Smart Woman

Soferul, un tigan (si va rog sa ma credeti ca termenul de tigan eu il folosesc aici cu respect) batran, are chef de vorba. Mie imi place sa vorbesc cu oamenii, astfel incat incepem conversatia standard despre vremea deosebit de calda. Imi spune ca acum e vremea cea mai periculoasa, si oamenii racesc cel mai usor. El insusi abia a iesit dintr-o gripa pacatoasa….

- Am crezut ca mor, va spun cu mana pe inima. Si eu nici nu mai am decat un plaman, si cand ma prinde vreo raceala, ma tine cate o luna si ma doboara si la pat.

- Dar de ce... doar un plaman?

- Ehe, donsoara, poveste veche, sa tot fie vreo 10 ani si mai bine cand m-am imbolnavit, de mi-au zis doctorii ca e de aia rezistenta si nu au ce sa-mi mai faca, ca mai bine nu mai irosesc pastilele pe mine, ca e degeaba, si m-au trimis sa ma chinui pana mor acasa. Da’ eu aveam copii inca mici, cine sa munceasca pentru ei? Cum sa mor?

Si-am umblat, pana am gasit pe un domn doctor, tanar era, abia iesise din scoala, tine-l-ar Dumnezeu sanatos, ca el m-a vindecat. Mi-o spus sa vin la el la sanatoriu, ca are el grija, aproape un an am patimit… in fundul cela de lume, si copii mei acasa.

Multa durere vezi acolo, dar, au avut noroc copii mei sa ma tina Dumnezeu in viata sa mai pot munci pentru ei. Ca de munca is bun, de la 12 ani muncesc.

- Asa devreme?

- Pai, ce sa va zic, ai mei erau saraci, si nu mai aveau bani sa ma tina in scoala, si mie mi-era rusine sa ma duc la scoala in papuci, vroiam si eu pantofi, sa fiu in rand cu lumea, si camasa… si mergeam la scoala dimineata, veneam asa pe la 12-1 acasa, ma culcam o tara si la doua striga mama la mine: scoal’ ca tre sa mergi la munca.

Si mergeam, de la 2 la 10 seara. Ce stiam eu ce e aia joaca? Caram la sacii aia cu moloz de 60 de kile, de scuipam numa’ namol seara cand mergeam acasa. Da’ mi-am luat pantofi si-am terminat 8 clase. Era greu, da, o viata avem si trebuie sa muncim, ca altfel la ce o mai traim…

Acu’ copii mei sunt mari, da’ tot eu ii tin, ca fata e la facultate, baiatul termina si el acum si munceste cu mine pe masina, si tre’ sa le dau si lor un banisor cand se duc la scoala, sa fie si ei in rand cu lumea. Nu stie ei ce-i munca grea inca, da’ au timp... toata viata.

Eu ma rog la Dumnezeu sa ma mai tina sa-i vad pe picioarele lor, si sa pot sa muncesc cat timp au ei nevoie de mine… ca de munca is bun de mic.

                                                                    ***

Am ajuns la destinatie, am platit cursa, i-am urat o zi buna, si i-am multumit in gand pentru lectia de dragoste, si-mi pare rau ca nodul din gat m-a impiedicat sa-i multumesc cu voce tare. Apoi, mi-am strans copilul la piept si m-am uitat adanc in ochii lui, sa ma asigur ca vad fericire.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.