Acasa | Articolul tau | Ou sont les neiges d'antan?

Ou sont les neiges d'antan?

 SHARE  

Adaugat in 25 ianuarie 2017

Ou sont les neiges d'antan?

Nostalgii de iarna. Foto Reuters

A nins mult in cartier, am stat mult in casa si am ascultat radioul. Cu ochii pe geam, mi-am adus aminte de niste dupa-amiezi de iarna din copilaria mea mica la Magura, cand stateam in bluza si strampi si sosete de lana in pat la bunica in camera.

Curtea avea mai multe case, una mare si "buna" pentru parintii mei care veneau doar sambata aseara sa ma vada si dormeau peste noapte, diverse anexe, un grajd si o casuta de pamant, alba, in care se afla camera lui mamaie (care nu-mi era mamaie, ci stra-mamaie, era de fapt bunica tatalui meu, deci mama bunicii mele, complicat. Dar eu preluasem denumirile si mamaile se zapaceau in capul meu, eu le iubeam la fel insa si una era bunica, cealalta era mamaie. Mamaie era pentru mine mama lui tata.) In aceasta camera pe care eu o numeam casuta de aur, am crescut eu, alaturi de mamaie, bunica si iarna, cand era frig si venea sa doarma cu noi, tataie.

In fine. Iarna, mamaie si tataie erau pe la diverse treburi pe afara si cand nu ma jucam cu Dragos, salbaticul meu prieten, stateam in pat la bunica la cald si ma jucam cu papusile, citeam sau desenam. Ma uitam pe ferestra si mangaiam pisica. O priveam pe bunica facand ciorapi de lana sau torcand norisori de lana care deveneau fire si apoi din nou sosete. O imitam in tot ce facea. Aveam si eu minifurca mea, minicaierul meu, torceam amandoua cu pisica intre noi. Daca nu torceam, desfaceam boabe de porumb de pe cocecni. Faceam asta fie cu mana, fie cu un maner de metal cu zimti. Evident, aveam si eu un minimaner. Din toate, tataie imi facea si mie o varianta mica, pentru mine. Ii reusea tot. Mi-a facut inele si microfon si mobila de papusi. Mamaie imi facea rochiile de Alba ca Zapada pentru serbare. Erau de aur. Bunica era pentru mine linistea la superlativ. Nu trebuia sa zica nimic, ma hraneam cu aura ei de bine pe care o emana prin hainele gri si prin baticul care mirosea a gaz, de sub care ieseau niste carlionti albi foarte ghidusi care ma topeau de emotie, dar pe care ea ii ura si ii impingea cu nervi si ura sub batic inapoi ca pe ceva rusinos, intr-o comunicare intensa cu ei: stati acolo, v-am zis eu sa iesiti, stati asa cand am spus eu sa stati asa. Carliontii de-aia nu mai puteau. Ieseau din batic curiosi sa vada si ei ce mai e pe afara.

In aceste dupaamieze albe, cand noi doua eram perfecte impreuna si cu pisica intre noi, fara sa vorbim, ce ne ametea placut era radioul. Mamaie nu avea  in casuta de aur televizor, ala era in casa "buna" si era foarte special, se uitau la el doar parintii mei cand veneau sambata. Sau ne uitam cu totii, de Craciun si Anul Nou. Mamaie avea un radio patrat mare, Delta, din care cazuse un motz de litera si parea ca-l cheama Delia. Radioul Delia exista si acum si l-am luat la reparat si l-am folosit putina vreme la noi in Titan, nu prinde fm, daca ii dai drumul se aude slab si departat o voce prafuita, Antena satelor, care zici ca e uitata in aparat de atunci, de cand eram eu mica.

Din radioul Delia, din care au curs cele mai frumoase piese de teatru seara si de copii duminica dimineata, cele mai linistitoare buletine de stiri, ca mereu ne indeplineam planul, productia agricola era stas, totul mergea ca pe roate in copilarie si in comunism, din radioul Delia deci ieseau de cateva ori pe zi cotele apelor Dunarii. Ma fascina acel moment. Vorbea o voce de femeie calma si sigura despre cotele apelor Dunarii, la Calafat, Bechet, Corabia, Zimnicea, locuri exotice in capul meu, unde ajungi doar daca te faci mare si daca inveti bine si meriti. Acea doamna care ne spunea ce cote a atins apa Dunarii era acolo, la fata locului, asa credeam eu, ma miram ca nu ii era niciodata frig si tot timpul domnea calmul si linistea de studio pe fundal. In fine, cotele apelor Dunarii in crestere, in scadere, gheata la mal, stationar, erau prezentate ca niste diagnostice sumbre, ca si cum Dunarea va muri, in limba romana si apoi in franceza si rusa. Era momentul dupa care ne dadeam in vant, bunica si eu. Brusc, vocea zicea lucruri pe care nu le mai intelegeam. Si bunica , invariabil, cu ochii tinta in ciorapul la care lucra si parca numarand incet ochiurile, zicea:

