Acasa | Calatorii | Mic tratat de cărămidă: Danezia

Mic tratat de cărămidă: Danezia

 SHARE  

Adaugat in 20 martie 2015

Mic tratat de cărămidă: Danezia

Aarhus, Den Gamle By. Foto: G.P.

Când ai strămoşi care tăiau mările şi beregatele dintr-o simplă flexare de cot, îţi dă mâna să te uiţi de sus, de pe la paralela 55 (l)atitudine nordică, la cine îţi intră în ţară pe şoseaua ca un braţ de apă încremenit sub blestemul lui Thor.

Cum am trecut graniţa dinspre Germania, autocarul ne-a fost oprit de poliţia de frontieră daneză, doi ofiţeri înalţi bine, blonzi către spătoşi, cu mustăţi la vedere şi ochi albastru-metalizat serie mare! Deşi, istoric vorbind, dunărenii de atunci nu au avut de împărţit nimic cu temuţii vikingi, şi nici noi nu ne ştiam cu vreo fărădelege pe conştiinţă, nu am rămas insensibili la etalarea grănicerească de forţe terestre. Nu doar păşeam pe tărâmul fostelor Valkirii, dar ne devenise clar că asprii vikingi de ieri produseseră danezii de azi, viguroşi şi circumspecţi!

Yutlanda, un fel de (Tom) degeţel al Europei, ne găzduia acum privirile cu landa ei frumos în-ierbită. Am ajuns la Aarhus, cel mai însemnat port al ţării şi, după cum aflu acum, viitoare capitală culturală europeană în 2017, străbătând o zonă de câmpii cu vagi aspiraţii colinare. Între două ploi torenţiale şi nenumărate mai mărunte, la sfârşitul de august care ne-a prins acolo acum câţiva ani, oraşul respira curăţenie, civilizatie, ordine şi siguranţă. 

Deşi altul ne-a fost scopul vizitei, nu am încetat să ne întrebăm ce-i determina pe danezi să considere, an după an, că sunt foarte mulţumiţi cu viaţa lor şi să conducă astfel în topul naţiunilor autodeclarate fericite. Desigur, nu vremea era răspunsul, pentru că perioadele uscate, cu ceva soare, au fost atât de scurte încât, dacă nu aş avea pozele, nici nu mi le-aş mai aminti. 

.

Primul şoc (cultural/emoţional) au fost landourile copiilor, nişte coşciuge mici şi negre pe patru roţi mari, pe care mamele le plimbau, făloase ca toate mamele. După câteva ocheade mai insistente şi din imediata vecinătate, m-am prins că  erau, de fapt, îmbrăcate în hişte huse de protecţie împotriva ploii, sau a norilor care, brusc, coborau şi te învăluiau cu totul, astfel că nu te puteai proteja de umezeală cu nimic.  De ce erau, însă, negre? O concluzie tentativă ar fi că danezii nu sunt superstiţioşi! O alta că, pentru ei, negrul e, până la urmă, una din culorile bucuriei! Răspunsul cu protecţia împotriva murdăriei nu cred că mă mulţumeşte!

Într-o zi ne-am propus să evadăm în trecut şi Voergaard Slot, un castel aflat la oarecare distanţă de Aarhus şi care găzduieşte cea mai mare colecţie privată daneză, ne-a făcut cu ochiul! Aşa că am coborât la recepţie şi l-am întrebat pe tânărul aflat la datorie cum ajungem! Zâmbind degajat, acesta a produs dintr-o imprimantă o foaie de hârtie, pe care, citind-o, aproape m-am împiedicat pe scări. Pe ea era trecut itinerariul călătoriei noastre în minute şi secunde!

.

Voergaard Slot, cu lac cu tot. Foto: G.P.

Dacă plecai din hotel la 7:30, la 7:35 sosea (şi chiar a sosit) autobuzul care te ducea în 30 de minute la gară, unde aveai la dispoziţie 20 de minute să iei bilete şi să te sui în tren. (Aşa s-a şi întâmplat.) Ajuns la Aalborg, în 15 minute erai la autogară, de unde luai la, să zicem, ora 11:03 un autobuz care te lăsa la ceva distanţă (vreo 3 km) de castel.

.

Voergaard Slot, portalul. Foto: G.P.

Când am ajuns la autogară, transpiraţi să nu irosim vreun minut preţios care să ne ruineze excursia (era exclus să trebuiască să-ţi legi şiretul desfăcut), ca să nu mai pierd vremea cu explicatul în engleză, pur şi simplu i-am întins funcţionarei foaia pe care o căpătasem. Aceasta a privit-o nelămurită câteva secunde, s-a aplecat, a luat un mers al autobuzelor pe care l-a deschis şi, ţâţâind din buze nemulţumită de ce vedea, a luat un pix şi a modificat ora. Autobuzul nu pleca la ora 11:03, ci la 11:05. Şi ne-a zâmbit profesionist, o dată cu înmânarea biletelor!

Acesta a fost momentul nostru de panică! Rătăciţi! Parcă intrasem într-o altă dimensiune, în care parcelarea timpului şi cifrele chiar contau! Începusem, brusc, să fim atenţi la minutele din jur, să ne numărăm bătăile inimii, oare chiar erau 70 pe minut, ca la carte, sau irosisem vreuna pe drum? Şi-am început să râdem ca nişte oameni proşti ce eram, minunându-ne ca de ceva nepământesc de cât de strângători puteau fi danezii cu minutele lor, de cât de echilibrată le era viaţa între clipe şi fapte. 

