Acasa | Opinii | Dar tac-tu ce mai face?

Dar tac-tu ce mai face?

 SHARE  

Adaugat in 24 mai 2016

Dar tac-tu ce mai face?

Femeie la volan. Foto: morguefile.com

Mamele, cele atoatevinovate… Ploaie, aglomerație, eu încercam să ies cu mașina din parcarea din fața blocului. În traficul din București, se știe, dacă stai să aștepți, riști să-ți crescă părul, unghiile și să mori din cauze naturale.

Nu am cum să aștept să se oprească mașinile, trebuie să-mi fac loc ușurel, mușcând cât mai mult din stradă. Câteodată, am noroc și mi se dă prioritate, dar n-am mereu norocul ăsta. Azi era o situație specială. Avem în mașină un copil pe care îl mânca pielea, la propriu, și se umplea de bube în timp ce așteptam să ieșim din parcare. Puțină nesimțire n-a omorât pe nimeni, mi-am zis, și am luat de volan să ies cu tupeu din parcare.

Când un șofer deschide geamul, nu iese nimic bun

N-am dat nici jumătate de metru înapoi, că m-am și trezit cu claxoane. M-am potolit imediat. Numai că mașina din spatele meu ajunge în dreptul meu, iar șoferul deschide geamul și îmi făcea semn să deschid și eu, aveam omul ceva de zis:

– Fă, ți-a luat mă-ta stradă?

La auzul acestor vorbe ce ai de făcut? Nu poți decât să te înduioșezi, vă zic eu.

– Nu, mi-a luat tata! i-am zis.

El a mai zis ceva în timp ce închidea geamul, iar eu am rămas uimită blocând și traficul, dacă tot era strada de la tata.

M-a claxonat toată lumea, dar nu m-a deranjat. Eram pe strada pe care mi-o luase tata. În drum spre spital, am stat un pic și m-am gândit la chestia asta cu mama care le face pe toate. Mama care le face pe toate, dar e responsabilă, invariabil, de toate relele, de fiecare dată.

Așa te-a învățat pe tine mă-ta?

N-am auzit niciodată să se spună și ”așa te-a învățat pe tine tac-tu”,  numai mama era pomenită la fiecare boacănă de-a mea din copilărie: ”Așa te-a învățat pe tine mă-ta?”. Cel mult, greșelile acestea erau puse pe seama educației de acasă, pe seama celebrilor ”șapte ani”, de care, nu-i așa?, tot mama e responsabilă.

Când lucrurile merg prost și ești în necaz, ești vai de mama ta, nicidecum vai de tatăl tău. Ca să nu mai vorbesc de altele mai grele, unde tot mama (cu toate rudele ei, în viață sau decedate) are un rol central, n-am auzit până acum înjurături de tată.

Dar tac-tu? El ce a păzit?

Sunt convinsă că gura lumii n-o să tacă niciodată, dar aș vrea să mai lase mamele în pace, că nu sunt ele vinovate pentru toate!

Să se mai zică și de tați, că și ei le pot lua copiilor străzi, și ei au rude și neam, și de la ei au copiii de învățat și ei pot ajunge subiect de înjurături, nu numai mamele! Pe bune!

.



Autor: Totul despre mame
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

14593 citiri

61 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.