Acasa | Articolul tau | De ce ne uram bolnavii?

De ce ne uram bolnavii?

 SHARE  

Adaugat in 28 aprilie 2014

De ce ne uram bolnavii?

De ce ne uram bolnavii? Foto: sxc.hu

Acest articol este dedicat lui C. si tuturor amicilor de conjunctura care se poarta frumos cu mine. Ideea lui s-a infiripat in urma unui simplu cuvant scris de C. in cadrul unui comentariu: "asocial".

Initial, nu i-am dat prea multa importanta... am invatat in ultimul timp sa nu mai iau personal comentariile de la articole. Dar, deoarece sunt femeie si despic firul in patru, am inceput sa ma gandesc si sa ma intreb: "Oare nu are dreptate?".

Si, dupa repetarea intrebarii de cateva ori in subconstient, am concluzionat ca are.

Spre disperarea unora, voi rememora cateva momente. Mai intai m-au lasat balta prietenii (ma rog, asa-zisii prieteni, ca din moment ce m-au lasat balta, nu mai stiu in ce categorie sa-i incadrez). Adevarul este ca o prietenie, ca orice tip de relatie, se mentine cu niste lucruri palpabile: participarea la evenimente fericite, mers in concedii, vacante, excursii, cluburi, iesiri la terase etc. Odata devenita inapta pentru astfel de manifestari (si pentru o lunga perioada de timp), am inceput sa fiu exclusa din cerc.

Nu ca n-as fi incercat in continuare "sa particp", atat cat puteam (dar nu prea puteam)... cel mai concludent exemplu a fost participarea la un botez, pe parcursul caruia (din cauza faptului ca nu puteam sa stau pe scaun prea mult timp), mai aveam ture in care ma chinuiam pe bancheta din spate a masinii, intr-o pozitie aiurea. La un moment dat a venit gazda sa vada ce mai fac si mi-a trantit-o: "Eu n-as putea trai asa". Adica, mai pe romaneste, "mai bine crapai, ca asta nu e viata oricum".

A fost primul contact dur cu realitatea si golul in stomac. Pe masura ce a trecut timpul am incetat sa mai incerc. Era clar ca pentru ei oricum nu conta, iar pentru mine era un efort prea mare. Dar cumva n-am fost nici genul care sa inghit pumnul de pastile sau sa-mi tai venele. Ar fi insemnat doar ca le dau dreptate.

A doua palma a fost la serviciu unde concluzia a fost, si de data aceasta, extrem de transanta: "Nu vrea sa munceasca". Asa ca, dupa un timp destul de lung (3 ani) si o noua operatie, am renuntat si aici si mi-am depus cerere de pensionare de invaliditate gradul III. Am ramas in virtutea inertiei, deoarece eram angajata de 12 ani si eram un "asset" pentru institutie: o fraiera care inghesuie in 4 ore munca a 8 ore si e platita la jumatate de norma. Micile mizerii au continuat.

Linistea trebuie sa-ti vina din interior, dar cam greu in astfel de conditii. Si mai greu daca nu ai preocupari legate de cultura, arta etc., deoarece mult timp esti obligat sa il petreci in pat. Noroc ca le am.

Terminand cu acest "intro", incep cu problema reala. De ce ne uram bolnavii? Fiindca ne deranjeaza ideea ca am putea intr-o zi sa ajungem ca ei? Recunosc ca nu stiu cum as fi reactionat eu daca eram in tabara adversa. Nu pot spune cu mana pe inima ca as fi fost martira care lupta pentru drepturile bolnavilor. Nici acum nu lupt oficial. Si acum ma enerveaza doamnele in varsta carora li se pare normal sa le completeze altii retetele si taloanele (de parca nimeni nu s-ar grabi) doar fiindca le este lene sa-si puna ochelarii in geanta.

