Acasa | Familie | Cu sinceritate despre poftele din timpul sarcinii

Cu sinceritate despre poftele din timpul sarcinii

 SHARE  

Adaugat in 3 iunie 2014

Cu sinceritate despre poftele din timpul sarcinii

Poftele din timpul sarcinii. Foto: Photoxpress

Poftele din timpul sarcinii sunt o caracteristică incontestabilă a gravidității și o sursă pentru numeroase bancuri cu soți alegând în toiul nopții după “ce poftește” nevasta. Dar cât sunt ele de reale și de ce apar? Haideți să deslușim împreună misterul poftelor din timpul sarcinii!

Dorința puternică, aproape de necontrolat, de a mânca un anumit produs poate fi considerată un “simptom” al sarcinii. Cercetările au relevat că aproximativ 85% dintre mămici au recunoscut că le-a fost poftă de ceva anume cel puțin o dată în timpul celor nouă luni de gravidie.

De ce apar poftele?

Specialiștii spun că majoritatea poftelor sunt în strânsă legătură cu modificările hormonale care apar în corpul gravidei. În timpul sarcinii, se produc aproximativ aceleași transformări ca și în anumite perioade ale ciclului menstrual, când, din cauza hormonilor, o femeie poate avea diferite preferințe gustative.

Aceeași explicație este valabilă și pentru perioada menopauzei, când pot fi resimțite diverse pofte sau aversiuni față de o serie de alimente. Există însă și teorii care susțin că organismul uman este atât de inteligent, încât prin intermediul poftelor ar sugera deficitul anumitor substanțe.

Din acest punct de vedere, dacă faci o obsesie pentru lapte sau alte produse lactate, cel mai probabil, corpul tău “cere” o cantitate mai mare de calciu. Dorința arzătoare de mânca fructe poate semnala o lipsă a vitaminei C, pe când aceea de te înfrupta din friptură poate traduce o nevoie de proteine a organismului. Cât despre pofta de “ceva dulce”, se consideră că aceasta este dictată de nevoia unui consum sporit de calorii.

Poftele se schimbă în timpul sarcinii

Studiile au arătat că în primul trimestru de sarcină femeile percep mai bine gustul amar și refuză felurile de mâncare cu note amare. Este vorba despre un fel de mecanism de protecție față de substanțele toxice care i-ar putea face rău fătului.

În cel de-al doilea și al treilea trimestru de sarcină, preferințele gravidelor se îndreaptă către alimentele sărate și/sau acre, cum ar fi chipsurile, telemeaua, murăturile sau fructele necoapte, ceea ce poate trăda o nevoie de sodiu a organismului. În această perioadă, apare foarte frecvent și binecunoscuta poftă pentru dulciuri, precum înghețata, fructele exotice și, în special, ciocolata.

Poftele ciudate

Mere cu ketchup, dulceață ori miere cu murături sau măsline cu frișcă! Și asta nu e tot… Au fost înregistrate cazuri de viitoare mămici care nu rezistau poftei de gheață, pastă de dinți, diverși adezivi sau de apret, cretă și chiștoace de țigară. Pofta de produse necomestibile poartă numele de PICA și este un motiv de solicitare a ajutorului medical.

Poftele din timpul sarcinilor, între mit și realitate

Pe seama poftelor din timpul sarcinii s-au născut numeroase crezuri populare. Unul dintre acestea susține că poftele apar pentru că bebelușul din burtică ar dori să mănânce un anumit aliment, această preferință fiindu-i transmisă mamei. Din acest considerent, majoritatea mămicilor se tem de faptul că nesatisfacerea unei pofte ar dăuna copilului.

Cele mai cunoscute așa-zise consecințe se referă la riscul unui avort spontan sau la probabilitatea ca micuțul să vină pe lume cu semne corporale în forma alimentului dorit și neconsumat când intervine pofta. De aici și agitația maximă a celor apropiați de a face rost neîntârziat de ceea ce poftește gravida. Toate aceste lucruri însă sunt simple speculații și nu fac decât să îmbogățească folclorul superstițiilor și să predispună viitoarea mamă la acumularea excesivă a kilogramelor, care este, cu adevărat, periculoasă.

Poftele pot fi “subjugate” de rațiune

Nu încerca să te opui poftelor, dar nici nu le da “frâu liber”, dacă știi ca nu-ți vor asigura necesarul de nutrienți pentru copil. Dacă tind să devină o componentă importantă a comportamentulu tău alimentar și-ți influențează drastic meniului zilnic, e cazul să-ți propui să le substitui cu ceva mai bun. Iată câteva exemple pentru cele mai frecvente și păguboase din punct de vedere nutrițional pofte:

- de prăjituri bogat ornate cu frișcă – un aliment cu gust dulce, dar fără prea multe calorii, cum ar fi un fruct, fie el proaspăt, deshidratat sau din compot, o poate reduce la tăcere;
- de gogoși și langoși – păcălește-o ronțăind niște biscuiți din cereale integrale sau o felie de pâine prăjită cu gem;
- de înghețată – se topește dacă savurezi un șerbet sau un iaurt rece;
- de chipsuri sau snacksuri – potolește-o mâncând covrigei sărați sau grisine;
- de ciocolată – câteva bucățele nu sunt o tragedie, însă dacă-ți vine să dai gata o tabletă întreagă, bea rapid un pahar de lapte cu o linguriță de praf de cacao;
- de murături – chiar dacă sunt binevenite în dietă, datorită aportului crescut de fermenți benefici organismului, excesul trebuie evitat, deoarece sunt încărcate de sare. Pentru a-ți asigura consumul regulat de acru, stoarce lămăie pe salată și bea mai des limonadă;

Ca regulă, străduiește-te să cauți de fiecare dată alternative mai sănătoase produselor râvnite. La mine a funcționat, de câte ori am salivat după o porție zdravănă de cartofi făcuți în baie de ulei, am pus mâna și mi-am făcut unii stropiți cu doar o lingură de ulei, la cuptor.

.



Autor: Totul despre mame
 


 SHARE :  Trimite pe mail
poftesarcinamodificarihormonirecomandarigreutatetemerisuperstitiifolclortotul despre mame CITESTE MAI MULTE DESPRE

4532 citiri

0 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.