.

Aarhus, unul din canale. Foto: G.P.

Am ajuns în cele din urmă la castel, câteva zile prea târziu pentru a mai admira cele două picturi, una de Goya, cealaltă de Rubens, furate. Era şi o fantomă pe la etajul al doilea, tocmai se retrăsese cu o migrenă, ni s-a explicat, iar în faţă, un lac acoperit bocnă de mătasea broaştei. Frumosul portal sculptat în gresie de la intrare, bogat ornat cu capete umane ce alternau cu cele de animale, ne-a sucit şi nouă capul până când nu l-am mai perceput bine de la distanţă. Mai târziu am revenit la hotel şi în contemporaneitate. Cel mai bine, însă, îmi amintesc satisfacţia de pe chipul funcţionarei că a putut, eficace şi prompt, să contribuie la bunul mers al zilei către noapte! Oare de asta sunt fericiţi danezii? Că ştiu în fiecare moment unde le stau minutele? Că nimeni nu trăieşte pe secundele altuia? Nu i-am întrebat, poate ne răspundeau!

Şi, tot aşa, atenţi la deprinderile lor cu mânuitul timpului, am ajuns într-o bună zi la Den Gamle By, în traducere Oraşul vechi, primul muzeu de istorie urbană în aer-liber din lume. Deschis la începutul secolului al XX-lea şi găzduit, actualmente, de Grădina botanică din Aarhus, Den Gamle By este visul oricărui istoric sau turist paseist. În 1918 vechile clădiri urbane au devenit elemente ale patrimoniului naţional danez şi, deşi nu Danemarca a avut primele iniţiative de a reface istoria urbană a unei ţări în muzee, la Aarhus a luat viaţă cu adevărat un asemenea muzeu.

.

Aarhus, Den Gamle By, armonii in caramida. Foto: G.P.

.

Den Gamle By, interior. Foto: G.P.

Pe străzile acoperite cu pietre de râu dar şi cu bolovani mai arătoşi, se înşiră case aduse din toate zonele Danemarcei şi din toate timpurile istoriei lor, alăturate aici într-o fericită cumetrie. Privindu-le la rând, diferit colorate, cu bârne lungi, scurte, paralele sau oblice la vedere, îţi dai seama ce ţară minunată, ridicată pe cărămidă de ispravă, e Danemarca!

Am intrat într-o farmacie din secolul al XIX-lea, impresionantă prin rafturile cu sticloanţe înalte şi gracile care ascundeau viclenite poţiuni, în casa unui croitor, cu mobilă masivă, semn de suficienţă financiară, am trecut printr-o monetărie ce încă visa la vremurile de glorie când monedele statului se băteau în poala ei. Pe lângă râu se intindeau sforile cu baloturile de lână vopsite şi lăsate la scurs, ce emanau mirosuri dulceag-ipocrite: şi ei umblau cu oaia ‘boită’! Doi cai negri, nervoşi, băteau copita pe pietrele lustruite din centrul ‘localităţii’, printre ghirlandele de flori scoase la vânzare. Sau doar la primenitul ochiului muşteriilor.

Într-o casă o femeie în negru stătea aşezată la masă, înconjurată de tot ceea ce era necesar unei gospodării în secolul al XVIII-lea. În camera nu foarte luminoasă din cauza ferestrelor mici, totul lucea de curăţenie, dar atmosfera era totuşi apăsătoare. După ce ne-am strâns mai mulţi în încăpere, femeia a început să-şi depene povestea în engleză. Atât de natural vorbea în timp ce broda ceva pe un gherghef, ne ridica aşa nişte ochi calzi şi sinceri plângându-se că i-a murit soţul pe front şi nu ştie din ce va trăi, cu atât mai mult cu cât fiica rămăsese nemăritată, încât m-am transpus imediat în secolul şi-n povestea acelei femei necăjite şi am simţit nevoia să fac ceva. I-am spus aproape pe negândite: ’Nu vă mai faceţi griji! Uite, am venit de departe cu băiatul meu … .‘ şi i l-am arătat pe fiul nostru de 20 de ani, care stătea într-un colţ. Lumea din jur a izbucnit în râs şi a aşteptat continuarea. Noi două am rămas serioase, ca şi cum ceva esenţial se punea la cale: o viaţă, un destin. S-a uitat la băiat, l-a cîntărit ca o mamă grijulie de fată şi s-a întors spre mine cu cea mai autentică preocupare de secol al XVIII-lea: ‘Da’ să citească, ştie?’ În râsul general s-a ridicat şi a venit către mine. Eram ca şi încuscrite, decât că în lumi paralele! Şi, da, băiatul ştia să citească! Deşi venea din secolul al XXI-lea!!!

.

Aarhus, Den Gamle By, localnici din trecut. Foto: G.P.

Dacă vrei să-ţi vină o ţară ca o mănuşă, încearcă întâi un deget, acolo, sus, unde apele reci ale Mării Nordului îşi dau coate pe ţămurile vestiţilor vikingi. Apoi cutreieră  Danemarca, ai cărei locuitori continuă să declare, an după an, că sunt foarte fericiţi. Că la ei totul e după măsura şi ambitusul inimii lor: plouă atât cât le place, preţurile sunt atât cât pot să plătească, statul îi susţine atât cât şi-o doresc. Poate fi, oare, Danezia, cum am numit-o noi, o ultimă călătorie a lui Gulliver care nu a mai văzut lumina tiparului?

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.



Autor: G.P.
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

17493 citiri

8 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.