Acasa | Carte si Film | “Parenting necondiționat” de Alfie Kohn

“Parenting necondiționat” de Alfie Kohn

 SHARE  

Adaugat in 29 septembrie 2014

“Parenting necondiționat” de Alfie Kohn

Parenting necondiționat de Alfie Kohn Foto: Totul despre mame

Multă lume este de acord că teoriile de parenting se adresează, firește, părinților. Cine altcineva ar fi interesat de explicații și studii savante despre de ce fac copiii una sau alta și cum și de ce noi, părinții reacționăm și ne comportăm în prezența copiilor noștri?

Ei bine, am o veste bună. Teoriile și cărțile etichetate drept parenting sunt lecturi folositoare pentru toți cei care s-au întrebat vreodată ce ne definește pe noi ca oameni, cum am dobândit anumite calități sau defecte, de ce unii suntem mai degrabă veseli iar alții mai degrabă triști, de ce unii reușim în viață iar alții abia ne târâm ca la cea mai teribilă și interminabilă cursă cu obstacole.

Cât de mult din copilul de ieri a rămas în adultul de astăzi?

Și am să vă mai spun un secret: majoritatea părinților citesc volumele de parenting tot pentru ei, nu pentru copiii lor. Părinții își descoperă în aceste lecturi propria copilărie, propriile traume, propriile condiționări. Cum de am ajuns adultul care sunt astăzi? Iată întrebarea căreia o carte bună de parenting îi răspunde negreșit (există desigur și cărți care distribuie metode de disciplinare/adormire/înțărcare/cumințire ale copilului, dar eu pe acelea nici nu le iau de pe raftul librăriilor). Cât de mult din copilul de ieri a rămas în adultul de astăzi? Ce anume din ceea ce au făcut părinții mei cu mine fac și eu cu copiii mei? Ce anume vreau și ce nu vreau să reproduc din copilăria mea în relația cu copiii mei?

De multe ori cărțile de parenting te duc cu gândul și autoanaliza mult mai departe, în afara cercului familial, către viața profesională și viața socială. Aflând despre felul pervers în care acționează pedepsele și recompensele, îți vei da seama probabil de ce nu găsești bucurie în activitatea ta profesională, de ce ți se pare mereu că nu faci deajuns sau, dimpotrivă, că faci prea mult și nimeni nu vede asta. S-ar putea să înțelegi mai bine de ce aștepți mereu aprecierea șefului sau a colegilor pentru a ști dacă ai făcut o treabă bună sau nu. Încercând să deslușești viața emoțională a copilului tău îți vei da seama că nu ai deslușit-o încă nici pe a ta, vei simți durerea unor răni vechi pe care ai uitat să le închizi sau bucuria unei prietenii pe care ai uitat să o prețuiești la adevărata ei valoare. Îți spun cu mâna pe inimă, cărțile de parenting sunt scuza perfectă pentru o călătorie necesară în noi înșine.

“Cei mai mulți părinți se simt, în cursul aceleiași zile, cei mai grozavi și cei mai incompetenți părinți din lume.”

Ce rol au copiii în toata treaba asta? Un rol esențial. Ei sunt cei care au răscolit cele mai adânci și bine ascunse temeri, credințe și îndoieli ale adultului proaspăt devenit părinte. Ei sunt cei care te-au zdruncit din temelii și te-au obligat să te reconstruiești mai trainic. Cei mai mulți părinți se simt, în cursul aceleiași zile, cei mai grozavi și cei mai incompetenți părinți din lume. Uneori sunt zile la rând în care te simți o epavă a parentingului și ești convins că “ți-ai stricat” copiii pe vecie. Atunci pui mâna pe o carte de parenting. Crezi că ești în căutare de soluții practice. De fapt, cauți un răspuns la o întrebare cât se poate de gravă: “Cum am ajuns aici? Cine este omul acesta din oglindă?”

Alfie Kohn, teoreticianul și promotorul parentingului necondiționat (da, da, asocierea cu dragostea necondiționată e cea mai bună!) susține cât se poate de direct:

“Parentingul condiţionat se bazează pe concepţia cinică la maximum că acceptarea copiilor aşa cum sunt le dă undă verde să fie răi, pentru că, în fond şi la urma urmei, chiar aşa și sunt [...] Alegerea între parenting condiţionat şi parenting necondiţionat reprezintă de fapt o alegere între două moduri radical diferite de a vedea natura umană.”

Închid cartea lui Kohn, Parenting necondiționat și îmi acord un moment de reflecție: Eu cum aleg să văd natura umană? Și, dacă aleg să cred că oamenii sunt în mod fundamental buni, ce fel de om și de părinte voi fi, în consecință?

Dragi adulți, părinți sau doar foști copii, dacă nu ați găsit răspunsuri mulțumitoare în multitudinea de cărți de dezvoltare personală, încercați o carte de parenting. Nu o să vă pară rău!

Găsiţi acest volum pe rafturile librăriei virtuale TOTUL DESPRE MAME. Acum nu vă rămâne decât să vă pregătiţi o cană de ceai, să vă aşezaţi în fotoliu şi să citiţi liniştiţi preţ de cinci minute, până când copilul se trezeşte, vrea să facă pipi sau toarnă borcanul de miere pe pisică.

Pedepsiți de recompense”, în curând!

În curând, în toamna 2014, se va lansa volumul “Pedepsiți de recompense”, de Alfie Kohn – traducerea semnată de Ina Elena Irimia. Iată la ce să ne așteptăm:

Strategia noastră fundamentală pentru creșterea copiilor, procesul de învățare al elevilor și conducerea angajaților se poate rezuma în doar cinci cuvinte: “Fă așa și primești asta.” Clătinăm un zăhărel (de la dulciuri până la comisioanele din vânzări) în fața oamenilor, într-un mod foarte similar celui în care am dresa un animal de casă.

În cartea sa deschizătoare de drumuri, Alfie Kohn ne arată că, deși manipularea prin stimulente a oamenilor pare să aibă succes pe termen scurt, aceasta reprezintă o strategie care până la urmă eșuează, iar efectele sale nocive persistă un timp îndelungat. Locurile noastre de muncă și sălile de studiu vor continua să decadă, argumentează autorul, până în punctul în care vor începe să ne îndoim de încrederea noastră într-o teorie a motivației derivată din experimente făcute pe animale de laborator.

Condimentată cu umor și exemple din viața de zi cu zi, “Pedepsiți de recompense” ne oferă o argumentație dificil de ascultat, dar imposibil de negat.

Volumul “Pedepsiți de recompense” se poate comanda în curând din librăria virtuală TOTUL DESPRE MAME

Text de Simina Badica



.



Autor: Totul despre mame
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

7498 citiri

1 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.