Acasa | Casa si gradina | Stil vintage în Australia
Stil vintage în Australia. Foto: thedesignfiles.net
Greu de găsit, dar nu imposibil.
Primul lucru pe care l-au făcut după preluarea fermei a fost să dărâme o parte din pereţi, să ridice nivelul tavanului şi să mărească ferestrele. Rezultatul: camere luminoase, spaţioase şi aerisite.
Stilul amenajării este rustic, cu tendinţe vintage. Însă nu acel vintage contrafăcut, pe care îl găseşti în orice magazin de decoraţiuni la secţiuniea "New arrivals".
Mai nimic din ce se găseşte în casă nu este nou. O bună parte din obiecte şi din mobilier erau deja în familie de mulţi ani, iar ce a mai fost necesar au făcut chiar ei. De pildă masa din sufragerie are mai mult de 100 de ani vechime iar mobila din bucătărie este făcută manual, de către proprietarul casei, din scânduri de pin recondiţionate.
Cada era deja acolo când au cumpărat ferma, doar că nu era în baie ci în curte, semiîngropată, pe post de adăpătoare pentru vite.
Îmi place ideea de recondiţionare şi reciclare, iar ce se vede în imagini arată foarte bine şi practic în acelaşi timp, spre deosebire de casele în care totul este mai mult de decor. În plus, grădina este minunată!