Beyonce. Foto: beyonce.com
Mergand pe principiul "Ce mie nu-mi place, altuia ii trebuie interzis", cantareata s-a implicat intr-o campanie prin care spera sa ii convinga pe americani ca "bossy" (in traducere libera "a face pe seful/sefa") este o catalogare ce duce la scaderea increderii in sine a copilelor si a tinerelor ce viseaza sa cucereasca lumea.
Este drept, campania a fost lansata de catre Organizatia de Cercetase a SUA, insa curand a intrat sub aripa protectoare a lui Beyonce si, la scurt timp, li s-au alaturat nume precum Condoleeza Rice, Jennifer Garner, Jane Lynch sau Diane von Furstenberg.
Mesajul de pe pagina oficiala de net a campaniei, banbossy.com, este urmatorul:
Cand un baiat se evidentiaza, este numit "lider". Cand o fata face acelasi lucru, risca sa fie etichetata "bossy". Cuvinte ca "bossy" trimit un singur mesaj: nu ridica mana si nu vorbi.
De ce este campania una fara sens? Pentru ca este una superficiala. Interzicerea unui cuvant - ce poate fi usor inlocuit cu alte 10 - nu schimba atitudini. Daca un grup izoleaza o fata, ce il va impiedica sa o izoleze si fara sa ii strige in fata "bossy"?
Si de ce doar "bossy"? De ce nu si "geek" (care se traduce prin "tocilar/a") sau "pushy" (care desemneaza o atitudine agresiva, insistenta)? Sau toate poreclele si lucrurile rautacioase pe care copiii si le arunca?
In plus, "bossy" nici macar nu este o insulta in adevaratul sens al cuvantului, dupa cum arata si cateva reactii de pe Twitter:
In comparatie cu ideea de a interzice cuvantul "bossy", pare mai bine gandita o reclama la sampoane care si-a ales ca mesaj etichetarile diferite pe care le primesc barbatii si femeile in acelasi context.