Acasa | Articolul tau | Sa dai vina mereu pe altii si sa fii mereu nemultumit
Bucuriile simple ale vietii. Foto: Photoxpress
Si brusc m-am gandit ce trist trebuie sa te gandesti ca esti
furat, cat de anost este sa fie sa nu te bucuri de nimic si sa te
gandesti mereu cum sa faci rau si sa vrei sa te razbuni mereu.
M-am gandit prima oara, socata, la ce sechela grava sa ai ca sa faci asta, ce de nenorociri aduce si in cat amar te-neaca ca sa faci asa ceva. Dupa aceea am zambit si am construit variante. Am trait asa si continui sa ma tot mir si ma tot indepartez de oamenii vesnic nemultumiti, in fiecare zi bombanitori si carcotasi, cautand mereu motive de scandal.
Tarziu am realizat ca ei emana cea mai puternica energie negativa. Stiti de ce? Simplu, pentru ca insumeaza nu doar rautatea si egoismul dar, din pacate pentru ei, si anihilarea oricarei sperante.
In viata e normal sa ai un set de nemultumiri si sa le exprimi, e chiar omeneste si necesar (eu as numi-o chiar comunicare) dar sa-ti faci din asta un hobby sau o meserie mi se pare, sincer, cea mai proasta alegere. Sa vrei cu tot dinadinsul sa faci rau cuiva care candva a fost marea iubire, sa vrei cu orice pret sa ai dreptate in procente, asta iar nu inteleg, dar toata viata cautam raspunsuri la anumite intrebari.
Si una mereu prezenta: "de ce?"
Exista oameni care nu par a-si gasi locul langa nimeni si in nimic, exista oameni care dau mereu vina pe altii pentru toate neputintele lor si care nu vad nimic frumos si bun, pur in nimeni.
Am trait o parte din viata si pe vremea comunismului si atunci poate era de inteles ca nu te puteai exprima dar, de cand avem libertatea de expresie, au aparut, din pacate, si excesele, pentru ca putini au luat partea buna a privilegiului de a te exprima liber, cei mai multi par sa fi ales calea cea mai urata, cea a atacului odios, a comentariului de mahala, a distrugerii oricarei bune intiative.
Se simte, nu numai la televizor, dar si pe strada, un miros innecacios de la atatea comentarii sordide si lipsite de orice argument. Toata lumea ataca, comenteaza, mai pe ascuns, mai direct, pe cam toata lumea. Mai toata lumea, in special romanii, par a fi mari specialisti in viata celor cunoscuti, in politica, muzica, sport si nimeni nu prea mai da sanse celor care au ceva interesant de spus, ceva captivant de aratat sau ceva grav de subliniat.
Pe acesti gen de oameni nu-i bucura nimic nimic, nu-i convinge absolut nimeni, ei nu stiu decat suspiciunea, barfa, atacul si pare asa ca si-au dat toti doctoratul, cred, in teoria conspiratiei. Ce trist trebuie sa fie, nu?
In tot acest timp pierdut si care nu se mai intoarce si nimeni nu ni-l mai da inapoi, atat pentru ei, cat si pentru intreaga nostra societate, in lumi mai micute si mai valoroase, niste oameni frumosi se bucura de viata, iau partea buna a tot ceea se intampla cu existenta lor, ignora vulgarul si incearca sa construiasca ceva solid.
E foarte clar ca acesti oameni nu vor avea niciodata vizibilitatea celor cu gura mare si libera, caci linistea si bucuria din vietile lor nu fac rating si e banal pana la urma.
Tot analizand, cred ca incapacitatea de a te bucura si de a admira vine tot din copilarie, dar nu exclud ca aceasta incapacitate sa fi aparut in destinul unora si mai tarziu, cand oamenii astia nefericiti zilnic au dat piept cu prea multe probleme de viata.
Nici instinctul, simtul si nici chiar cineva care i-a iubit la un moment dat nu i-a facut sa aleaga drumul bun, corect si plin de avantaje al simplului vazut de viata lor. Cat de gresit si cat de neprofitabil poate fi.
Acest gen de oameni asa zisi "atotstiutori" n-au mai stiut sa desfaca nodurile din vietile lor chinuite si nu mai vor decat ca toti ceilalti sa fie de vina pentru tot ghinionul din viata lor si sa plateasca. Simplu. Cand spui numai tampenii, cand urasti si injuri oameni poate reusiti, simti, brusc, ca esti mai bun decat ei...
Insa de partea cealalta, injuratii isi continua frumos vietile si au bucurii simple din toata gama. Din pacate, stiu ca asa va arata societatea noastra inca multi ani inainte, caci nimeni dintre cei calcati in picioare nu mai simte nevoia sa indrepte lucurile, nimeni dintre cei agresati verbal nu vor sa mai stea sa se explice pentru ca ei stiu cine sunt, nu au nevoie de confirmari si merg frumos inainte.
Stiti... marile bucurii simple ale vietii sunt la tot pasul, in fiecare zi, incepand de la copiii nostri, la peisaje superbe, de la gesturile marunte pana la marii artisti. Ba mai mult, cred ca stim mult mai bine sa daruim, la randul nostru, bucurii intregi, fie ca e vorba de a-i multumi unui prieten sau unui OM ori de a ajuta pe cineva sa-si implineasca un vis…
Ce frumos suna. Dar nimanui nu-i vine sa ajute un om hain si spurcat la gura. Din pacate, de partea unor astfel de oameni haini nu veti gasi decat oameni identici, plutoane intregi de oameni care injura, injura, injura, fara sa aiba macar o secunda revelatia ca asta nu le-a schimbat cu nimic viata lor trista si nici nu vor avea, vreodata, sansa unei evolutii.
Chiar si printre cei buni, mai sunt oameni care nu stiu sa se bucure de un dar, de o vorba buna, de o veste buna, de o intamplare fericita, de o plimbare cu bicicleta, de un curcubeu, de un cirirpit de pasari sau de o muzica divina.
Reactioneaza foarte stangaci sau prea tarziu, cauta explicatii, se duc mereu spre suspiciune (au tot felul de intrebari de genul oare ce vrea de la mine, de mi-a facut asa un cadou?!), in loc sa se bucure simplu, sa deschida larg bratele, sa imbratiseze si sa zambeasca a multumire. Partea buna e ca asta se invata, simplu din iubire si cu rabdare. Dar trebuie sa vrei.
Un om mereu incruntat, cu fata de nebun si pus pe jignit, nu e niciodata mai inteligent decat unul care nu cunoaste subiectul, ci invers, chiar cred. Nu exista un copil mic care sa nu se bucure si poate de la ei ar trebui sa invatam, toti, esenta bucuriei, esenta vietii pana la urma.
Bucurati-va de lumea frumoasa de aici, de minunea care sunteti si de tot ce se intampla sa va duca departe de oamenii care nu stiu sa se bucure de nimic si de nimeni. Ati intalnit genul asta de oameni? Ati trait cu ei?
Nota redactiei: Acest material a fost
primit la rubrica "Articolul tau".
Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.
Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.