Acasa | Articolul tau | In loc sa vorbeasca despre oameni, a inceput sa vorbeasca despre resurse umane

In loc sa vorbeasca despre oameni, a inceput sa vorbeasca despre resurse umane

 SHARE  

Adaugat in 31 martie 2014

In loc sa vorbeasca despre oameni, a inceput sa vorbeasca despre resurse umane

Competenta si calitate umana. Foto: Photoxpress

Acesta este un articol despre experienta mea traita intr-o firma si sper, scriindu-l, in primul rand sa ma vindec de gustul amar pe care il am si apoi sa deschid, poate, ochii si altora sa nu cada in capcana.

Dupa 6 ani si jumatate pe job dintr-un domeniu care s-a dezvoltat odata cu mine, de la zero la sapte oameni (productie de harti pentru sisteme de navigatie), am ajuns sa fiu mutata de la o zi la alta in alta parte si inca nu inteleg bine ce si cum.

Am venit in firma respectiva (nu, nu este o firma romaneasca, dar asta nu are nici o importanta) acum 6 ani si jumatate, cu o diploma in informatica, si un doctorat in inginerie, si am intalnit un colectiv extrem de motivat. Era o grupa de vreo 6-7 programatori, plus un sef, care dezvoltau impreuna un soft pentru sisteme portabile de navigatie. Mi-a placut domeniul, dar mai ales mi-au placut oamenii.

Firma noastra avea niste valori pe care le simteam ca fiind ale mele. Pe primul loc era faptul ca fiecare angajat este valoros si ca firma exista prin angajatii sai. Fiecare se pricepea foarte bine in domeniul sau. In plus, colegii mei erau exact asa cum se poate dori: saritori, competenti. Mergeam impreuna la masa, mergeam la badmington, ne ajutam unul pe altul, invatam unul de la altul.

Aveam o singura teama personala si anume ca nu voi putea sa ma adaptez ca stil de munca, fiindca lucrasem mult in universitate si eram obisnuita cu liniste si timp foarte mult pentru a studia ceva sau pentru a implementa ceva. Asa ca la inceput mi-a fost extrem de greu pentru ca trebuia sa fac mai multe lucruri. Pe de o parte sa am grija ca niste procese de compilare sa ruleze corect pe servere si, pe de alta parte, sa ma gandesc cum sa automatizez aceste procese si sa le controlez cu un program.

Stiam ca nu pot sa gandesc si sa scriu un program decat in liniste asa ca am negociat cu seful meu sa stau o zi pe saptamana acasa sa muncesc la acest program de automatizare. A avut incredere in mine si a acceptat si asta m-a motivat teribil sa dau tot ce pot mai bun.

Pentru ca ma simteam apreciata lucram si sambata, si duminica, dupa cum aveam timp si chef, incercand evident sa pastrez un echilibru cu viata privata.

Am reusit dupa un an si jumatate sa ajung sa folosesc programul pe care l-am scris si sa nu mai trebuiasca sa pornesc toate acele procese manual. Programul acesta s-a dezvoltat mult si a ajuns sa fie folosit de multi din firma nu numai pentru controlul acelor procese ci si pentru cautarea de tot felul de informatii din timpul prelucrarii. Toate lumea il lauda si, desi era un program dezvoltat asa cand si cum, toata lumea il aprecia.

Apoi firma a inceput sa se dezvolte mult in afara, am primit multe contracte si a fost necesar sa dezvoltam programul meu si mai mult. Asa ca, dupa 3-4 ani, am avut nevoie de un ajutor.

Si aici am facut prima greseala care a inceput derularea evenimentelor ce s-au finalizat saptamanile trecute. M-am lasat aburita de seful meu ca nu are multi bani, ca ii e greu sa gaseasca pe cineva, si m-am multumit cu „primul venit“ ca sa zic asa, un tip extrem de straniu si inchis in el, cu competenta mediocra de programare. (In tara in care sunt exista scoli profesionale de programatori, nu toata lumea face facultate, dupa doi ani oricine poate sa-si zica programator).

