Smart Woman

Nellim, Finlanda

Arăta abţiguit bine, deşi era dis de dimineaţă. A scos telefonul Nokia şi mi l-a băgat în ochi. Se filmase cum îşi cânta propriile cântece, pe propriile versuri. Sedus de melodie, a hotărât să dubleze înregistrarea cu nişte sunete dubioase live. Nu am reuşit nicicum să aflu cum îl cheamă pe cantautor, dar era cu siguranţă skolt şi cânta cu dor şi jale despre trecerea timpului şi frumuseţea grozavă a naturii lapone.

Skolţii sunt un fel de sami, oameni ai ţinuturilor veşnic îngheţate, veniţi din Rusia în Finlanda de frica bolşevicilor. Fiecare skolt e puţin poet şi puţin beţiv, ori aşa zice legenda.

Sunt într-o hardughie mare, de lemn, bine încălzită cu apă termală de sub lacul bocnă din vecinătate. Hardughia a fost o şcoală, pe care un sami Innari, înalt, blond, cu ochi albaştri, a transformat-o în bar, restaurant, hotel, popas, casă de distracţii şi ceremonii, centru cultural şi mă rog, ce-o mai fi nevoie. E la doi paşi de centrul satului Nellim, chiar în buza pădurii sălbatice, plină de lacuri şi ostrovuri de la graniţa cu Rusia.

Pe drum, puţin mai în sus, un pas în plus sau în minus şi eşti în Suedia. Uneori, în goana după vreun elan cu coarne uriaşe, vânătorii trec frontierele cu nepăsare, ignorând vechea râcă politică dintre naţiunile cu pricina.

Dar azi e duminică, nimeni nu vânează, oamenii vin pe rând la cârciumă. Unii dintre ei au trecut mai înainte prin bisericuţa de lemn unde o dată pe lună vine să ţină slujbe ortodoxe un preot din Ivalo, cel mai apropiat oraş. Cei câţiva locuitori ai satului sunt ortodocşi, iar în pridvorul bisericii se vinde o carte în finlandeză de-a părintelui Cleopa. Se bea Lapina Kulta, berea cult a Laponiei (în traducere “aurul lapon”), încălzită uneori cu câte un păhărel de Finlandia.

Pe rând, mesenii îşi comandă câte o porţie de tocană de ren, cu piure de cartofi şi gem de pomuşoare acre. Alţii vor păstrăv din lacul Innari, mândria culinară a nordului finlandez. O doamnă cu scufie albastră pe cap, pelerină albastră şi cizme de blană, cu faţa smeadă şi mică de statură intră în încăpere. E sami de nord şi ştie să cânte cu vocea tremurândă, acompaniindu-se cu o tobă de piele. Skotul-poet o provoacă şi femeia cântă. A venit să aştepte nişte turişti pe care îi va duce la ferma ei de reni.

E amiază deja şi aproape tot satul Nellim, adunat la băută, hotărăşte că ar fi bine să facă o saună, ca să-şi dezmorţească oasele înfrigurate. După aceea, dezbrăcaţi, se vor tăvăli prin zăpada groasă, în lătratul câinilor Huski, înhămaţi la sănii, care poartă turişti prin pădure, în bezna cea mai beznă, în căutarea celebrelor Aurore Boreale.

În noaptea polară, densă, cele câteva case viu colorate, care compun satul, aruncate pe o distanţă ca din Berceni în Pipera, parcă au dispărut cu totul de pe faţa pământului.

Cum ajungeţi acolo: avion: Bucureşti-Helsinki-Ivalo, maşină Ivalo-Nellim.

Ce puteţi face: studia civilizaţia celor trei tipuri de sami care trăiesc în zonă, practica sporturi de iarnă, drumeţii în pădurile lapone, activităţi cu reni, vânătoare şi pescuit.

Sfat: beţi mai puţin decât localnicii, că vă pricepeţi mai puţin.