Ma uit de fiecare data la multimea de blonavi care sta la coada la comisie: zeci de oameni pe cateva scaune (deci, din start, si managementul spitalului te considera un "spin"), chinuindu-se cu orele, adusi de acasa desi le lipseste cate un picior sau o mana (de parca ar putea sa le creasca la loc peste noapte). Majoritatea nu au nicio vina: au avut nesansa de a se naste cu o boala congenitala sau au avut un accident... din ala care n-a fost din vina lor. Ca nu ma refer aici la nerozii care intra cu masina sau in timp ce schiaza intr-un copac!

Am cautat odata pe internet sa vad cam ce joburi li se ofera persoanelor bolnave/cu handicap. Putine si aiuristice. Ca sa nu spun degradante: cum ar fi lipirea de plicuri. De cele mai multe ori un handicap este de natura fizica/locomotorie. Nu inseamna ca este ceva in neregula cu creierul tau si ca esti in stare doar sa lipesti plicuri. Concluzia a fost evidenta: daca nu eram deja angajata, nu ma angaja nimeni.

Acum incerc sa gasesc ideea aceea sclipitoare care sa-mi permita sa lucrez de acasa si sa depind doar de mine.

Trecand la reducerile care se ofera anumitor categorii prin diverse locuri. Cam peste tot se ofera pentru pensionari: 1 ron, 2 ron reducere pana la maxim 50 % la Filarmonica. 50 % reducere la transportul in comun, dar doar daca ai pensia sub o anumita suma (variabila de la oras la oras) si... cam atat. Asta ca sa te linisteasca sa vrei la vreun spectacol pe undeva... pai la ce-ti trebuie? Esti bolnav? Nu esti pensionar? Stai acolo in banca ta si nu te mai afisa in public, ce daca inima iti cere? Arde-i una sa-si revina.

Si nu mai vreau sa aud comparatii cu alte tari, ca nici aia nu dau reduceri. Da, dar aia (oricare ar fi ei) au un sistem de asistenta sociala foarte bine pus la punct, adica poti trai decent. Nu ca in Romania care, mai nou, se afla pe ultimul loc din Uniunea Europeana la venitul minim: 157 euro (sper sa nu vorbesc prostii).

Si atunci, am si eu o intrebare (pe care deja am pus-o si oficial, iar raspunsul a fost halucinant: "nu se specifica in lege"): Daca avem veniturile pe care le avem, de ce platim CAS pe concediul medical calculat in functie de venitul mediu brut pe economie? Vi se pare normal? Ca mie nu mi se pare. Toti la fel, sa se ia de la cei multi si prosti.

Au trecut mai mult de 6 ani de cand incerc sa "supravietuiesc". Aveam atunci 31 de ani, o varsta la care nu prea esti bun de ingropat. Ca inca mai ai o viata de trait. Asa cum e ea. Recunosc ca am avut momente de izolare, ca m-am inrait, ca nu mai am nevoie de prieteni-neprieteni.

Intrebarea incepe sa persiste: De ce suntem o tara asociala? De ce ne uram bolnavii? De ce in Romania lumea e contra a orice: contra bolnavilor, contra pensionarilor, contra homosexualilor/lesbienelor, contra ateilor, contra altor culte religioase (in afara ortodoxismului), contra altor natii, contra "roackerilor", contra, contra. Gica contra pe toate planurile.

Nu pot sa spun ca din cauza ca am fi o tara bananiera (fiindca nu suntem, din pacate, nici macar asta... sa ne creasca bananele pe toate drumurile chiar n-ar fi rau). Concluzia e trista. In Romania oamenii au o toleranta care tinde spre zero (lucru dovedit din pacate si statistic). Fata de orice si oricine care nu este asa cum ar trebui sa fie.

Pacat ca nu se vad copacii din cauza padurii. Ca nu vedem ce minti sclipitoare au unii dintre cei exclusi. Ca ne rezumam la imaginea si putinta publica.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.



Autor: Lorelei34
 


 SHARE :  Trimite pe mail
bolnavicomisiehandicapintolerantasocietateajutorprejudecati CITESTE MAI MULTE DESPRE

6268 citiri

28 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.