De la inceput nu a vrut sa se integreze in colectivitate, vroia sa fie singur. Dar m-am gandit, hei, nu conteaza, important este sa programeze bine. L-am lasat sa programeze, insa am gresit si nu l-am controlat prea mult. Intai fiindca eram extrem de ocupata cu coordonarea tuturor celorlalti programatori, care scriau procesele pe care le porneam eu, si apoi fiindca tipul nu ma suporta langa el la calculator.

M-am gandit ca este timid, m-am gandit cum eram eu in tineretea mea si mi-am zis ca o sa se schimbe. Rezultatele a ceea ce facea erau acceptabile, dar eu faceam conceptele si el le implementa doar. Iar eu aveam inca o privire de ansamblu asupra programului. Din pacate nu m-am uitat prea in amanunt in codul scris de el decat mai tarziu cand am vazut cu surpriza ca, desi a facut si lucruri bune, a cam incurcat niste lucruri nu simple si ca atare programul devenise foarte complicat si incoerent.

Dupa inca doi ani ne dezvoltasem din nou asa de mult incat am mai avut nevoie de un programator. Si l-am primit! Un tinerel cu gura mare convins ca el stie tot si poate tot. Din nou am facut greseala sa nu ma ocup la inceput de el ci sa-l pasez celuilalt ca sa-l instruiasca (asta si la insistentele sefului meu sa deleg din sarcinile mele).

L-am lasat un timp in ideea ca va intelege de la celalalt ce facem noi si cum este alcatuit programul si apoi am vrut sa-i dau ceva de facut. Ma asteptam ca sa-i dau ceva si el sa faca. A zis ca nu vrea, ca programul este prost scris, ca el vrea sa-l scrie din nou, etc etc etc.

Aici intervine prostia si naivitatea mea. Trebuia sa-l dau afara urgent, fiindca este de neimaginat sa vii proaspat nou la un loc de munca si sa critici tot ce au facut ceilalti. Atitudinea lui nu era OK. Dar, stiind conditiile in care fusese dezvoltat programul (asa cu jumate de norma), m-am gandit sa-l ascult ca poate are ceva idei. Era foarte tanar si am pus totul pe seama tineretii si lipsei de experienta in relatiile cu oamenii.

I-am dat o tema mai micuta si am vazut ca daca are ceva clar de programat programeaza bine, spre deosebire de celalalt pe care il aveam si la care trebuia sa testez de nu stiu cate ori pana sa mearga ceva. Asa ca i-am dat o sansa in echipa, desi ma gandisem foarte serios sa nu-l accept dupa perioada de proba. Am inchis ochii la calitatea umana si rau am facut.

Tipul cu gura mare vroia sa schimbe tot, dar nu avea habar de unde sa inceapa. Eu, stiind cat de complex e codul vroiam sa-l temperez, dandu-i totusi o posibilitate sa faca ceva nu asa de critic pana o sa am incredere in el pentru partile importante.

In fine, ca sa scurtez o poveste lunga de aproape doi ani, am acceptat niste modificari, dar trebuiau facute dupa prioritatile mele. Treaba a mers un timp in conditiile in care eu imparteam la fiecare ce sa faca si discutam saptamanal cu fiecare, in ciuda faptului ca tipul cu gura mare tot zicea ca de ce nu discut cu amandoi deodata. Pentru ca eu stiam ce stiam, cand discutam cu amandoi fiecare din cei doi intelegea diferit problema si nu ajungeam niciodata la un consens. Singura metoda era divide et impera si a mers un timp.

Problema a fost ca s-au schimbat conditiile in firma. Intai ne-am dezvoltat foarte mult si de la o firma medie am ajuns la o firma mare. Ca atare a venit un nou manager, in locul fostului sef care creease firma cu 25 de ani in urma din nimica. In loc sa vorbeasca despre oameni, acest nou manager a inceput sa vorbeasca despre resurse umane, costuri si buget.

La tot ceea ce faceam a trebuit sa incepem sa ne gandim cat ne costa si ce ne aduce in schimb. Eu cu programul meu am inceput sa fiu „masurata“ dupa cate „feature-uri“ noi implementam pe an, faptul ca vroiam sa facem imbunatatiri de structura nu conta daca nu aduceau nimica, deci oricum devenisem neeficienti.

