Smart Woman

Desi toti cei din jurul meu au incercat sa ma convinga sa urmez alta cale, dintr-o dezamagire se nascuse deja dorinta de a ajunge medic. Mama ma indruma sa fac Farmacia. Imi parea, in mintea de 17 ani, echivalent al unui vanzator cu diploma. Nu vedeam exact rostul atator ani de munca si examene pentru a lucra intr-o farmacie. Tata si-ar fi dorit sa devin inginer petrochimist/chimist, fapt ce nu reprezenta o atractie. Stiam cum arata o rafinarie, un depozit de produse petroliere; nu ma vedeam potrivita pentru conducte, separatoare, rezervoare etc.

Ce au inseamnat sase ani de facultate?!?! Pe langa multe cunostinte, o intelegere mult mai buna a existentei noastre, idei nebanuite despre emotii, lupta, ambitie si dragoste de oameni. Desi au fost examene la care simteam ca sunt epuizata, totul se reducea la pasiune si am ajuns la happy-end de fiecare data (chiar fara bis-uri ). Am invatat cum sa imi stapanesc impulsurile emotionale si sa ghicesc sentimentele celor din jur.  Cartile, medicamentele, investigatiile nu sunt totul. Primul pas este construirea cu tact a unei relatii cu pacientul – ceea ce in conceptia mea, acum este o aptitudine etica fundamentala a viitorului medic.  Tot in spitale am vazut cat de aproape de noi sunt in fiecare zi saracia, egoismul si violenta, si cat de adanci pot fi aceste radacini in unii dintre noi. Totusi, in fiecare zi am fost fericita pentru alegerea facuta, am simtit ca ori de cate ori as fi pusa sa aleg, drumul ar fi acelasi. As incerca sa pasesc pe el tot cu empatie si altruism.

Sistemul nostru medical tot picioare de lut avea si acum sase ani, insa eram de parere ca in sase ani lucrurile se vor schimba usor, usor in bine. Calatoria mea se apropie de un sfarsit. Fiecare sfarsit aduce cu el o mai buna intelegere a lumii care ne inconjoara. Cand ma gandesc la conditia de viitor medic rezident ma cuprinde o furie cumplita cu multe radacini. Una dintre radacini tine de materia pe care o avem de pregatit pentru acel bine-cunoscut examen Rezidentiat. Capitole din carti editate cu 10 ani in urma, medicamente care de ani buni sunt si in Romania si se prescriu frecvent de multe ori le invatam ca fiind in studiu. Incercam sa stergem lucrurile bune si corecte pe care le-am invatat, sau incercam sa retinem totul, fara a le amesteca (al naibii de greu!).

Ma gandesc, mai departe, la  egoismul celor de la care ar trebui sa invatam in cateva luni. Nu inteleg de ce, multi dintre medicii mai in varsta, mai priceputi, sunt atat de tematori in a ne impartasi cat mai multe din ceea ce stiu. Apoi imi vin in minte multe discutii in care medicii sunt pusi la zid, de presa, de prieteni sau rude (si cum de multe ori nu poti spune nimic); cum toti isi aduc aminte si ne arata cu degetul mai ales pe cei ce fac greseli.  Rareori apar vorbe care elogiaza vreun medic si vreo reusita de a sa.

Va intrebati cand o sa ajung si la povestea cu partea financiara?!? Dupa reducerile preconizate va pot spune ca salariul unui medic rezident nu va fi mai mare de 750ron. Nu indraznesc sa incerc sa ii impart cumva sa imi ajunga pentru o chirie, o intretinere si ceva de mancare. Pe langa aceasta, trebuie sa participam la un numar de congrese, sa strangem niste puncte ca sa avem acel drept de libera practica, sau ne dorim noi sa facem vreun curs sa ne sustinem o evolutie profesionala frumoasa. Vacanta?!?! Spre norocul meu la parinti la mare, sau la bunici la munte. Zambeam cu colegii citind un articol in care un medic rezident relata ca parintii ii platesc factura la lumina iar noi, cu totii contrariati, ne-am intrebat “Cum?! Doar lumina?!?!”

Acum, probabil ca cei mai multi dintre dumneavoastra veti sari, pe buna dreptate, sa ma intrebati cum este cu atentiile pentru medici, cum nu se uita multi la tine daca nu e plicul pe masa sau in buzunar. Si am sa tac, am sa privesc trist, am sa ma uit in pamant si nu am sa pot apara pe nimeni. Dar multi dintre noi, cei tineri ne-am saturat de asta, vrem altceva! Ne este rusine.