-Soasansenc sentimetr. Sto cetiri santimetrov.

Si eu, asteptand toata ziua momentul asta magic, izbucneam in ras, cu bunica alaturi, si ea amuzata de lucrurile fara sens pe care le spunea, in timp ce pisica, beata de somn, de-abia reusea sa intredeschida ochii deranjata de galagia noastra si apoi cadea iar intr-un somn perfect, intangibil.

Cand ma gandesc la momentele intacte in perfectiunea lor din viata mea, acele dupa amiezi sunt unul din ele.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.



Autor: Ana Maria
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

14295 citiri

12 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Smart Story

Iarina Taban: Copiii din centrele de plasament sunt ai nostri, ai tuturor, sunt minunati si merita sansa de a creste frumos

Iarina Taban: Copiii din centrele de plasament sunt ai nostri, ai tuturor, sunt minunati si merita sansa de a creste frumos

Copiii din centrele de plasament, care au trecut de cele mai multe ori prin traume multiple, au nevoie in primul rand de atentie, intelegere si afectiune. Cadourile duse de Craciun sau de Paste ajuta, dar nu sunt nici pe departe suficiente. Iarina Taban, fondator si Director Executiv Ajungem Mari , ne-a povestit ce putem face pentru a-i ajuta pe acesti copii pe termen mai lung si ce satisfactii au voluntarii implicati in proiect.

Articolul tau

Atingătorii

Atingătorii

Nu mai ştiu câţi ani aveam, probabil până-n zece, când m-am dus pentru prima oară cu mama la ştrandul oraşului. Am foarte, foarte puţine amintiri din copilărie, dar din acea zi îmi amintesc cu mare claritate cum bătea soarele peste acea curte nu foarte mare de pe malul Dunării, cât de aglomerat era bazinul în care am intrat, puţin timidă, pentru că nu ştiam să înot, şi cum mi-a băgat mâna în slip acel bărbat în toată firea care s-a oferit să mă înveţe, deşi nimeni nu i-o ceruse.

Articolul tau

O experienta de viata

O experienta de viata

M-am nascut in comunism. Acum mai bine de 45 de ani, intr-o familie perfect adaptata la „double thinking“.

Relatii

De ce sunt infidele femeile?

De ce sunt infidele femeile?

Din 1990 rata femeilor căsătorite care au raportat că au fost infidele a crescut cu 40%, în timp ce rata bărbaților a rămas aceeași, notează psihanalista Esther Perel, autoarea cartii State of Affairs: Rethinking Infidelity, scrie cnn.com .

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

„Într-o zi, la postul de radio la care am o emisiune a sunat Jake”, spune pe pshycholytoday.com Laurie J. Watson, specialist în probleme sexuale și lector la Universitatea Duke. „Bărbatul mi-a spus că în ultimul trimestru de sarcină al soției nu au avut relații sexuale. Apoi, după nașterea fetiței lor, s-a întâmplat de doar trei ori – pe fugă și de mântuială”. O altă ascultătoare s-a plâns în cadrul aceleași emisiuni că, după nașterea primului lor copil, soțul ei și-a pierdut interesul pentru sex. „Preferă să muncească peste program și jocul cu copiii a înlocuit joaca în pat. Ce pot face?”.

Articolul tau

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Chiar dacă-mi făcusem ceva filme de groază în minte înainte a veni în Florida (rezultat, desigur, al filmelor şi documentarelor în care cineva te împuşcă în cap când mergi după pâine), am descoperit repede că mă simt mult mai în siguranţă decât mă aşteptam; ba chiar, în mod ciudat, chiar mai în siguranţă decât în Iaşi. Dar asta până nu demult, când cinci indivizi.... Dar mai bine să încep cu începutul.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.