Acasa | Articolul tau | Nu pariați pe maidanez, pitbull-ul e mai tare!

Nu pariați pe maidanez, pitbull-ul e mai tare!

 SHARE  

Adaugat in 25 iunie 2014

Nu pariați pe maidanez, pitbull-ul e mai tare!

Nu pariați pe maidanez. Foto: Agerpres

Strada mea nu-i lungă, să tot aibă o sută de metri nu mai mult și curge fără șerpuiri de la deal drept în artera principală care taie orașul în două pe toată lungimea lui, la fel cum despici un rinichi pentru disecție. Oraș mic, stradă mică, veți spune.

Mică mică, dar cu nume mare, de voievod frumos și tuciuriu din vremuri de mult apuse. Mă gândesc că și din acest motiv am onoarea să fiu vecină cu bulibașa Eugen, cu frații și o parte din supușii lui. Destinul sau primarele (a se citi primarul) ne-au croșetat casele de-o parte și de alta a panglicii de asfalt și ne-au așezat strategic: unul alb, unul negru, apoi doi albi, urmați firesc de alți doi negri, și tot așa, începând din coama dealului până la confluența cu fluviul străzii mari, conform directivelor licuricilor de la Bruxelles.

Case mari și case mici, garduri, iar dincolo de garduri, oameni și câini. Nici o casa de țigani de pe strada mea nu are câine în curte și poate din acest motiv de ori câte ori vreun puradel urcă sau coboară nonșalant pe ea, câinii latră cu foc de zici că i-a dresat cineva să facă asta.

Și-apoi zilele astea a tot plouat, ploi grăbite cu picuri mici sau ploi așezate cu toată recuzita din dotare; fulgere, tunete, picuri grei și zeci de litri de apă pe metru pătrat de asfalt. Cer cenușiu, oameni cunoscuți, oraș mic de provincie, zici că nimic nu se poate întâmpla și totuși...

Mă întorceam ieri de la muncă, echipată formal, de birou, cocoțată pe tocuri, fără grabă că nu-s microbistă și nici alt soi de telenovelistă, așa că în afară de viața mea nu am altceva nimic de ratat. Nu fac nici zece pași de unde se varsă strada mea în fluviu străzii mari ca-mi sună smartphonul. Era Olguța, vecina mea de palier, cu tremul de emoție în glas și exicitată așa cum e puțin probabil s-o mai fi văzut Cristi, bărbatu-su, în ultimii cinci-șase ani.

— Stai acolo, îmi spune, nu urca pe stradă! E un pitbull care omoară un maidanez chiar lângă noi.

Trebuie să recunosc că m-am trezit brusc la viață. Am ridicat capul și am zărit-o pe Olguța de departe, în balconul ei cu marginile tivite cu ghivece de mușcate și panseluțe, făcându-mi cu mâna de parcă eram o navă în derivă ce trebuia adusă în siguranță la chei.

Chiar în fața bloculețului în care mi-a cumpărat tata apartament (săru' mâna tata) era o mulțime de oameni, la fel: unul negru, unul alb, doi negri, doi albi; așezați în cerc și blocând complet circulația. Erau întru totul absorbiți de ce se petrecea în interiorul cercului. Nu numai că n-am ascultat de sfatul Olguței, din contră, am grăbit pasul, înjurând printre dinți tocurile și fusta strâmtă care nu mă lăsau să ajung mai repede la spectacol.

Ce mai doamnă, nu-i așa? Suplă, sofisticată, la patru ace, aleargă cu sufletul la gură să vadă cum se omoară doi câini. Asta e! Stați și voi trei ani pe strada mea, în orașul meu și să vă văd.

Așa era, în cercul format de mulțime, un pitbull alb, cu o față ce semăna izbitor cu a lui V. Blaga, ținea în dinți beregata unui maidanez cenușiu de care zmucea din timp în timp fără să scoată nici un sunet. Lângă ei, la nici o jumătate de metru era un Logan de poliție (era să scriu miliție), cu doi tablagii înăuntru pe care nu-i vedeam prea bine. Cert e ca erau doi și unul dintre ei vorbea la telefon.

De deasupra mea, din balconul unui bloc, un bărbat căruia nu puteam să-i văd fața pentru că filma cu un telefon mobil, țipa cât îl ținea gura la fratele lui Eugen, un țigan gras, îmbrăcat în maieu și cu brațele complet tatuate, care era foarte aproape de câini și avea în mână un par gros și lung de doi metri rupt dintr-o creangă:

— Dă-i mă cu paru'-n el, dă-i mă cu paru'-n el! Țiganu se codea, de frică poate să nu sară fiara pe el, dar într-un final și-a luat inima în dinți și a lovit pitbull-ul cu toată puterea, drept în cocoașă. A fost ca și cum l-ar fi lovit cu o floare, câinele n-a schițat nici un gest, nici măcar nu l-a privit pe țigan, își vedea în continuare de treaba lui smucind într-o parte și-n alta de beregata maidanezului. 

