Acasa | Articolul tau | Prima maşină din SUA, accidentul şi asigurarea

Prima maşină din SUA, accidentul şi asigurarea

 SHARE  

Adaugat in 12 mai 2017

Prima maşină din SUA, accidentul şi asigurarea

Masina

Cu trei ani în urmă, după un an de adaptare forţată şi complicată la cultura şi societatea americană, mândru posesor de Carte Verde şi, implicit, de drept de muncă, mi-am găsit repede serviciu şi, bineînţeles, a trebuit să-mi iau maşină.

După ce am condus în România două Dacii 1310 şi un Audi 80 din ‘92, care-mi părea limuzină, mari pretenţii n-aveam: să mă pot baza pe ea şi, un mare vis al meu care nu se împlinise încă niciodată – să funcţioneze naibii acul de la benzină, ca să ştiu cât mai am de mers!

Intru pe Craigslist (un fel de OLX de-al nostru) şi încep scormoneala; preţuri mici, piaţă uriaşă de maşini, mă mai sfătuiesc cu tata socru, Jenn ştie şi ea bine care-i treaba în domeniu – mă hotărăsc la un Mercury (de fapt Ford Taurus cu faţă schimbată) din 2001, postată la 2500 de dolari; maşină mare, de familie, cu motor de 3 litri (na, la 2 lei litrul de benzină, nu-ţi prea pasă de consumul de 9 la sută...) şi cu 80.000 de mile la bord. Dau un telefon, stabilesc o întâlnire cu Bob la el acasă şi a doua zi parcăm în faţa casei. Bob, prescurtat de la Robert, un domn la 65 de ani, e în garaj, la o masă, cu un ventilator industrial pus pe maxim şi cu o scrumieră plină de ţigări; ne strângem mâinile, Jenn şi cu mine inspectăm maşina (Jenn înăuntru şi sub capotă, eu cu lanterna pe dedesubt), în timp ce Bob turuie lecţia standard: transmisia a fost schimbată acu’ două săptămâni, merge perfect, aerul condiţionat e ca la Polu’ Sud, n-am fumat niciodată în maşină (drept e că nu pute) şi tot aşa, în timp ce Jenn şi cu mine profităm de draga noastră limbă română să schimbăm impresii scurte pe care doar noi le înţelegem: „Motorul e curat şi sună bine”; „Să ştii că-mi place”; „Păi nu-i spune că-ţi place prea mult că după aia degeaba mai încerci să negociezi” (aici are mare dreptate Jenn, eu sunt aşa de bucuros şi sincer că-mi vine să dau mai mult decât cere omul!). Facem o tură prin cartier, aud ceva cloncăneală la suspensii, dar totul e perfect şi mă stăpânesc cu greu să nu ţopăi ca un şcolar când îi ia tata o bicicletă nouă. Ne întoarcem, ne aşezăm pe scaun, în garaj şi încep şi eu partea mea: „Mda, cauciucurile-s cam scoapte...”; Bob tace şi se uită în zare... „Şi, drept să zic, trebuie revopsit spoilerul din faţă”...; Bob pare că scrie o poezie în cap, privind orizontul cu ochi umezi, fără să răspundă. Eu atac decisiv: „oricum, problema cea mare sunt telescoapele pe faţă; probabil şi capetele de bară”, plusez eu, aşa, ca să am de unde lăsa. Bob nici nu clipeşte, lasă un moment lung de linişte, suflă lung fumul de ţigară şi spune rar şi sacadat, cu aceeaşi privire pierdută în eternul cerului: „Nevastă-mea a zis că dacă o dau sub 2000 dorm afară; tre’ să dăm 2000 de dolari la bancă şi mi-au pus popreală pe maşină şi certificatul e la ei; plăteşti tu datoria şi facem târgul”. Accept fără prea multă ezitare, mergem la bancă împreună şi, o săptămână mai târziu, am maşină pe numele meu!

