Smart Woman

Adina:

Consider ca aici trebuie sa intervina scoala printr-un regulament de ordine interioara care sa interzica telefonul in incinta scolii. Asa n-ar mai fi probleme. Asa a facut de exemplu Scoala Internationala din Cluj (care a si luat premiul de Scoala anului, si nu degeaba). Asa fac scoli din toata lumea. Asa pot, si trebuie, sa faca si restul scolilor din Romania. Cred ca nu este normal pentru copil sa foloseasca telefon la varsta asta; in plus, nu stim exact in ce masura afecteaza telefonul functiile creierului; ce e clar, insa, e ca un telefon nu prea fain nu il va interesa; iar unul scump si ’smecher’ il va face automat tinta celor mai mari (bullying); in fine, la varsta asta copilul trebuie sa aiba alte preocupari (atentie, copiii sunt influentati de preocuparile parintilor). Fiica mea are 9 ani, este in clasa a III-a si cand a venit vorba de telefoane i-am zis din start ca pana la 13-14 ani nici vorba, iar atunci vom vedea in ce masura e oportun.

Strica:

Eu zic sa aflam mai intai cum se comporta copiii care au respectivele telefoane mobile. Le acorda prea mult interes? – atunci ele strica. Asculta prea multa muzica in casti in loc sa poata visa ne-ajutati? – atunci si asta strica. Intrebati un profesor ce fac copiii care au telefoane mobile dupa ei: le folosesc ca un factor de prestigiu, sunt mai mult sau mai putin dependenti de ele si isi creeaza o intreaga viata din relatii intemeiate pe criterii, la randul lor, artificiale si superficiale.

Am crescut cu muzica in sange, iar in prezent am perioade de dependenta de mp4 player si cu atat mai mult pot sa discern diferentele pe plan psihologic intre o existenta “fara” si una “cu”. In orice caz, este vorba de o dependenta de ceva artificial. Ceva artificial ce ajunge sa inlocuiasca si sa anihileze un resort psihic natural. E diferenta dintre a te putea imbata cu un apus de soare si a avea nevoie de droguri pentru a atinge o stare inca inferioara. Din punct de vedere psihologic, un telefon folosit si pentru altceva decat probleme de ordin practic va lua din timpul si disponibilitatea copilului pentru alte activitati intelectuale. La fel cum messengerul sau internetul ne pot rapi din sensibilitatea pentru impresiile de primavara sau pentru detaliile de tot felul ale unei plimbari sau ale unei discutii. Sa ne gandim ca suntem, majoritatea, oameni de peste 30 de ani, si am trecut, probabil prin acea diminuare a sensibilitatii si acuitatii afective. Noi stim ce am pierdut, dar pentru un adolescent aflat la o varsta la care sensibilitatea are un rol esential, punerea existentei sale intr-o matrice electronica ar putea avea efecte ciudate.

Intamplator, am fost un copil care nu a vrut sa i se cumpere lucruri. Am primit din cand in cand tot felul de “minuni”, dar niciodata nu le-am cerut sau nu mi s-au parut importante. Motiv pentru care nu stiu valoarea obiectelor, dar pe de alta parte, nici nu am dependenta fata de ele. Dezvoltarea emotionala, culturala si psihica a unui copil este esentiala. Copilaria e o perioada cand trebuie sa invete sa viseze. Castigarea prestigiului prin posesia unui telefon ca toti ceilalti mi se pare inutila, cand mult mai interesanta ar fi, la aceasta varsta, iesirea din tipare, din moda, din curente. E vorba, initial, de o independenta si originalitate aparent inutile. Dar o data ce copilul va deveni adult si va da peste probleme, acele zile insorite ii vor furniza echilibru si putere.

Mai exista, in paralel, 2 “issues”: prima ar fi cea a sigurantei. Tocmai pentru ca exista tel. mobile, suntem parinti crizati si probabil ca ne ingrozim la gandul acelei situatii dintr-un milion in care copilul ar fi salvat de posibilitatea de a ne contacta. Cea de-a doua se refera la riscurile pentru sanatate – la fel, doar posibile, dar, din nou, o data ce ai vazut un copil cu cancer ocular, de pilda, te cutremuri la gandul ca iti expui copilul si la cel mai improbabil risc. E greu de ales. Lumea noastra se schimba cu mult inainte ca noi sa putem rationaliza urmarile acestor schimbari.

Ileana:

Am si eu un baiat in clasa a II-a si stiu ce inseamna refrenul “Ia-mi si mie ca au toti”. Totusi, am rezistat pana acum si mi-am propus sa fac acelasi lucru in continuare. Mi se pare absolut inutil telefonul pt un copil mic, plus ca gestul in sine, de a-i lua ceva doar pt ca au si altii, deschide o poarta pe care n-o voi mai putea inchide.

Pe de alta parte, e intr-adevar greu sa explici. I-am spus ca va avea telefon cand va putea sa-si plateasca singur factura. M-a intrebat cand va avea bani si i-am spus ca peste cativa ani, cand va fi mai mare, sa zicem la liceu, poate sa-si un job de vara. Asta referitor la bani. La argumentul: “mama, daca apare vreo problema la scoala, nu trebuie sa te sun?”, i-am explicat ca se va gasi intotdeauna cineva cu mobil prin preajma de pe care sa ma sune daca chiar se intampla ceva atat de deosebit in cele 4 ore cat sta la scoala.

E adevarat ca nu l-am convins, dar asta e…Chiar nu cred ca e o trauma, dimpotriva, asa invata anumite valori (ceea ce are trebuie sa castige muncind, si a avea ceva pt ca au toti nu e decat maimutareala care duce la vedetismul prost promovat de televiziuni si ziare).