Am o poveste in continuare. Era in Saptamana Mare, anul trecut, consultam in miez de noapte o batranica care urma sa ramana internata cateva zile pentru investigatii. Si acum tin minte povestea batranei. Nu a avut nici un copil pentru ca prima ei sarcina fusese extrauterina - in urma careia medicii i-au facut si histerectomie – la 21 de ani. Sotul murise, nu avusese frati, surori.  Singuratatea o gasesc ca fiind cumplit de trista si deprimanta, totusi batrana insa avea vocea calda, era zambitoare - o atitudine pozitiva. Cat am tot consultat-o si am facut foaia de internare s-a cautat in portofel, agitandu-se. Ii tot spuneam sa se linisteasca. Intr-un moment, fericita a scos un pix “Nu mama, vroiam sa iti fac cadou un pix ca te vad ca scrii mult!”. I-am multumit, i-am zambit si multa vreme am trait cu impresia ca i-am fost simpatica, ca m-am purtat frumos cu dansa si de aceea a facut acest gest. Despre asta am povestit multora pana cand cineva m-a facut sa inteleg  ce a gandit de fapt  batrana. Totul a venit din disperarea noastra de a da ceva doctorilor, orice, poate si lucruri pe care le folosim rar si de care ne putem lipsi daca nu avem bani (daca nu putem sa luam imprumut de la vreun prieten/ruda/CAR). Poate era ultimul lucru pe care il avea batranica aceea si s-a hotarat sa mi-l dea -  un pix. Nu este normal sa fie asa!

Vestea buna este ca printre noi, cei tineri, multi au constientizat problema. Refuza sa accepte ca lucrurile nu se schimba.  Dezamagiti de sistem, disperati, privind imposibilitatea de a continua aici pastrandu-si valorile morale, multi aleg “the flight” – fie ca este spre State, spre Franta, Germania, Spania, Belgia sau UK. Cu totii am inceput sa punem in balanta aspiratiile de viitor cu posibilitatea de a le atinge aici. Ne autoconstientizam situatia si raspunsul nu este greu.

Pentru altii familia, prietenii, locurile dragi, ambitiile personale, dorinta de autodepasire ii fac pentru inceput sa inceapa un “fight” cu rezidentiatul, cu alegerea specializarii, a postului, cu sistemul, cu “Dumnezeii” din sistem, cu lipsurile si rautatile de tot felul. Dar oricand, dupa o vreme de “fight”, se pot indrepta catre un “flight” daca cutitul le ajunge la os (Medici rezidenti sau…medici rezistenti!?!?). Privind in jur va pot spune ca cei mai pregatiti dintre colegi aleg “the flight” preocupandu-se in primul rand de evolutia lor profesionala si personala! Desi suntem tineri, si pentru noi timpul este un dar foarte pretios! Nu va temeti ca vom iesi in strada, ca vom inchide spitalele, ca vom bloca bulevarde! Noi ne incolonam frumusel, ca la gradinita, si plecam! Trebuie sa va temeti de faptul ca la noi, in Romania, lipseste “long term thinking-ul”, totul se face de azi pe maine, sa o mai lungim, sa mai mearga un pic, mai luam un ban dintr-o parte, carpim in alta. Sistemul medical romanesc este un batranel cumplit de bolnav care in curand va muri! Nu va ramane nimic din el si nici nu cred ca cineva se pregateste sa nasca unul nou.

Teama pe care vreau sa v-o impartasesc tine de faptul ca in curand vom avea cu totii o problema. Medicii vor fi tot mai putini, volumul de munca mai mare, care, in opinia mea de multe ori se poate asocia cu o scadere a calitatii actului medical, si asa de multe ori deficitar. Furia, resentimentele, dispretul, exasperarea, irascibilitatea urmeaza sa cucereasca tot mai mult teren atat de partea pacientilor cat si a medicilor.

Momentan incerc sa ma motivez si sa perseverez in fata frustrarilor, sa imi amand impulsurile si sa imi aman satisfactiile. Cred ca a fi medic in Romania este o adevarata provocare. Este o provocare sa ai reusite cu resurse atat de limitate. In plus in mintea mea a cantarit si faptul ca parintii mei nu vor fi nici mai tineri, nici mai sanatosi decat sunt astazi. Am inceput medicina dezamagita fiind si propunadu-mi sa fiu altfel … AICI.

Nota Redactie: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau, si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina.

*Redactia SW isi rezerva dreptul de a modera materialele primite si de a le publica sub aceasta rezerva.