Două luni mai târziu, într-o marţi diminneaţă cu rupere de nori cum numai vara la munte în Moldoviţa şi-n Florida am văzut, merg la şapte dimineaţa spre serviciu. Zi relaxantă, scurtă, n-am decât un curs de la opt la nouă jumate, aşa că ascult radioul şi mă bucur de plăcerea condusului – mă rog, cât pot să fiu de relaxat pe o ploaie torenţială. Ajung în faţa universităţii, intru pe banda de stânga şi aştept cuminte să se facă verde, bucuros că ploaia s-a oprit cumva şi nu trebuie să iau umbrela din portbagaj. Pufăi din electronică, îmi repet în cap un plan de lecţie pentru curs şi BAAAM!! Dau cu capul de tetieră, habar n-am ce se întâmplă, mi se pare că se învârte tavanul cu mine...; instinctiv, trec schimbătorul în P, ies din maşină şi mă duc în spate – botul unui WV alb se uită vinovat la fundul Mercury-ului meu; exact ca domnişoara care iese din el, frământându-şi mâinile – „Am frânat, dar e ud pe jos!” „E, pe bune, crezi!?” îmi vine să zic, dar mă abţin, văd că are în parbriz tot un sticker „E”, aşa că e şi ea angajată la universitate, ceea ce înseamnă că n-am de ce să mă îngrijorez că dispare sau îmi face probleme. Maşina ei n-are nici o zgârietură; mă uit la maşina mea – nu văd nimic schimbat; a, ba da; spoilerul crăpat vreo 5 centimetri în dreapta. Semaforul se face verde, blocăm traficul, zic: „hai în parcare să vedem ce şi cum”, ne urcăm în maşini şi parcăm unul lângă altul. Între timp m-am liniştit după ce-am văzut că nu e aşa mare treabă dar, după cum m-a instruit Jenn de la început, îi zic că vreau să chemăm un poliţist ca să am un proces verbal, în caz de ceva. Jennifer (că tot aşa o cheamă!) se scuză încontinuu şi sună la poliţie, de unde i se spune că trebuie să aşteptăm vreo jumate de oră că sunt multe accidente în zonă din cauza ploii. Fata se duce mai încolo şi vorbeşte la telefon, eu o sun pe şefa de departament să trimită studenţii acasă, că se pare că mai bine nu veneam la serviciu deloc, dacă tot am pierdut cursul; apare mai târziu şi poliţistul şi colega se oferă să-mi dea maxim 500 de dolari, ca să nu mai treacă prin asigurare, că-i creşte plata dacă a avut accident. În principiu accept, dar îi spun că o sun seara, după ce inspectez maşina să văd dacă n-are şi alte probleme pe la roţi, frâne, sau mai ştiu eu ce.

Într-adevăr, maşina merge normal, frânează normal, n-are sunete ciudate sau cloncăneli dar, acasă, când îmi iau geanta din portbagaj, observ ceva ciudat în dreapta – tabla din portbagaj e încreţită vreo doi centimetri, mă uit dedesubt şi văd că bara de sub portbagaj e si ea puţin înfundată, aproape imperceptibil. Mă sfătuiesc cu Zeul Maşinilor (tata socru) şi el zice că mai bine trec prin asigurare şi o duc la un atelier, dacă tot e plătit. Zis şi făcut, vorbesc cu asigurarea fetei, mă trimit la un atelier de prin zonă şi-mi dau o maşină închiriată pentru o săptămână, să aibă timp să o repare pe a mea. Mă duc la centrul de închirieri şi conduc inapoi la mecanic, complet intimidat, un Chrysler din 2013, ca o bijuterie, pe care mi-e frică să-l ating, să nu stric ceva. Între timp, mecanicii au avut timp să se uite la problemă şi eu trebuie să iau o estimare s-o trimit la asigurare. Mecanicul mă invită într-un birou, se uită drept în ochii mei cu un amestec de milă şi neputinţă şi trece direct la subiect, bărbăteşte:

- Da, trebuie tăiată toată partea din spate a maşinii, schimbat portbagajul, sudat pe...

- Stai aşa, ce maşină vrei să tai?!

- Păi, are o încreţitură în potbagaj!

- Ştiu că are, e de doi centimetri, n-ai un ciocan mare?!

- A, nu, da’ n-am voie aşa, că şefu’ are reguli stricte. Tre’ să dau rezervoru’ jos, tai fundul portbagajului şi sudez altul la loc. Şi schimbăm şi spoileru’, că-i puţin crăpat.

- Ştiu, că pentru spoiler am venit, nu pentru portbagaj!

- Dar şi bara de sub portbagaj trebuie schimbată, că e înfundată!

- Un centimetru, abia se vede!

- Da, da’ altfel n-am cum şi poate e periculos!

- Păi, sudează-i o bară de rezistenţă peste dacă eşti îngrijorat, că oricum nu-mi pune în pericol viaţa, nu?

- Înţeleg, dar aşa trebuie să facem...

- Mă rog... Şi cât e estimarea?

- 5300 de dolari.

- Păi am dat 2000 pe maşină!

- Înţeleg, dar plăteşte asigurarea, nu tu...

Îmi vine să râd şi îmi dau seama că mecanicii o să facă tot ce pot să mulgă asigurarea de bani, mă duc acasă şi trimit un email cu estimarea.

A doua zi mă sună un agent:

- Bună ziua, domnul Dănilă (mă rog, Danila, că nu-s trecut cu diacritice pe aici...)? În legătură cu maşina... Agentul nostru a fost la atelier să facă estimarea maşinii...

- Aşa...

- Din păcate costurile cu reparaţiile sunt prea mari, depăşesc valoarea maşinii.

Asta ştiam şi eu, cu vreo 250%!

- Aşa...

- Din păcate, maşina va fi considerată pierdere totală, va fi retrasă de pe drumurile publice şi vă plătim suma integrală, la cât o evaluăm noi.

Mă gândesc cu groază – iar Craigslist, negociere, acte, numai asta nu-mi trebuie acum, pe final de semestru...

- Dar maşina e în stare perfectă! Are o crăpătură pe spoiler şi o bucată de tablă strâmbă în interior!

- Înţelegem, dar atelierul hotărăşte costul de raparaţii...

