Acasa | Good to know | Ploua infernal…cu gânduri amare și copleșitoare!

Campanie sustinuta de Itsy Bitsy

Ploua infernal…cu gânduri amare și copleșitoare!

 SHARE  

Adaugat in 20 mai 2016

Ploua infernal…cu gânduri amare și copleșitoare!

Mama si fiica. Foto: Photoxpress

Ajunsesem și acolo, la momentul de care mă temeam atât de tare, la ziua aceea în care, orice aș fi făcut, orice aș fi gândit, orice aș fi bâlbâit sau aș fi strigat nu mai ajungea pe același ritm la urechile fetei mele.

Încercam să mă îmbăt cu apă rece cum că am fi diferite, că avem alte opinii, alte gusturi și că asta e, e necesar să ne tolerăm! Nici nu puteam să pronunț cuvântul ” tolerăm” că îmi și izbucneau lacrimi precum stropi de lavă fierbinte pe obraji, urlându-mi necazul și neputința!

Că suntem diferite, asta era clar, de parcă există oameni asemănători ca doi stropi de rouă! Dar de aici ți până la toleranță, până la a ne înghiți stările de slăbiciune sufletească și a le lăsă acolo, în voia nimănui, doar pentru a ne trezi iar de dimineață și a ne încărca cu altele...până când? Până ne vom scuipa precum pisicile si ne vom jura ura veșnică? Nu era un scenariu apocaliptic, căci războiul între mame și fiice nu e ceva nou, legat sub semnul tăcerii.

La masă nu era nimic bun și oricum de ce să mâncăm când am eu chef? La baie nu era bine, la somn nicidecum! Decât să mă duc să o aduc sau să o duc la școala, mai bine mergem până în China și înapoi pe jos. Totul începea și se termina într-o stare de disconfort, o mârâială, ceartă, plâns, durere, nici nu mai știu cum să o numesc. Și doar făceam fel de fel de jocuri terapeutice, aplicam metode cunoscute și paracunoscute, doar ca să aplanăm o secundă dezastrul. Nimic nu mai mergea, sărise siguranța de la panoul central și oricât reparam una și alta, rezultatul era doar de moment.

Stând într-o seară în pat cu ea, la povești despre cum a fost ziua ei la școală, o întreb timid:

” Ce crezi că ne lipsește? De ce ai nevoie tu de la mine și eu nu-ți dau?”

A deschis larg ochii către mine, pot să jur că mirată:

” Adică, tu chiar nu realizezi? De ce am nevoie? De TIMP!!!! Totul este o grabă și eu m-am săturat! Ne trezim grăbiți, ne îmbracăm pe fugă, plecăm și totul este aglomerat. Mâncăm la ore fixe, când nu am terminat încă jocul, pentru că trebuie să ne spălam foarte repede, ca să dormim, că mâine e școală și nu putem să ne trezim și ai văzut ce rău e să te trezești greu și să fii obosit la școala, bla..bla...bla( ironic). Nu mai avem timp să ne jucăm la baie, la masă, prin casă, să vorbim suficient seara la culcare! Chiar sunt obosită! Vreau măcar o zi pentru noi două, fără program, fără frică că TREBUIE....”

Plângeam...plângeam amândouă de supărare, tristețe și furie. Așa era...totul se transformase intr-o cazarmă de armată, cu ore fixe, ca să apucăm să le facem pe toate și ca să apucăm să și jucăm un joc, să mai vorbim puțin înainte de culcare. În nebunia mea, încercam să le fac pe toate și nici nu vedeam altfel, o altă posibilitate. Mi-am promis să fac tot posibilul, cu toate că nu știam încă cum, dar m-am culcat împăcată, cu speranța că eu și fata mea nu sunt sortite neînțelegerii sau prăpastiei dintre generații! Eram diferite, evident, dar aveam puterea să ne vedem așa cum suntem, să ne apreciem fiecare pentru ceea ce este. Ne lipsea doar TIMPUL.

Ce bine! Sincer, chiar așa am gândit! Ce bine! Este, cu adevărat o coordonată ce poate fi schimbată, ajustată, îmbunătățită! Timpul în plus acordat fiicei mele a făcut diferența, ne-a unit din nou! Timpul în plus petrecut cu fata mea dragă a adus valoare relației noastre și vreau, îmi doresc din tot sufletul șansa la cât mai mult timp pentru ea!

1 Iunie Zi Liberă - Campanie sustinuta de Itsy Bitsy



Autor: Gabriela Maalouf
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

6449 citiri

5 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.