— Nici n-a simțit măăă!!, a strigat țiganul, nici n-a simțit! Era în mod evident surprins, câinele părea turnat în bronz. Țiganul s-a uitat spre mulțime cu o față tâmpă, căutând o explicație. Nimeni nu i-a oferit-o, așa că a renunțat să-l mai lovească.

— Trage-i mă un glonț în cap, că în oameni trageți, fir-ați ai dracului să fiți! țipa de pe balcon curajosul ce filma cu telefonul, la polițiștii care stăteau cuminți în mașină. Dacă voi avea vreodată copii, mi-aș dori să fie la fel de cuminți cum erau cei doi oameni ai legii din mașină, foarte cuminți erau.

— Trage-i un glonț! a reluat mulțimea în cor... în oameni trageți!
— Ce s-a întâmplat, a întrebat cineva de lângă mine, de ce nu face nimeni nimic?
— Așteaptă hingherii, a răspuns un adolescent care filma la rândul lui cu telefonul. Au dat telefon polițiștii și îi așteaptă să vină. Pitbull-ul a sărit peste gardul de la casa aia și s-a aruncat pe maidanez.

Casa cu pricina era peste drum de bloculețul meu și avea de două, trei, săptămâni niște chiriași noi. Câinele era lăsat liber prin curte și la fel ca și ceilalți câini de pe stradă, lătra numai la țigani și la câinii vagabonzi care treceau prin fața casei. Se mutaseră acolo niște tinere, trei, patru, habar n-am, iar una dintre ele era acum în mulțime, în mână cu o lesă solidă de culoare albastră.

Îndemnați de oameni, pentru că nu-i suspectez că ar fi avut simțul ridicolului, polițiștii au încercat un act de mare curaj, s-au apropiat cu mașina la câțiva centimetri de câini cu intenția vădită de a-l călca cu roata pe câinele agresor. Din fericire au renunțat, numai gândul că aș fi văzut mațe înșirate mi-a întors stomacul pe dos.

Nu știam de când pitbull-ul stătea cu dinții-n beregata maidanezului și de ce nu-i mai dă drumul pentru că ăla părea mort. Era inert ca o păpușă din cârpe.

Trecuseră mai bine de zece minute de când priveam: hingherii nu veneau, poliția română stătea cuminte în mașină, oamenii strigau, rădeau și filmau cu ce aveau, câinii erau pe jos încleștați. Părea o scenă dintr-un roman de Kafka sau dintr-un film cu proști, nu mă pot hotărî.

Și atunci când mă așteptam mai puțin, pitbull-ul a dat drumul maidanezului și a început să pedaleze agale pe stradă în jos. Am trecut brusc în alt film, în Godzilla. Parcă ar fi aruncat cineva cu o grenadă defensivă între ei, așa s-au împrăștiat de rapid spectatorii de ocazie, țipând și gesticulând. Mașina poliției s-a pus în mișcare și rula claxonând la câțiva metri în spatele patrupedului, urmată de un alai format din cei mai curajoși spectatori.

Unul dintre polițiști scosese măna pe geam gesticulând să ne dăm la o parte. Eu, cu reflexele mele formidabile, am rămas țintuită exact unde eram. Îmbrăcată în negru (nu se putea culoare mai potrivită), pe tocuri și cu poșetuța în mână. Animalul a trecut la nici un metru de mine și am simțit cum șuroaie reci îmi coboară încet pe șira spinării. Dacă s-ar fi uitat spre mine, cu ochii ăia ai lui mici și înecați în grăsime, vă jur că aș fi udat chiloțeii din dateluță roz de la Triumph pe care abia îi cumpărasem. Dar acolo sus e un Dumnezeu pentru fiecare, și probabil că mă păstrează pentru alte încercări, deoarece acum m-a iertat și jivina a trecut nepăsătoare pe lângă mine.

Nu vă spun cu ce viteză am ajuns în casă, transpirasem toată și aveam pulsul 200. Încă tremurând am făcut un duș, m-am schimbat în blugi, mi-am aprins o țigară și am ieșit să văd ce s-a mai întămplat deoarece de afară se auzea o larmă îngrozitoare. 

La poarta casei cu pricina, fata ținea câinele în lesa de culoare albastră, polițiștii erau per pedes, extrem de energici și cu carnețele în mâini în care scriau ceva din cănd în când. Câinele era blând, aproape plictisit, iar în jurul lui strânși grămadă, aceiași oameni: unul alb, unul negru, apoi doi albi și doi negri ... și tot așa, care voiau să-l condamne la eutanasiere.

Toată lumea vorbea cu toată lumea în același timp și nu era nimic de înțeles. Hingherii încă nu apăruseră. Probabil că orașul nostru nici nu are un serviciu de ecarisaj, dar noi, ăștia de pe strada asta cu nume de voievod, am rămas cu impresia că avem unul, poate de la atâta uitat la tembelizor.

Nu-i nimic: hingheri avem n-avem, cui îi pasă, atâta timp cât avem polițiști adevărați.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.



Autor: Maria Mirabela
 


 SHARE :  Trimite pe mail
ecarisajmaidanezipitpullpolitieincidenthingheri CITESTE MAI MULTE DESPRE

6981 citiri

27 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.