Acasa | Familie | Cu sinceritate, despre ce își doresc mamele în 2014

Cu sinceritate, despre ce își doresc mamele în 2014

 SHARE  

Adaugat in 13 ianuarie 2014

Cu sinceritate, despre ce își doresc mamele în 2014

Un buton de on/off pentru orice. Foto: Photoxpress

Dacă cei mici apucă să-și aștearnă dorințele în termeni de jucării sau dulciuri într-o scrisoare către Moș Crăciun, mamele nu prea-și pun pe hârtie ce și-ar dori de la Noul An.

Nu de alta, dar nu au vreme, și le mai auzi în prag de sărbători:

Ei, ce să-mi doresc dragă, să-mi fie ăștia micii sănătoși că le-om face pe toate. Mie să-mi aducă Moșul copii fără muci sau febră și sunt și eu mulțumită.

Și, totuși, ce-și dorește o mamă de la anul nou început? Lista de mai jos este o compilație auto-ironică despre ce și-ar dori femeile de la 2014, dorințe adunate de la mai multe mame din on-line.

Categoria egocentristelor

Să dorm, să dorm, să dorm!

Dorință listată de peste 1456 de mame, și încă se mai numără! Da, doamnă, vă trecem și pe dumneavoastră, chiar dacă ați stat târziu aseară, pe Facebook. 1457, deci!

Să slăbesc odată!

În afară de câteva mame norocoase, slabe și sexy chiar și după 3 copii, toate celelalte ne dorim să slăbim măcar 5 kg, dacă nu chiar 7,5 kg. Sau măcar 500 g, ca să fim sincere pân la capăt!

Să stau singură în casă măcar un week-end!

Traducere: să-i dau afară pe soț și pe copii și să stau să mă lăfăi în pat, să nu gătesc nimic, să citesc și să adorm în miezul zilei, să mă legăn pe mine, nu pe copii, să mă uit la filme proaste și să ies cu fetele. Măcar 2 zile. Cer prea mult?

La această întrebare retorică nu vom afla niciodată adevăratul răspuns.

Să am părul coafat măcar o dată pe săptămână

Adică să mă spăl pe cap mai des, să nu mi-l mai prind rapid în coadă și să ies în lume mai des cu buclele mele în vânt.

Să am o bucătăreasă măcar o dată pe săptămână

În traducere, să nu mai gătesc zilnic, sau ca prin minune să apară în frigider măcar un (1) fel de mâncare.

Să ies în oraș mai mult

Adică, să rezist pana la ora 10, ca sa pot sa am putere să mă îmbrac în altceva decât veșnicele pijamale cu desene animate și să ies pe ușa casei spre un club, două, cu fetele. Și să nu mă mai întorc niciodată mai devreme de ora 12, că iar râde soțul de mine.

Să fie anul meu întâi, și apoi anul celorlalți

Pentru că o zicală celebră zice că, dacă mama e fericită, e fericită toată familia, să-mi aduc aminte dimineața că ziua îmi aparține, să zâmbesc mai des pe timpul zilei, să fac jumătate de oră de mișcare, să beau multă apă și sa fiu, astfel, disponibilă voit copiilor, nu forțată de cheful lor de joacă.

Pare un an greu de dus in spinare pentru toate mamele din lume, asa-i?

Categoria egoistelor-altruiste

Să aflu numerele la loto (cele 6, câștigătoarele, da?)

Am tot stat în ultima săptămână a lui 2013 să-mi pun la punct un țel pentru 2014. Ziceam să fie unul doar, să nu fiu exagerată. Inițial îmi doream o locuință, că sunt obosită de la atâtea chirii, dar nu am banii necesari, așa că am lăsat-o pe un 2000 fără număr, dar 14 sigur nu.

Apoi mă gândeam la o mașină nouă, dar nu mi-aș fi permis-o nici pe asta, caz în care am realizat că am nevoie de un job cu un salariu astronomic. Cum și ăsta e imposibil de găsit, am ajuns la concluzia că nu trebuie să am asemenea așteptări.

Mai bine să fac un țel din a fi o mamă bună, o femeie frumoasă etc. Dar am trecut peste asta, cu gândul că ar fi bine, totuși, să am și un scop material.

Cum nu știu ce sa aleg dintre multe lucruri pe care mi le doresc, am avut o revelație. Îmi doresc numerele câștigătoare la loto. Asta m-ar aranja pe mai mulți ani. Promit că nu mai cer nimic în 2015, se poate niște numere câștigătoare la 6 din 49 anul ăsta?

Să-mi învăț copilul să gătească

Eu am făcut prima ciorbă la 15 ani, dar cum copiii își depășesc, de obicei, părinții, sunt aproape convinsă că fiul meu poate învăța să facă o ciorbă la cei 4 ani ai săi.

Un proverb din Țara Soarelui Răsare spune că dacă îi dai unui om un pește, îl hrănești pentru o zi, dar dacă îl înveți să pescuiască, îl vei hrăni toată viața. Aș putea începe din 2014 să-mi hrănesc copilul pentru toată viața, nu?

La urma urmei, alții la 4 ani compuneau muzică și lumea îi credea supradotați. O să mi-l supradotez și eu pe al meu cu legume, carne, verdețuri și gata!

Să-mi învăț copilul să folosească mașina de spălat

Având în vedere ce succes au avut telefonul mobil și tableta, mă îndoiesc că n-ar reuși să butoneze mașina de spălat. Mă rog, e posibil să-mi reproșeze că nu e cu touchscreen, dar o să-i pomenesc de telefonul acela pe care se joacă el de-a râma. Iar de aspirator chiar nu îmi fac probleme, știe deja să-l folosească.

Să mănânc cât vreau eu și să nu mă îngraș deloc

Asta chiar ar fi ceva! Știu că e imposibil, dar unii zic că dacă nu îți dorești cu adevărat, nici nu vei obține ceea ce vrei. Ei bine, eu îmi doresc cu adevărat. Pot să dau și în scris asta, autenticat la notar. Chiar îmi doresc, sincer! Sper să îmi iasă, nu știu cum aș putea să demonstrez cât de tare îmi doresc asta…

Să am un câte un buton de on/off pentru orice.

Mai ales când are copilul chef de alergat, iar eu sunt ruptă și aș sta să zac în pat. Să pot să dau on stării de relaxare și off tuturor grijilor. Să pot să pun off albirii părului care e pe ffwd, iar în anumite momente să dau off chiar timpului.

Aș mai pune pe off toți funcționarii publici atunci când am treburi pe la te miri ce ghișee, m-aș descurca infinit mai bine singură.

Și, în final, dacă tot așa avea butoanele astea, poate aș pune off la 2014.

Dar atâta timp cât numerele de la loto nu le știu, copilul nu știe să gătească și să întrețină casa, eu mă îngraș și când scriu cuvântul “îngraș”, pot să dau off și la dorințele pentru 2014.

.



Autor: Totul despre mame
 


 SHARE :  Trimite pe mail
2014mamedorinterezolutiitotul despre mamedietacopilcresteredezvoltare CITESTE MAI MULTE DESPRE

5665 citiri

12 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.