Si a doua schimbare a fost ca in toata firma s-au implementat metode agile de programare. Pentru cine nu stie ce este asta, exista o grupa de programatori si un sef (product owner). Seful da directia si ce e de facut, dar echipa hotaraste singura cine si cum sa faca. Product Owner-ul nu are voie sa se mai bage. Peste tot se spune ca aceste metode merg doar cu echipe bune si motivate. Fiindca echipa are o mare putere de decizie, ori sa lasi decizia pe mana incompetentilor este periculos.

Am observat cat de obraznic a inceput sa devina primul meu programator. Se credea buricul pamantului. Cand ii faceam observatii sa testeze mai mult, fiindca ceea ce facea era catastrofal, imi raspundea obraznic. Cel cu gura mare incepuse niste schimbari de fond majore. L-am rugat sa le faca numai el, fiindca nu aveam incredere in celalalt. El i-a spus asta celuilalt si s-au aliat impreuna impotriva mea.

Nemaisupartand obraznicia primului, ale carui limitari de programator le cunosteam si le luasem in calcul pana acuma, i-am zis odata ca asa nu se mai poate. Am apelat si la sef. Intr-o paranteza fie spus seful stia de problemele mele de ani de zile si doar ma consolase asa, uman, fara sa ia nici o masura de fapt. Stiam in acelasi timp ca am si o problema medicala si ca va trebui sa-mi iau un concediu medical mai indelungat pentru o operatie. Seful meu mi-a promis ca o sa se gandeasca la o solutie pana ma intorc, sa plec linistita.

M-am intors dupa 4 saptamani inca nu foarte fit, dorindu-mi in primul rand putin mai multa liniste la serviciu. Cu cei doi am gasit un haos imens, facusera numai ce voisera si partea pe care o programasera mi se paruse dezastruoasa ca si consecinte de lunga durata. M-am dus la sef si m-am asteptat la o sustinere din partea lui si am fost extrem de surprinsa sa constat ca el intre timp se gandise la o solutie, dar aceasta era ca EU sa plec.

Eu, care creeasem si gandisem acel program din start, eu, care ii coordonasem pe toti ceilalti, eu, care fusesem sufletul grupului pana la un punct, eu trebuia sa plec in alta parte, fiindca imi gasise altceva, pe cei doi cu care aveam probleme (singurii din grupa cu care aveam probleme) neputand sa-i plaseze in alta parte.

Am apelat la seful de proiect, care a ascultat toate partile, in privat bine inteles. Si dupa aceea a hotarat ca e mai bine ca eu sa plec. Fara explicatii. Atunci am crezut ca si-a bazat hotararea pe faptul ca eu i-am spus ca pot sa continui programul doar fara cei doi si cu unul nou, pe care sa-l aleg eu, nu sa-mi fie dat asa din oficiu.

Am crezut ca in hotararea lui o sa conteze competenta si experienta, au contat numai costurile: ii era mult mai simplu sa scape de mine, mai ales ca eu costam mult mai mult, decat sa-mi gaseasca mie unul mai competent dar si cu bun simt si sa-i plaseze pe cei doi in alta parte.

Mai tarziu am auzit indirect de la un alt coleg ca tipul cu gura mare i se plansese foarte convingator cat de prost era programul si cred ca si asta a contat pentru seful de proiect. Nu faptul ca lucrase cu mine de 6 ani, nu tot ce facusem pana atunci, ci doar un tupeist tinerel care vine si spune ca un program e prost si el poate sa-l faca mai bine!

O sa ma duc evident sa-mi fac noul job! Am de ales? Dar nu pot sa nu raman cu un gust extrem de amar. Am inteles ca sunt doar o resursa umana. Ca pot sa fiu inlocuita. Ca anii intregi lucrati impreuna cu seful de proiect in care am realizat lucruri mari nu conteaza. Ca experienta, entuziasmul nu au ascultare in fata gurii mari si de prost gust a cuiva. Ca am fost invinsa de o alianta intre un tupeist si un prost infumurat.

Si ca, in cele din urma, calitatea umana nu mai conteaza in firma mea, ci doar profitul!

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.



Autor: Caroline Mutt
 


 SHARE :  Trimite pe mail
biroucarierajobdezvoltaresefiproblemeresurse umanecosturiproductivitate CITESTE MAI MULTE DESPRE

9024 citiri

120 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.