Acasa | Good to know | Orgasmul feminin nu este ceea ce crezi ca este

Orgasmul feminin nu este ceea ce crezi ca este

 SHARE  

Adaugat in 8 noiembrie 2016

Orgasmul feminin nu este ceea ce crezi ca este

Femeie. Foto: Photoxpress

Dintre toate tipurile de orgasm de pe Pământ, niciunul nu este mai misterios si mai controversat decât cel al femeii. Daca nu are un scop reproductiv, atunci de ce exista?

Cu ce le ajuta pe femei? Pot toate femeile sa il aiba? Și cel mai misterios lucru dintre toate: Ce il produce? Un nou studiu publicat in Socioaffective Neuroscience & Psychology incearca sa raspunda la aceste intrebari.

Există trei moduri de a ajunge la orgasm: stimularea vaginului, stimularea clitorisului sau ambele. Există o mulțime de nuanțe în ceea ce privește durata, ritmul și capacitatea de a atinge orgasmul, dar acestea sunt elementele de bază, scrie iflscience.com.

Cu toate acestea, cercetatorii au subliniat faptul că unele femei pot atinge orgasmul prin stimularea fizica a mai multor zone erogene, subapreciate anterior. Aceste zone speciale suplimentare includ buzele, mameloanele, urechile, gâtul, degetele de la maini și degetele de la picioare.

Desigur, de mult timp se stie ca excitarea pot fi generata prin interactiunea cu aceste parti ale corpului, dar nu a fost niciodată recunoscut (cel puțin, printr-o lucrare stiintifica) ca orgasmul poate fi indus în prin stimularea lor, la unele femei Cu toate acestea, acest lucru depinde de ce se considera ca este definitia unui "orgasm".

Studiul a fost bazat pe o analiză masivă a literaturii științifice si echipa a concluzionat că femeile au "o varietate remarcabilă de experiențe orgasmice", subliniind faptul ca "orgasmul nu trebuie să vină de la un loc anume, nici de la toate locurile erogene și că (în mod clar) diferă în mare măsură pentru fiecare femeie în parte.

In cercetarea de la Universitatea Concordia orgasmul este definit ca fiind ceva destul de subiectiv, o experiență dependentă în întregime de ceea ce o femeie intelege prin orgasm. Mai degrabă decât a fi doar un echivalent al orgasmului masculin, cercetatorii spun că orgasmul feminin este, în esență, o serie de experiențe.

Definitia medicala frecvent acceptată implică contracția mușchilor genitali, însoțită de un val de endorfine și, uneori, ejaculare.

Obiectivul acestui nou studiu este acela de a sublinia faptul că orgasmul feminin nu are o astfel de definiție concretă.

Cercetatorii au trecut în revistă istoria dezbaterii orgasmului clitoridian versus orgasmul vaginal, cum a evoluat, idei contradictorii și date din psihiatrie si psihanaliza, epidemiologie, teoria evolutiei, teoria politică feministă, fiziologie si neurostiinte.

Puteti citi studiul in intregime aici.



Autor: A.T.
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

13216 citiri

9 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.