Acasa | Calatorii | Jurnal cipriot. Dantelăresele lui Leonardo

Jurnal cipriot. Dantelăresele lui Leonardo

 SHARE  

Adaugat in 8 decembrie 2014

Jurnal cipriot. Dantelăresele lui Leonardo

Dantelaresele lui Leonardo. Foto:caia.ro

În 1481, pe când Ștefan cel Mare snopea turci prin părțile noastre, Leonardo da Vinci intra în Lefkara, Cipru. Satul de munte avea case de piatră de culoarea șofranului și o comoară locală după care artistul se aventurase până aici: dantela.

Doamnele lefkariote mânuiau acul într-un fel minunat, se pare, cât să merite lungul drum din peninsula italică până în insula din capătul estic al Mediteranei. Leonardo a plecat acasă cu o dantelă uriașă care să împodobească Domul din Milano și a lăsat la schimb dantelăreselor un model cu linii șerpuitoare și flori stilizate reprodus cu măiestrie până în zilele noastre.

.

Fiecare dantelă de dimensiuni mari se face în cel puțin jumătate de an. Procedeul cere precizie și atenție, orice greșeală înseamnă că poți să-ți arunci munca direct la gunoi. Mai întâi pânza se taie după model, apoi, pe tăietură, se brodează strâns. Nimeni nu ține în față un exemplu desenat, totul e un amestec de memorie și creativitate spontană.

.

Legenda lui Leonardo face lucrurile mai simple, e drept, pentru afacerea din Lefkara. E un marketing bun, dar marketingul nu-ți bagă tot în traistă. E o comunitate în care femeile au condus lucrurile, cu acul, dintotdeauna. De la ele s-a tras prosperitatea și ele au păstrat cu grijă numele locului, astfel încât Lefkara să fie mai mult decât un sat de căprari și viticultori din munții Ciprului.

Astăzi business-ul e amenințat de chinezi și susținut de ruși. Primii, produc în serie falsuri ieftine după modelele de Lefkara, pe care unele buticuri din zonă le vând turiștilor mai strâmtorați, ceilalți au portmoneele atât de pline încât pe criza asta își permit să plătească peste 1500 de euro pentru o față de masă. E drept, la fel cu cea medievală, din Domul milanez.

.

Nu întotdeauna au mers lucrurile foarte bine. Elena, o tânără cochetă care coase cu viteză la o broderie, povestește de străbunica ei Elena, care la sfârșit de secol 19 a descoperit că salvarea satului vine de la ceva care se numește “export”. Bătrâna și-a luat câteva cufere cu dantele și a plecat în Alexandria, Egipt, cu gând să cucerească o piață nouă. Culmea, țăranca s-a descurcat perfect în rolul de “exportator” și legăturile comerciale inițiate de ea au rezistat zeci de ani.

.

Satul e iremediabil fermecător. Dantelele atârnă în geamurile magazinelor, bătrânii moțăie în fața caselor pe scăunele joase, vânzătorii zâmbesc cu toți dinții către trecători. “Ăștia n-or să cumpere nimic”, comentează un bătrân când trecem pe lângă el. Are dreptate, dar nimeni nu se supără pe noi.

.

Ba mai mult, cuvintele noastre românești sunt prinse din aer de Maria, o femeie de vârstă mijlocie care are o prietenă româncă. Nu scăpăm fără să bem limonadă rece și să mâncăm fructe conservate în zahăr. Apare și soțul ei, fost fotbalist în echipa Ciprului. Vorbim de copii, de criză, de fotbal. Aflăm că ăsta e un sat în care tinerii, după facultate, încă se mai întorc. Pentru că au la ce.

Jurnal cipriot este parte a unui proiect realizat pentru Oficiul de Turism al Ciprului, în colaborare cu excelenta agenţie locală Knossos Travel, parteneri ai Paravion.ro. Dacă vreți să vedeți dantelăresele la lucru, puteți cumpăra excursii de Revelion în Cipru, la prețuri foarte bune, de aici. 

.

Jurnal cipriot. Ce face Afrodita din om

.

 Jurnal cipriot. Cea mai lungă masă din lume

.

Ziua în care o imagine frumoasă nu mai face cât 1000 de cuvinte



Autor: caia.ro
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

6212 citiri

0 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.