- Of, Doamne, oftez eu... Şi cât primesc?

- Agentul nostru a evaluat maşina la 3950 de dolari valoarea de piaţă.

Cred că n-aud bine...

- Cât aţi spus?

- Trei-mii-nouă-sute-cincizeci, silabiseşte el...

- Aşa, şi când primesc banii?

- Păi trimitem un cec prin poştă sau puteţi să veniţi la sediul f...

- Vin eu! Când? Azi?

- Azi dacă vreţi, după 3.

- Perfect, daţi-mi adresa.

Închid, mă gândesc cu stupoare că tocmai „am făcut” 2000 de dolari pe maşină, dar ceva tot mă zgârie – cum naiba să distrugi o maşină perfectă, pe care am îngrijit-o 2 luni ca pe copilul meu... Mă ronţăie gândul şi peste vreun sfert de oră sun înapoi la agent:

- Tot Andrei Dănilă aici, cu Mercury-ul. Auziţi, dar cum pot să fac să păstrez maşina?

- Păi am făcut deja actele. Titlul de proprietate e pe compania noastră acum; o vindem la dezmembrări...

- Păcat, că e maşină bună...

- Puteţi s-o cumpăraţi de la noi, dacă vreţi! Că am pus-o deja la licitaţie pe site.

Mă zăpăcesc puţin şi îmi trebuie câteva secunde să înţeleg.

- Aşa... Şi cât mă costă?

- Păi deja avem o ofertă de 500 de dolari. Dacă o vreţi, trebuie să daţi măcar 501.

Tot nu-s eu lămurit, dar răspund din inerţie:

- Păi, dau 501...

- Perfect. Deci scădem 501 dolari din 3950 şi veniţi să ridicaţi un cec de 3449 şi noul titlu de proprietate. E bine aşa? Confirmaţi tranzacţia?

- ?! Azi?

- Păi, nu aşa aţi spus?

- Da, şi maşina rămâne la mine?

- Păi, nu v-am vândut-o cu 501?! Facem un titlu pe care scrie „reconstruită”, mergeţi la DMV (Division of Motor Vehicles) să verifice dacă este în stare suficient de bună să circule pe drumuri publice şi faceţi ce vreţi cu ea...

- Adică pot s-o conduc în continuare?

- Dacă vă dau undă verde de la DMV, sigur că da.

Iau cecul în seara aia, fac programare la DMV şi mă aşez la coadă la 7 dimineaţa, rugându-mă la toţi sfinţii să-mi iasă treaba şi să trec inspecţia.

Prima surpriză este că hala în care mă bagă n-are canal pe mijloc. Îmi închipuiam ceva ca la RAR – frâne, noxe, haos de ăla... Intru ghidat, opresc, tipul îmi face semn să opresc motorul şi să deschid capota.

- Deschideţi uşile şi portbagajul, vă rog.

Mă conformez, în timp ce el face o tură de exact 23 de secunde în jurul maşinii.

- Închideţi capota. Vă rog parcaţi în lotul 3 şi mergeţi sus, la etajul 2, pe dreapta, să vă dea certificatul. Următorul!

În două ore sunt acasă cu certificat în regulă. Halucinant de-a dreptul.

Îi spun povestea unui coleg de serviciu, american, la o terasă.

- Şi cât ai luat?

- Păi 3500!

- I-ai dat în judecată?

- Pe cine bre, n-auzi că mi-au dat 3500 de dolari şi maşina n-are nimic?! Pentru ce să-i dau în judecată?

- Mda..., zâmbeşte el ironic. Încă nu eşti adaptat la America. Să-ţi spun eu cum face toată lumea şi de ce ţi-au dat banii aşa repede, să scape de tine: ştii toate bannerele alea cu numere de avocaţi de pe autostradă, din 50 în 50 de metri? Bun. Dacă eşti lovit din spate, suni la oricare din ăia, ei te duc la un doctor de-al lor, îţi dă o chestie din aia care-ţi imobilizează gâtul şi te duci cu ea la serviciu o săptămână să te vadă şi să te compătimească toţi colegii, ca să ai martori, avocatul dă în judecată asigurarea şi ies cam 15 mii de dolari, din care ţie-ţi rămân 10 mii, restul împart avocatul cu doctorul. Fraudă de asigurare, prietene, aşa se fac bani aici!

M-a costat 12 dolari un tub de reparat spoilerul şi 14 dolari un tubuleţ de vopsea ca să nu se vadă. Am inspectat cu atenţie, cu tatăl lui Jenn, bara si portbagajul şi am decis că nu reprezintă absolut nici un pericol pentru siguranţa proprie sau funcţionarea maşinii.
Doi ani şi 50.000 de mile mai târziu, a trebuit să mă despart de maşină pentru că m-a lăsat transmisia pe autostradă, aşa că am vândut-o repede, cu 500 de dolari, ca să nu mă locomesc prea mult!

Uneori îmi place în America...

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.



Autor: A.D.
 


 SHARE :  Trimite pe mail
CITESTE MAI MULTE DESPRE

47839 citiri

27 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.