Smart Woman

Curtea avea mai multe case, una mare si "buna" pentru parintii mei care veneau doar sambata aseara sa ma vada si dormeau peste noapte, diverse anexe, un grajd si o casuta de pamant, alba, in care se afla camera lui mamaie (care nu-mi era mamaie, ci stra-mamaie, era de fapt bunica tatalui meu, deci mama bunicii mele, complicat. Dar eu preluasem denumirile si mamaile se zapaceau in capul meu, eu le iubeam la fel insa si una era bunica, cealalta era mamaie. Mamaie era pentru mine mama lui tata.) In aceasta camera pe care eu o numeam casuta de aur, am crescut eu, alaturi de mamaie, bunica si iarna, cand era frig si venea sa doarma cu noi, tataie.

In fine. Iarna, mamaie si tataie erau pe la diverse treburi pe afara si cand nu ma jucam cu Dragos, salbaticul meu prieten, stateam in pat la bunica la cald si ma jucam cu papusile, citeam sau desenam. Ma uitam pe ferestra si mangaiam pisica. O priveam pe bunica facand ciorapi de lana sau torcand norisori de lana care deveneau fire si apoi din nou sosete. O imitam in tot ce facea. Aveam si eu minifurca mea, minicaierul meu, torceam amandoua cu pisica intre noi. Daca nu torceam, desfaceam boabe de porumb de pe cocecni. Faceam asta fie cu mana, fie cu un maner de metal cu zimti. Evident, aveam si eu un minimaner. Din toate, tataie imi facea si mie o varianta mica, pentru mine. Ii reusea tot. Mi-a facut inele si microfon si mobila de papusi. Mamaie imi facea rochiile de Alba ca Zapada pentru serbare. Erau de aur. Bunica era pentru mine linistea la superlativ. Nu trebuia sa zica nimic, ma hraneam cu aura ei de bine pe care o emana prin hainele gri si prin baticul care mirosea a gaz, de sub care ieseau niste carlionti albi foarte ghidusi care ma topeau de emotie, dar pe care ea ii ura si ii impingea cu nervi si ura sub batic inapoi ca pe ceva rusinos, intr-o comunicare intensa cu ei: stati acolo, v-am zis eu sa iesiti, stati asa cand am spus eu sa stati asa. Carliontii de-aia nu mai puteau. Ieseau din batic curiosi sa vada si ei ce mai e pe afara.

In aceste dupaamieze albe, cand noi doua eram perfecte impreuna si cu pisica intre noi, fara sa vorbim, ce ne ametea placut era radioul. Mamaie nu avea  in casuta de aur televizor, ala era in casa "buna" si era foarte special, se uitau la el doar parintii mei cand veneau sambata. Sau ne uitam cu totii, de Craciun si Anul Nou. Mamaie avea un radio patrat mare, Delta, din care cazuse un motz de litera si parea ca-l cheama Delia. Radioul Delia exista si acum si l-am luat la reparat si l-am folosit putina vreme la noi in Titan, nu prinde fm, daca ii dai drumul se aude slab si departat o voce prafuita, Antena satelor, care zici ca e uitata in aparat de atunci, de cand eram eu mica.

Din radioul Delia, din care au curs cele mai frumoase piese de teatru seara si de copii duminica dimineata, cele mai linistitoare buletine de stiri, ca mereu ne indeplineam planul, productia agricola era stas, totul mergea ca pe roate in copilarie si in comunism, din radioul Delia deci ieseau de cateva ori pe zi cotele apelor Dunarii. Ma fascina acel moment. Vorbea o voce de femeie calma si sigura despre cotele apelor Dunarii, la Calafat, Bechet, Corabia, Zimnicea, locuri exotice in capul meu, unde ajungi doar daca te faci mare si daca inveti bine si meriti. Acea doamna care ne spunea ce cote a atins apa Dunarii era acolo, la fata locului, asa credeam eu, ma miram ca nu ii era niciodata frig si tot timpul domnea calmul si linistea de studio pe fundal. In fine, cotele apelor Dunarii in crestere, in scadere, gheata la mal, stationar, erau prezentate ca niste diagnostice sumbre, ca si cum Dunarea va muri, in limba romana si apoi in franceza si rusa. Era momentul dupa care ne dadeam in vant, bunica si eu. Brusc, vocea zicea lucruri pe care nu le mai intelegeam. Si bunica , invariabil, cu ochii tinta in ciorapul la care lucra si parca numarand incet ochiurile, zicea:

-Soasansenc sentimetr. Sto cetiri santimetrov.

Si eu, asteptand toata ziua momentul asta magic, izbucneam in ras, cu bunica alaturi, si ea amuzata de lucrurile fara sens pe care le spunea, in timp ce pisica, beata de somn, de-abia reusea sa intredeschida ochii deranjata de galagia noastra si apoi cadea iar intr-un somn perfect, intangibil.

Cand ma gandesc la momentele intacte in perfectiunea lor din viata mea, acele dupa amiezi sunt unul din ele.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.