Un minuscul Tibet în Nepal

Tashi Palkhel

Arată ca în Evul Mediu, dar nu e mai vechi de 50 de ani. I se spune Tashi Palkhel şi e una dintre micile aşezări tibetane de lângă masivul Annapurna (peste 8000 de metri înălţime), în Nepal. La început a fost o tabără de refugiaţi, care îi primea pe cei care îşi părăseau paradisiacul Tibet, fugind de urgia atee adusă acolo de chinezi.

Toţi bătrânii din sat ştiu cum e să traversezi un masiv himalayan, ceea ce în ochii mei îi face nişte eroi legendari. Dar nu arată ca nişte eroi, nici măcar muşchi nu par să aibă sub straiele tradiţionale în care sunt încotoşmănaţi.

Satul are două uliţe prăfuite, una cu nişte case mici şi pătrate, după modelul celor din Lhasa, o şcoală şi un templu mare, cu porţile aurite. După amiaza, sunt ore de rugăciune, în care tinerii călugăraşi, sub oblăduirea unui maestru, cântă sacrele sutre budiste, cu glasuri egale. În restul timpului, copiii îmbrăcaţi cu straiele stacojii specifice celor care trăiesc în mănăstirile tibetane, se joacă asemenea oricăror copii, de-a prinsa şi de-a ascunsa, într-o hărmălaie care indică clar că cei mai mulţi locatari aici sunt foarte tineri şi neastâmpăraţi. 

În Tashi Palkhel, de voie şi nevoie, se respectă vechiul legământ ca fiecare familie să îşi facă cel puţin un fiu călugăr. Dacă trăieşti în mănăstire ştii să scrii şi să citeşti, înveţi arte, ştiinţe şi chiar vestita şi eficienta medicină tradiţională. Astea toate se traduc într-un viitor mai uşor, pentru că această mână de oameni care trăieşte cocoţată pe nişte stânci de la picioarele munţilor cei mari nu se întreţine din altceva decât din producerea de obiecte religioase şi covoare.

După primul rând de case al satului, pe nişte mese de lemn sunt expuse roţi de rugăciune, din cupru. În cilindrul de sus, care se învârte în sensul acelor de ceasornic, sunt băgate hârtii cu rugăciuni. Mişcarea duce textele până la zei şi astfel karma pământenilor se curăţă. De altfel, aici, zeii sunt aproape, trebuie doar să te uiţi în sus ca să îi vezi acasă la ei, printre frumoasele vârfuri în formă de coadă de peşte ale Himalayei.

Covoarele sunt întinse pe prispe, din ele scot capul dragoni legendari, atunci când nu sunt pur şi simplu inundate de florile viu colorate ale munţilor. Dacă vii să rămâi în acest sat, ca în oricare altul de felul lui, nu uita că aceşti oameni nu sunt acasă, ci visează zilnic să se întoarcă la locul naşterii lor, la locul unde şi-au abandonat spiritele strămoşilor. Şi ei sunt în trecere, ca şi tine.

Cum ajungeţi acolo: avion: Bucureşti- Qatar sau Emiratele Arabe Unite-Kathmandu, maşină Kathmandu-Pokhara- Tashi Palkhel.

Ce puteţi face: iniţiere în budismul tibetan, admira peisajele incredibile, hiking, meditaţie.

Sfat: nu discutaţi politică în sat. Tibetanii sunt toleraţi în Nepal, nu primiţi cu braţele deschise şi politica chineză în această problemă e bine cunoscută. Fiţi respectuoşi în legătură cu religia şi cultura localnicilor şi plătiţi preţul corect pentru obiectele frumoase pe care le puteţi cumpăra, chiar dacă nevoia i-ar putea face să lase absurd de mult din preţ.

Notă: Textul a fost scris pentru Esquire Big Black Book, ediţia de toamnă-iarnă 2013

Primele 3 fotografii sunt proprietatatea www.visitfinland.com, site-ul Autorităţii de Turism Finlandeze

Citeşte şi:

Cele mai “bombă” petreceri din Bucureşti

Travel Channel în România: Trenurile “gourmet” ale lui Jonathan Phang