Acasa | Carte si Film | Lupita Nyong'o si Scarlett Johansson in negocieri pentru "Cartea junglei"
Scarlett Johansson. Foto: collider.com
The Hollywood Reporter scrie ca cele doua actrite sunt in negocieri cu producatorii pentru a i se alatura lui Idris Elba in cea mai noua versiune a povestii. Aceasta va fi o combinatie intre filmarea clasica si efecte speciale generate pe calculator (CGI).
Lupita Nyong'o este pe ultima suta de metri cu negocierile pentru vocea lui Rakcha, femela de lup care il adopta pe Mowgli.
Scarlett Johansson, pe de alta parte, este abia in prima faza a discutiilor. Rolul propus ei este hipnotizantul sarpe Kaa, al doilea personaj negativ ca importanta, dupa tigrul mancator de oameni Shere Khan.
Este neclar in acest stadiu al proiectului daca actorii isi vor imprumuta doar vocea sau tot ei vor fi filmati pe chroma pentru a le fi imprimate miscarile si expresiile personajelor. O astfel de tehnica s-a folosit, printre altele, in filme precum "Lord of the Rings" (in cazul lui Gollum), in "The Hobbit" (Benedict Cumberbatch l-a interpretat pe dragonul Smaug) si in "Dawn of the Planet of the Apes".
Multa lumea asteapta cu nerabdare sa vada ce roluri va primi Lupita dupa ce a castigat Oscarul pentru cea mai buna actrita intr-un rol secundar si, mai nou, a fost desemnata de revista "People" ca cea mai frumoasa femeie din lume. Momentan a fost vorba doar de zvonuri si de discutii neconcretizate, precum cele pentru "Star Wars VII", conform collider.com.
Aceasta versiune, aflata sub aripa studiourilor Disney, va fi regizata de Jon Favreau, cel care a regizat si seria Iron Man. Data de lansare este programata pentru 29 octombrie 2015.
In paralel, si Warner Bros. dezvolta propriul proiect bazat pe clasica poveste a lui Rudyard Kipling. Acesta va fi, de asteptat (!), o reinterpretare intunecata, departe de ursii care danseaza si urangutanii care canta din varianta desenata a competitiei. Producatorii au anuntat ca vor aborda o viziune cat mai apropiata de carte, ca fir narativ, si una cat mai apropiata de realitate in ceea ce priveste comportamentul animalelor.
Regizorul acestei "Carti a junglei" va fi Andy Serkis iar CGI-ul va fi si in acest caz folosit din plin. Inca nu a fost anuntata o data a lansarii. Sau cine va juca in film. Eventual cine a scris scenariul. Sau daca a fost scris.
Citeste si:
Lupita Nyong'o este noua imagine Lancôme
Super eroi pe alese, dar nu la feminin
Cele mai asteptate filme ale (primei jumatati a) anului 2014