Smart Woman

Mereu ai fost iritat ca nu ti-am daruit randuri. Mereu ti-am daruit iubire si cuvinte, dar tu voiai si randuri. Poate pentru ca simteai ca nu tu imi erai inspiratia pentru ele si, in egoismul tau, voiai sa fii invitat si in cea mai alba camera a casei mele cu bocancii tai plini de mazga si ochii tai goi de viata.

Dar a venit timpul. Mi-am gatit casa de inmormantare, te primesc.

Mi-am luat "la revedere" de la tine in seara aia botezata de indiferenta ta telefonica, harmalaia din juru-ti si implaciditatea ta. Atunci am pasit in afara noastra. In afara a ceea ce numeam, mai degraba plina de disperare decat de speranta, relatia noastra.

De atunci te-am sters. Nu stiu ce se intampla cu persoanele ca tine in sufletele altora, dar stiu ca la mine in celula a inceput sa te manance Neantul. Nimicul -  ca in Neverending Story. Ai disparut ca Om. Ai disparut ca Idee.

Daca stau bine sa ma gandesc acum, dupa atata timp de la farmecele tale, ai avut mereu Nimicul in ochi. Ai fost mereu G’mork: tacut, ascuns si ascutit, ofensiv si crud.

Pentru o ultima data te rememorez. Asa, ca la parastas: inalt, zvelt, umeri lati si calzi, o statuie vie a carei voce face sa topeasca alte… statui, ale carei pasiuni desarte frizau boemul intr-un mod nevadit materialist, o statuie cu un IQ de invidiat… intre statui, o statuie parca plamadita din lutul stralucitor al Hollywood-ului.

Imi aduc aminte de camasa ta alba cu dungi verzi, a carei pata pe maneca am catalogat-o ca fiind dovada vie a  unei nepasari elegante.

Imi aduc aminte parerea de muzica magica ce m-a vrajit pe podeaua calda sub cerul ala inghetat de martie.

Imi aduc aminte avantul cu care mi-ai taiat calea in centrul orasului, cand ai simulat o intalnire accidentala.

Imi aduc aminte rabdarea de diamant cu care imi explicai science-fiction-uri.

Si cam atat de bine.

Pentru ca imi amintesc si de linistea de mormant pe care o imbratisai neasteptat, de goliciunea ochilor cand era loc de scuze, de rautatea cu care ai stat langa mine pret de atata timp, doar pentru a avea satisfactia torturii. Daca am fi trait in Evul Mediu, ai fi fost unul din cei mai iscusiti calai.

Imi amintesc si frustrarea transformata in cuvinte-sulite cand intelegeai ca sunt altceva decat tine, decat ce iti doresti tu, sunt altceva mai zglobiu, mai deschis, mai uman.

Imi amintesc accesele de nebunie ca niste ciocane peste degete.

Da, imi amintesc tot. Si numai respectul pentru trecutul din care am invatat, din care am iesit mai puternica, mai libera si mai increzatoare in mine, numai acest respect ma face sa astern peste tine acest lintoi alb de acceptare.

Initial crezusem ca nu am terminat cu tine. Ca mai am sa te urasc. Dar acum… acum ma gandesc ca nu meriti. Iti fac pomana si te ingrop in uitare. Ca un soldat anonim, iti este dat sa nu ai martori, sa nu te jeleasca nimeni. Piatra de pe mormantul tau va avea numarul 21022103, iar prezenta ei se datoreaza doar incadrarii tale in viata mea pe acest pamant. Atat si nimic mai mult.

Singura dovada fizica in ceea ce ma priveste ca ai existat sunt randurile astea si gaura pe care tigarea a facut-o in bluza mea cand, intr-un acces de furie, ai aruncat-o spre mine.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.