la maturitate. Aşa mi-a zis Dan, fratele meu, cum se bătea la grădiniţă şi nu avea cui să spună despre asta, fiindcă nu era frumos să pârăşti.

Cât de mult îi plăcea să iasă afară din casă, să bată ţurca! Cum îşi punea ceasul pe boxa care stătea pe geam să poată vedea din faţa blocului când se apropie ora la care vin părinţii acasă, ca să intre şi el înainte. Cum fura bani din casă ca să îşi cumpere îngheţată.

Aşa am reuşit să nu mă mai crizez când Yuri fură doi lei să cumpere bomboane. Nu o să ajungă în spatele gratiilor când o sa fie mare!

În concluzie, aş vrea ca peste un timp, când Yuri învaţă să citească şi dă peste articolul acesta, să ştie aşa: nu, nu sunt o mamă pentru care relaţia dintre mine şi tine, dragul meu a mers de la sine! Dar nu din cauza ta, pui mic, şi nici a mea! Am avut şi am în continuare răni mai vechi de vindecat care stau în calea unei relaţii armonioase între noi!

Dar iubirea mea de mamă leoaică, frumuseţea şi candoarea ta, Yuri, mă motivează să perseverez! Iar momentele pline de iubire când îti fac masaj, când ne jucăm cot la cot un joc pe calculator, când ne plimbăm cu trotinetele în parc şi când râdem împreună la bancurile tale sunt pentru mine fericirea împlinită!

Nota redactiei: Acest material este o preluare de pe site-ul totuldespremame.ro.



Autor: Otilia Mantelers
 


 SHARE :  Trimite pe mail
familiebaietimame de baietiotilia mantelersmichael thompson CITESTE MAI MULTE DESPRE

7390 citiri

31 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.